CIPRIAN MĂCEȘARU

" Trecutul e întotdeauna cu un pas înaintea ta , cel mai recent roman al lui Ciprian Măceşaru, ar putea fi caracterizat drept încă una din producţiile minimaliste, insolite, intense şi uşor derutante care-l caracterizează pe originalul scriitor. Romanul este greu de clasat, putându-se revendica deopotrivă de la experimentele moderniste ale unui Mircea Horia Simionescu, de la distopismul ironic al unui Groşan,  dar şi de la optzecismul clasic al prozaicului şi omului comun, de factură nedelciană. Cel mai probabil, câte puţin din toate acestea se regăseşte în romanul lui Măceşaru. Dar, distilând toate aceste experimente şi experienţe textuale (C.M. este nu doar un foarte bun scriitor, ci şi un excelent şi foarte divers cititor), textul lui Măceşaru reuşeşte acea simplitate stilistică şi savuroasă care este semnul unui talent autentic, stăpân pe mijloacele sale. Este tonic, plin de viaţă, reconfortant, o adevărată plăcere la lectură." Vineri, 4 noiembrie 2016 http://cas...

"Cu umorul picant şi ironia contaminată suprarealist a lui Bohumil Hrabal deasupra, cu vecini mai bătrâni precum Nicolae Velea şi Ion Băieşu, ori mai tineri, ca  Sorin Stoica şi Mimi Brănescu, satul Strâmbeni pe care Ciprian Măceşaru îl propune ca metonimie a României de azi îşi desfăşoară geografia belalie între cruzime, grotesc şi funebru, între prostie, viclenie, abulie şi demonie, între violenţă şi iresponsabilitatea frizând demenţa. Fiecare îşi râde de fiecare, toată lumea bate şi înşeală pe toată lumea, autoritatea minte, fantazează megaloman şi alterează tot ce atinge. Se violează, se ucide, victimele se sinucid, satul se visează republică autonomă, iar nebunii, după ce joacă în rol de Nemesis, ajung să meargă cu bicicleta pe sub mormintele din cimitir."

http://www.polirom.ro/catalog/carte/trecutul-e-intotdeauna-cu-un-pas-inaintea-ta-6142/

Despre ce vorbim când vorbim despre iubire de Raymond Carver. Scurtele povestiri amintesc de tristeţea şi melancolia care emană din tablourile lui Hopper. Aceeaşi economie a mijloacelor, aceleaşi frânturi obişnuite de viaţă. Carver prezintă o lume măcinată de regrete, dar fără zgomot asurzitor de fanfară, ci cu sunet înfundat, discret. Pesimismul lui Carver este diluat de o undă de umor care face din Despre ce vorbim când vorbim despre iubire o carte nu neapărat mai puţin dureroasă, ci mai uşor suportabilă.

Colecţionarul – John FOWLES. Traducere de Mariana Chiţoran. Prefaţă de Dan Grigorescu. Editura Polirom, 2007. În Colec ţionarul , romanul de debut al lui Fowles, are loc bătălia dintre două conştiinţe incompatibile. Pe (foarte) scurt, un colecţionar de fluturi sechestrează o fată şi speră ca aceasta să se îndrăgostească de el. Pânzele romanului sunt umflate de jocul tragic al forţelor opuse, de contrastul dintre demenţa răpitorului şi drama victimei. Tensiunea, gradată extraordinar, ţine cititorul – nu pot evita clişeul – cu sufletul la gură. Grădina de ciment – Ian McEWAN. Traducere de Dan Croitoru. Editura Polirom, 2009. Romanul lui Ian McEwan, tot un roman de debut, a provocat un imens scandal, dar nicio clipă nu i s-a negat valoarea literară. Autorul te plimbă cu nonşalanţă prin abisurile negre ale conştiinţei, dar o face cu un talent magistral. Stăpîn al macabrului, McEwan banalizează, spre oripilarea cititorului, întâmplări dintre cele mai îngrozito...

