Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din ianuarie, 2010

MOARTEu

-->În zahăr de pepene (Editura Polirom, 2004, traducere de Liviu Bleoca) e o aiureală simpatică, poetică, o distopie scrisă de Richard Brautigan (nu mă dau în vânt după beatnici, dar autorul acesta e un nebun magic). Pagină după pagină, citeam și nu-mi venea să cred în ce fel de lume mă aruncă americanul, o lume în care aproape totul e făcut din zahăr de pepene, în care soarele e ba roșu, ba auriu, cenușiu, negru, alb, albastru sau cafeniu. Și-n lumea asta exista un loc numit MOARTEu, un fel de casă à la Hundertwasser dusă la extrem, în care natura continua să existe la fel ca afară. Prin camera de zi trecea un râu de-a lungul căruia erau înșirate canapele și felinare. Tot aici întâlnim copaci și bolovani. O altă încăpere ținea loc de păstrăvărie și de sală de dans. Apoi mai exista o Uzină Uitată, întinsă „pe o suprafață pe care nu putem și nici nu vrem să o străbatem” și-n care erau depozitate tot felul de lucruri uitate. Încearcă oare autorul să sugereze că e vorba despre o soci…

Moscova-Petușki

-->E seară. Privesc pe fereastră. Strada-i pustie și plină de zăpadă afânată, aproape neatinsă. Stâlpii de pe marginea drumului aruncă o lumină gălbuie. E o vreme bună pentru melancolii și băuturi spirtoase. Prin urmare, sunt melancolic și beau vodcă. Tocmai am terminat de citit Moscova-Petușki (Editura Cartier, 2004) și-mi vine să pornesc de nebun prin Bucureștiul ăsta ca o Moscovă, să bat cârciumile, să fiu un bețiv metafizic precum personajul lui Venedikt Erofeev. E de un haz nebun Venicika, eroul din Moscova-Petușki, dar o sfârșește rău, așa că mai bine stau liniștit în camera mea bine încălzită, mă gândesc la cartea pe care am citit-o, beau încă un păhărel de vodcă, apoi mă culc. Am vrut să vă spun că mi-a plăcut mult romanul (numit de autor: poem), dar, iată, n-am reușit decât să scriu un text neserios. Luați trenul spre Moscova-Petușki. Călătorii fără bilet îi dau nașului câte un gram de alcool pe kilometru. Aproape niciun călător nu are billet. Evident, nașul se face criță…

atenţie, cad pietre!

atenţie, cad pietre! scrie la intrarea în defileul sufletului meu, dar tu
n-ai văzut asta şi ai apăsat până la fund pedala de acceleraţie. acum nu
mai păstrez în mine decât caroseria automobilului tău avariat şi urmele
cauciucurilor, ca nişte răni ce se şterg încet.


din volumul Cântecul greierilor de sub calea ferată, editura Curtea Veche, 2007