Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din decembrie, 2011

Răzvan Țupa despre „Străzi interioare”

În textul intitulat Poezie 2011: ordinea poetică și dezordinea poeziei, publicat pe blogul poetic.ro, Răzvan Țupa scrie: "„ Străzi interioare ” în care Ciprian Măceşaru continuă să fie un virtuoz al spaţiilor intime, pulsatorii". http://poetic.ro/archives/2128

Completare (Cărţile anului 2011)

În secţiunea Eseistică/ critică şi istorie literară/ memorialistică/ dialoguri e musai să adaug : - Mica dietetică , Alex. Leo Şerban, Ed. Art; - Lumea ca ziar , Ioana Pârvulescu, Ed. Humanitas; - Despre frumuseţea uitată a vieţii , Andrei Pleşu, Ed. Humanitas.

Cărţile anului 2011

Desigur, n-am parcurs tot ce s-a publicat în 2011. Listele de mai jos sunt pur şi simplu o selecţie din ce am reuşit să citesc. Aşadar, cărţile din 2011 care mi-au plăcut cel mai mult. Ordinea lor este aleatorie. Cred că 2011 a fost un an foarte prost pentru proză. Ca şi 2010, el a strălucit mai tare în poezie, unde, pe lângă revenirea a doi mari poeţi - Ioan Es. Pop şi Matei Vişniec -, au avut loc şi debuturi extraordinare. Din punctul meu de vedere, 2011 este dominat de două cărţi: ZEN, de Mircea Cărtărescu, şi UNELTE DE DORMIT, de Ioan Es. Pop. Proză: - Contorsionista , T.O. Bobe, Ed. Humanitas ; - Matei Brunul , Lucian Dan Teodorovici. Poezie: - Unelte de dormit , Ioan Es. Pop, Ed. Cartea Românească; - Simfonia frânei , Marius Andrei Aldea, Ed. Herg Benet; - La masă cu Marx , Matei Vişniec, Ed. Cartea Românească; - Când va veni ceea ce este desăvârşit , Andrei Dosa, Ed. Tracus Arte; - narcosingurătate , Cătălin Popescu, Ed. Brumar; - copci , Matei Hutopila, Casa

Top Gala Tinerilor Scriitori/Cartea de Poezie a anului 2011

Sunt puţin debusolat de selecţiile făcute, dar, după cum se ştie, nu poate fi toată lumea mulţumită în astfel de situaţii, aşa că vă îndemn să votaţi, chiar dacă e ciudat că lipsesc volume precum: „La masă cu Marx” (Matei Vişniec), „Contorsionista” (T.O. Bobe), „Viaţa lui Kostas Venetis” (Octavian Soviany) şi „Pavor nocturn” (Dan Sociu) - în schimb, sunt printre volumele selectate unele mult mai slabe decât cele amintite de mine. Chestie de gust, fireşte. În fine, aşa cum spuneam, întotdeauna vor exista nemulţumiţi. Îi felicit pe cei nominalizaţi! „ http://www.agentiadecarte.ro/top-gala-tinerilor-scriitoricartea-de-poezie-a-anului-2011/ Acest Top reprezintă o avanpremieră la cea de-a doua ediţie a Galei Tinerilor Scriitori/Cartea de Poezie a anului 2011 , care se va desfăşura pe 15 ianuarie 2012, de Ziua Culturii Naţionale, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” din Bucureşti. Limita de vârstă admisă: 35 de ani, exceptând categoria Cartea de Poezie a anului 2011. Votul e

Replica lui Horia Gârbea

Am scris (http://ciprianmacesaru.blogspot.com/2011/11/pantera-si-istoria.html) despre „Pantera sus, pe clavecin”, cartea domnului Horia Gârbea, exprimându-mi, totuşi, unele rezerve faţă de percepţia sa asupra conflictului dintre Armenia şi Azerbaidjan. Domnul Gârbea mi-a dat replica, lăsând un comentariu generos. Îi mulţumesc! Consider că e necesar să aduc la „suprafaţă” acest comentariu, să nu-l las doar în „subteranul” unei postări deja vechi. Iată: <<„dar de unde stim ca armata Azerbaidjanului nu a facut acelasi lucru cu populatia armeneasca din NK”? Ştim din istorie, din relatările refugiaţilor şi supravieţuitorilor cu care am vorbit şi eu, după listele de civili ucişi, de la copii de 3 luni la moşnegi de 90 de ani. Mai ştim că Azerbaidjanul nu avea armată propriu-zis în 1990-1992 ceea ce a şi permis unei naţiuni de 2 milioane, înarmată pînă în dinţi de Armata Roşie, să învingă şi să alunge de pe teritoriul ei o naţiune de 8 milioane. „dar ar trebui, cred, verificata ipoteza”