Charles Bukowski , Poşta. Traducere de Sorin Gherguţ. Editura Polirom, 2004. Charles Bukowski s-a născut în 1920, în Germania, din tată american şi mamă nemţoaică. La trei ani este adus în America. Debutează foarte târziu, la aproape patruzeci de ani. A început să scrie romane abia după ce a împlinit cincizeci de ani. Totuşi, a reuşit să publice peste 70 de volume. Proza lui Bukowski este onestă, cum îi place lui să spună, adică sinceră, simplă, directă, trăgându-şi seva din Louis Ferdinand-Celine , John Fante, Henry Miller şi chiar Ernest Hemingway. În romanul Poşta , Bukowski descrie experienţa trăită vreme de doisprezece ani ca funcţionar la poştă. Henry Chinaski, alter ego al autorului, este, ca şi în Factotum şi Femei , personajul principal. Şi tot ca în cele două romane amintite, şi în acest caz domină mizeria, scenele de sex, neputinţa de a se adapta condiţiilor societăţii, limbajul vulgar. Regulile draconice ale poştei, cărora Chinaski trebuie să le facă faţă, reflectă...

În România, cărţile lui Bernhard Schlink sunt publicate la Editura Polirom, în „Biblioteca Polirom”, deja celebra colecţie care poate sta alături de „Romanul secolului XX”, „Meridiane”, „Globus” ori „Biblioteca pentru toţi”. Până acum au apărut Crima lui Selb (ultimul roman dintr-o trilogie poliţistă, primul fiind Dreptatea lui Selb , roman cu care Schlink a debutat în 1987, iar cel de al doilea – Înşelăciunea lui Selb ; publicat, ni se spune în prezentarea din Minciuni de vară , în 1922 (sic!); este vorba, evident, de 1992), Evadări din iubire , Cititorul , Întoarcerea acasă şi Minciuni de vară . M-am aruncat cu mare curiozitate asupra noii cărţi a lui Schlink, dar primul text, intitulat Extrasezon , m-a dezumflat. E o poveste de dragoste searbădă, pigmentată de câteva replici pseudofilosofice, care naşte în mintea bărbatului o dilemă deloc provocatoare pentru cititor. E pur şi simplu un text tras de păr, o poveste care se putea întinde pe doar trei-patru pagini. Din fericir...

--> Povestirile din Cei trei copii-Mozart ne duc într-o lume stranie, de-o imaginație care cochetează cu fantasticul, dar care niciodată nu alunecă în acesta, păstrând până la capăt o bună tensiune realistă. Ecovoiu scrie economicos, frazele îi sunt scurte, senzația fiind, însă, în ciuda textului «fărâmițat», de soliditate și exhaustivitate. Cei trei copii-Mozart este o carte extraordinară, dar - ce păcat! - puțin cunoscută. Dintr-o antologie a celor mai importante povestiri din literatura română nu ar trebui să lipsească unele piese din volumul acesta. Traducere publicată pe site-ul http://www.romanianwriters.ro/ : “The stories take us into a strange world of the imagination which flirts with but never slips into the fantastic, preserving to the very end a realist tension. Ecovoiu writes sparingly, his sentences are clipped, but in spite of the ‘fragmented’ text the feeling is one of solidity and exhaustiveness.”

S-a terminat Bookfest şi am un of. Oameni buni, cum să daţi iama prin lanul de Amurg şi să lasaţi teribilul caşalot Moby Dick să zacă-ntr-un ocean de nepăsare?! Nu pricep. Ştiu, gusturile nu se discută, dar zău că, dacă vreţi aventură, romanul lui Herman Melville (publicat la Editura Polirom) e imbatabil. Şi de ce să nu citiţi despre o aventură plină de miez (nu zic cu substrat filosofic, că mi-e teamă să nu daţi bir cu fugiţii), în loc să citiţi despre una kitsch, lipsită, aşadar, de virtuţi literare? Culpabilizabili, în toată povestea asta, sunt şi criticii, care pur şi simplu nu au reacţionat. Să fie oare acesta preţul pe care trebuie să-l plătească o carte celebră? Să nu mai aibă chef criticii să amintească de un roman intrat demult în istoria literaturii, despre care s-a vorbit enorm cândva? Dar ce facem cu tinerii care se lasă vrăjiţi de marketingul fără scrupule dus adesea de editori? Deh, o editură are nevoie de bestseller-uri pentru a putea supravieţui, căci cum să-l mai pu...