CIPRIAN MĂCEȘARU

Unde scurte. Jurnal indirect de Monica Lovinescu. Începutul unui text din 22 mai 1969 găsesc că ar fi fost perfect ca moto pentru celebrul număr din Dilema dedicat lui Eminescu. „Nu e nimic paradoxal în a pretinde că cel mai mare dar pe care-l poţi face unui clasic este irespectul faţă de el. Această afirmaţie devine şi mai puţin paradoxală dacă adăugăm imediat că irespectul nu priveşte de fapt textul clasic, ci tradiţia care l-a îngheţat într-o formă moştenită”. Un alt scriitor mitologizat, nu fără ajutorul autorului însuşi, e Nichita Stănescu. Prin urmare, tot un poet. Am putea spune că suntem un popor cu o sensibilitate ieşită din comun. Problema e că avem de-a face cu o falsă sensibilitate, cu o superficială admiraţie, nicidecum cu o profundă înţelegere. Poezia lui Nichita (Alex Ştefănescu observa foarte bine că Nichita Stănescu e singurul scriitor de la noi căruia e de ajuns să-i rosteşti numele mic pentru ca toată lumea să ştie despre cine-i vorba) e departe de a fi accesibi...

20 de ani de Humanitas! Importan ţ a pe care a avut-o editura lui Gabriel Liiceanu în cultura noastră după Revolu ţ ia din 1989 nu cred că în viitorul apropiat poate fi egalată de vreo altă editură românească. A existat în rândul cititorilor o fascina ţ ie greu de descris acum, când entuziasmul s-a mai domolit, când apari ţ ia unor căr ţ i de Cioran, de E. Ionescu ori de Eliade nu mai înseamnă un act de recuperare a ş teptat cu sufletul la gură. Realmente cu sufletul la gură. În ceea ce mă prive ş te, pe lângă căr ţ ile autorilor deja aminti ţ i, n-am să uit cu ce voluptate imensă am citit Nostalgia lui Cărtărescu (desigur, volumul a apărut mai întâi la Cartea Românească, în anul 1989, cu titlul Visul , o variantă incompletă, dar abia edi ţ ia de la Humanitas devine cu adevărat cunoscută), apoi Travesti (să mă ierte domnul Liiceanu, căci am citit cartea asta în timpul programului – pe atunci eram angajat la Humanitas) ş i toate celelalte căr ţ i ale autorului. A mai fost...