Dósa, Hutopila, Stoicovici

În acest an, dintre poeţii foarte tineri i-am remarcat în special pe Dósa, Hutopila şi Stoicovici. Cartea lui Andrei Dósa (n 1985), Când va veni ceea ce este desăvârşit (Editura Tracus Arte), este, probabil, cel mai bun debut în poezie din 2011. Doar Matei Hutopila (n. 1987) şi/sau Aleksandar Stoicovici (n. 1988) i-ar putea lua faţa lui Dósa. În copci (Casa de Editura „Max Blecher”), Hutopila are o mai bună densitate, o scriitură mai sofisticată, poemele sale sunt viguroase ca mesaj (chiar şi atunci când sunt melancolice) şi colorate ca limbaj (autorul, originar din Bucovina ucraineană, mai exact din Beskizii Huţuli, scrie într-o limbă română pitorească). În schimb, Dósa are idei mai percutante, e (poate) mai modern, are versuri susţinute de-o tensiune imediată, care nu recurge, aşadar, la plutirea pe întinderea molcomă a reveriilor, a amintirilor, a nostalgiilor… Hutopila e prieten cu spaţiul, cu natura, cu trecutul. Dósa e înfipt în prezent, în nervul prezentului, chiar dacă face

Dan C. Mihăilescu, la ProTV, despre „Străzi interioare” (și nu numai)

Dan C. Mihăilescu, „omul care aduce cartea”, a vorbit „azi” (20 decembrie), la ProTV, despre „Străzile” mele. „Ciprian Măceşaru a scos un volum de interviuri, pregăteşte altul de interviuri neconvenţionale, s-a copt în admiraţia faţă de Mircea Cărtărescu, are în plan un roman foarte bun la editura Cartea Românească, în timpul liber este baterist, de genul rock, indie etc., şi a scos un jurnal cultural de o trepidaţie, de-o jubilaţie intelectuală fără egal în lumea noastră de acum, „Focul din tâmplă”, cu revelaţii muzicale, picturale, sculpturale... Îi place George Enescu, umblă în poezia mare a lumii, în proză... Bun, deci este un om care trepidează cultural, care trăieşte faptul artistic, iar lumea în care se mişcă este, în general, foarte vie, colorată, proaspătă. Ei bine, poezia lui este tot ce poate fi mai contrariant. Este un neo-expresionism, este un decoct de negru, o poezie încercănată, plină de fisuri, de ruperi, de versuri casante, plină de gânduri negre, poduri rupte.

În revista "Călător", o recenzie de Mihail Gălăţanu

" Străzile interioare ale lui Ciprian Măceşaru nu cresc - şi nu umblă! - pe toate drumurile. Măceşarul este unul dintre cei mai promiţători tineri poeţi care cultivă, cu consecvenţă, linia "minimalismului". Poezia lui "Cipri" Măceşaru, ca în mai multe (alte) cazuri, este afină omului. Adică îl oglindeşte. Este delicată. De bună credinţă. Are o retorică discretă (din program!) şi un spaţiu personal al intimităţii sale. Este inteligentă până la sagacitate. Subîntinde realul, nu îl subordonează. Are, deja, o vârstă încă tânără, destulă şlefuire pentru ca să lucească şi să placă. Nu este abrazivă. Nu epatează. Este naturală, sfioasă cu bun gust - şi plină de o densă/şi intrinsecă reflexie a calităţii umane. Are conciziunea expresiei. Şi expresivitate. Pe bună dreptate a fost cooptat de Claudiu Komartin într-o antologie a celor mai bune poeme din anul 2010. Străzile interioare sunt expresia unei sensibilităţi nu literare, ci - de-a dreptul şi cu totul - artistic

