Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din iunie, 2009

Caşalotul pierdut în amurg

S-a terminat Bookfest şi am un of. Oameni buni, cum să daţi iama prin lanul de Amurg şi să lasaţi teribilul caşalot Moby Dick să zacă-ntr-un ocean de nepăsare?! Nu pricep. Ştiu, gusturile nu se discută, dar zău că, dacă vreţi aventură, romanul lui Herman Melville (publicat la Editura Polirom) e imbatabil. Şi de ce să nu citiţi despre o aventură plină de miez (nu zic cu substrat filosofic, că mi-e teamă să nu daţi bir cu fugiţii), în loc să citiţi despre una kitsch, lipsită, aşadar, de virtuţi literare? Culpabilizabili, în toată povestea asta, sunt şi criticii, care pur şi simplu nu au reacţionat. Să fie oare acesta preţul pe care trebuie să-l plătească o carte celebră? Să nu mai aibă chef criticii să amintească de un roman intrat demult în istoria literaturii, despre care s-a vorbit enorm cândva? Dar ce facem cu tinerii care se lasă vrăjiţi de marketingul fără scrupule dus adesea de editori? Deh, o editură are nevoie de bestseller-uri pentru a putea supravieţui, căci cum să-l mai pu

Cum te poţi rata ca scriitor

Ca să te distrezi citind Cum te poţi rata ca scriitor (Editura Humanitas, 2009) e nevoie de un singur lucru: să ignori sentimentul de milă care te încearcă faţă de autorii comentaţi de Alex Ștefănescu. Eu, drept să vă spun, m-am amuzat fără oprire (vai, sunt un ticălos!). De cele mai multe ori, criticul se foloseşte de umorul involuntar al scriitorilor, comentând sugestiv fragmente alese din „operele” acestora, ca în exemplul următor: „Protagonistul romanului o găzduieşte la un moment dat, în propria lui locuinţă, pe o femeie frumoasă, Mădălina, şi, ca în atâtea romane (sau filme) americane, îi respectă intimitatea. Ea rămâne în sufragerie, în timp ce el, discret, se retrage în dormitor. Iată însă că femeia îi bate la uşă: "- Am nevoie de un prosop."; Bineînţeles, eroul lui G.P. nu profită de ocazie. Îi spune de unde poate lua un prosop şi se culcă singur în patul lui. Aici apare însă şi un element de originalitate: întins în pat, bărbatul se întreabă dacă femeia va găsi

PESSOA

Există la Fernando Pessoa o conştientizare a schimbării, a îndepărtării individului de acel „eu însumi” al diferitelor etape din viaţa unui om, ca şi cum în noi am duce mai multe persoane. Aşa se explică imboldul său de a scrie sub diverse nume. Încearcă astfel să-şi satisfacă „insaţiabila şi infinit multipla dorinţă de a fi mereu acelaşi şi mereu altul”. Dar mai poate fi sincer scriitorul luându-şi atâtea identităţi? Problema sincerităţii este, aşa cum spune Antonio Jose Saraiva în Historia da Literatura Portuguesa, „problema capitală în înţelegerea operei lui Pessoa”. Reflectă toţi aceşti heteronimi adevărata gândire a lui Pessoa, ori la mijloc e un joc ocult, un joc al simulării? Evantaiul personalităţilor care formează universul pessoan ne arată o extraordinară fecunditate artistică. Mihai Zamfir, în Formele liricii portugheze, vorbeşte despre o „diviziune ontologică a personalităţii poetului”. Pessoa le creează heteronimilor săi biografii şi opere distincte, căci are nevoie ca „f