
Formidabilă ştiinţă a aşezării în spaţiu la Tintoretto, în Hristos spălând picioarele Apostolilor, dar este inadecvată plasarea acestei scene într-un palat. În plus, subiectul e tratat într-o manieră prea italienească – arhitectura, veşmintele, gondolele (!!!) care se văd afară, plutind pe apă. Tintoretto a căutat, probabil, să le găsească personajelor o atitudine cât mai firească, lipsită de patosul întâlnit de obicei în astfel de lucrări, dar cred că a exagerat. Cei patru discipoli rămaşi la masă par aproape plictisiţi de ceea ce se întâmplă. La fel şi cel aflat undeva la intrare, retras, rezemat de soclul înalt al unei coloane, cu capul sprijinit în palmă. Apoi secvenţa hilară în care unul dintre apostoli stă aşezat în fund, pe un veşmânt întins pe pardoseală, în vreme ce altul se chinuie din răsputeri să-l descalţe. Şi pentru ca totul să fie perfect, în planul cel mai apropiat, chiar în mijloc, şezând cuminte: un câine.