Treceți la conținutul principal

Minciuni de vară



În România, cărţile lui Bernhard Schlink sunt publicate la Editura Polirom, în „Biblioteca Polirom”, deja celebra colecţie care poate sta alături de „Romanul secolului XX”, „Meridiane”, „Globus” ori „Biblioteca pentru toţi”. Până acum au apărut Crima lui Selb (ultimul roman dintr-o trilogie poliţistă, primul fiind Dreptatea lui Selb, roman cu care Schlink a debutat în 1987, iar cel de al doilea – Înşelăciunea lui Selb; publicat, ni se spune în prezentarea din Minciuni de vară, în 1922 (sic!); este vorba, evident, de 1992), Evadări din iubire, Cititorul, Întoarcerea acasă şi Minciuni de vară.
M-am aruncat cu mare curiozitate asupra noii cărţi a lui Schlink, dar primul text, intitulat Extrasezon, m-a dezumflat. E o poveste de dragoste searbădă, pigmentată de câteva replici pseudofilosofice, care naşte în mintea bărbatului o dilemă deloc provocatoare pentru cititor. E pur şi simplu un text tras de păr, o poveste care se putea întinde pe doar trei-patru pagini. Din fericire, celelalte povestiri sunt excelente, straniu de americăneşti, ceva à la Raymond Carver, dar mai patetic.
O mare bilă neagră aş acorda traducerii şi corecturii. Prea sunt multe fraze care sună greoi, iar despre Schlink ştim că posedă o scriitură precisă și elegantă. Nu întâmplător am amintit de acel „1922” din prezentare. Adesea, neglijenţa traducătorului putea fi eliminată prin corectură. Iată câteva exemple: „Dacă şi-ar fi petrecut ziua cu Susan după micul dejun şi dac-ar mai fi şi gătit împreună după aceea – ce-ar fi urmat? S-ar fi presupus că trebuie să se facă sex cu ea?” – (p. 9); Ploaia „răpăia” (pp. 8, 9, 23) de fiecare dată (poate că aici e, totuşi, vina lui Schlink, deşi…); pe o treime din pagina a douăzeci şi cincea întâlnim „Susan părea”, „părea dusă”, „I se păru” (oare chiar aşa scrie Schlink?!); „[…] o piesă pe care n-a pus-o în el scenă” (p. 47); „ajuşi acasă” (p.59); „ropotul ploii” (p.66), „ropotul ploii” (p.67), „crezu că poată să rămână treaz” (p.69); fi/ar fi se repetă enervant de des – ex.: pp. 77-78; „voia să doar să rezolve” (p.117); „scoase cuiele din baricade şi le tăie în bucăţele mici” (p. 126); „decât i-ar trebui. Ar fi trebuit” (p.151); „[…] nu se mai retrase la banca lui. Luă un scaun rabatabil […] şi se aşează […] Deschise o carte […]” (p. 185); „Văzu cât de nesigur e David şi simţi din nou nesiguranţa […]” (p. 186); „pe ponton lângă cei doi” (p. 186); „[…] la ce n-ai apucat să lucrezi până atunci. E ca atunci când […]” (p. 189) „Că am făcut sigur (corect: singur – n.m.) planuri” (p. 212). Plăcerea cititorului e puternic subminată, trebuie să recunoaşteţi.

Postări populare de pe acest blog

„Resimt o plăcere nebună în a scormoni după scriitori excelenți, dar puțin cunoscuți”

http://www.bookaholic.ro/biblioteca-de-scriitor-ciprian-macesaru.html
Bibliotecă de scriitor
Un material de Ema COJOCARU pentru bookaholic.ro.


Interviu cu Simona Popescu

„PENTRU MINE UN POET ESTE CINEVA CARE PROPUNE O ATITUDINE, UN PROIECT INTELECTUAL, O FORMĂ DE SENSIBILITATE ŞI CHIAR DE VIAŢĂ.”
-Stimată doamnă Simona Popescu, scriaţi în Volubiliscă „poezia trebuie scoasă din borcanele de formol ale istoriei literare”. Încurajează editurile, segmentele culturale ale mass-media, ori sistemul de învăţămînt împăcarea poeziei cu viaţa, cu fiinţa umană concretă? -Eu cred acum că maiimportant chiar decît să scoatem poezia din borcanele cu formol ale literaturii e să ne scoatem formolul din cap! Sau plumbul din cap! Uneori, cînd vine vorba de poezie şi dau de cîte un ”împătimit” plumbuit (sau emanînd efluvii de formol mintal), mi se face rău. În loc ca plumbul să se facă aur (ca la alchimişti), unii fac din aur plumb. Adică dau peste poezie de-adevăratelea şi nu înţeleg ce citesc (nu vorbesc de poezie obscură aici!) pentru că nu-i iubesc pe poeţi. În general, poeţii sînt nişte fiinţe pe cît de vulnerabile pe atît de curajoase şi au sisteme de apărare alterna…

Brauner - Autoportret cu ochiul scos

Premoniţie sau coincidenţă?

Influenţat rând pe rând de Cézanne, de expresionism şi de constructiviştii Maxy şi Iancu, Victor Brauner avea să ajungă în final la stilul suprarealist care l-a consacrat. În ciuda faptului că artistul se foloseşte de elemente din mitologiile egipteană şi aztecă, din Cabala, din numerologie, din ocultism..., picturile sale sunt în primul rând rezultatul unor sondări în inconştient, unor eliberări creatoare necontrolate, sunt pure viziuni. De aici şi ambiguitatea lucrărilor. Există la Brauner un ezoterism ludic, liber, o lume în care personajele-totem par a se fi trezit metamorfozate, precum sărmanul Gregor Samsa, în creaturi bizare. "Fiecare tablou pe care-l fac este proiectat din cele mai adânci izvoare ale neliniştii mele...", scria Brauner într-unul dintre carnetele sale. O astfel de viziune de coşmar se pare că a avut artistul pictând “Autoportret cu ochiul scos” (1931). Peste câţiva ani, în 1938, el chiar îşi pierde un ochi. Încercând s…