Despre "Străzi interioare" - Valentin Protopopescu (la Radio România Cultural)

La Radio România Cultural, în emisiunea „Texte şi pretexte” de marţi, 13 decembrie, Valentin Protopopescu a vorbit despre „Străzi interioare”. "Ciprian Măceşaru este un ins reflexiv, interiorizat, care ia materia cotidianului pentru a o supune unui foarte interesant şi rebel sui-generis proces de alchimie interioară, o preface în materie poetică, de multe ori sub imperiul unei autentice inspiraţii." "Poetul Ciprian Măceşaru se încăpăţânează să scrie versuri despre o substanţă a realităţii pe care el a transformat-o în materie de combustie internă. Asta mi se pare cel mai important." "Ciprian Măceşaru ne propune o lirică extrem de reflexivă, extrem de bine adaptată la rigorile unei combustii interioare de bună calitate."

Interviu cu Matei VIŞNIEC

Matei Vişniec: “Jonglez cu genurile literare”. Interviul a fost realizat în ultima zi (duminică, 27 noiembrie) a Târgului Internaţional Gaudeamus - 2011. Ciprian Măceşaru : Faceţi parte din rândul primilor scriitori optzecişti ș i sunteţi membru fondator al Cenaclului de Luni. Totuşi, asocierea numelui dumneavoastră cu cele din nucleul Generaţiei ‘80 fie nu este făcută, fie reprezintă doar o informaţie seacă de istorie literară. Cel puţin aşa văd eu lucrurile. De unde această înstrăinare de grup, această solitudine cu care ne-aţi obişnuit? Nu aţi avut prieteni în rândul poeţilor optzecişti? Matei Vişniec : Ba nu, nu, am fost foarte fericit să fac parte din această familie optzecistă. Poate că eram puţin mai timid, o fire provincială venită de la Rădăuţi la Bucureşti şi mi-au trebuit câţiva ani ca să mă adaptez, dar am fost foarte mulţumit să fac parte din această emulaţie care era poezia anilor ‘75, ‘76, ‘77, ‘78… Debuturile din 1980… Eu am debutat în primul val. Doar Traian

Accent Cultural nr. 8

Noul numar al revistei Accent Cultural va iesi pe piata joi, 8 decembrie. Din cuprins: - interviu cu Matei Visniec - un poem inedit de Bogdan O. Popescu - o povestire de Bedros Horasangian - un fragment din romanul Scrisori catre Rita (Stefan Caraman) - articole de Doina Jela, Robert Serban, Rudolf Graf, Igor Mocanu, Alexandra Irimia, Ciprian Macesaru (daca doriti sa primiti prin e-mail revista in format pdf, va rog sa ma anuntati)

Formatia Toulouse Lautrec

Pentru că unii mă întreabă de ce am plecat din Toulouse Lautrec, iar altii spun sau scriu (neintentionat, desigur) lucruri inexacte despre istoria acestei formații, iată câteva precizări: Formatia Toulouse Lautrec a apărut în toamna anului 2009. Împreună cu Tim (chitarist), în august 2010 am părăsit grupul, desi fusesem initiatorul proiectului (concret, de ce am plecat, asta are mai putină importantă). Primul concert TL a avut loc în noiembrie 2009, în barul Deja Fu, un concert caritabil ( http://artisanfairs.wordpress.com/2009/11/08/concerte-in-scopuri-caritabile-bar-deja-fu/ ). A urmat cel din Mojo Club, in deschiderea trupei OCS, in decembrie 2009 ( http://www.iconcert.ro/concert-ocs-in-club-mojo-brit-room-din-bucuresti.html ). Asadar, primul concert TL nu a avut loc în 2010, asa cum apare pe diferite site-uri ori bloguri. Multe dintre melodii s-au născut având ca bază orchestratia compusă de mine: Buy Me One, Porno, Dizzy, Wonders s.a. Cătălin a adăugat versurile și, uneori, o a

Hotel Fetish

foto: Dan Vezentan Hotel Fetish este cea mai misto trupă în care am cântat, chit că atunci am compus mai putin decât în perioada cu Toulouse Lautrec. În fotografie, de la stânga la dreapta: Alex "Gigi" Catrina (fost si prin Terror Art, Dekadens, în prezent în Traum) - voce si chitară; Mihai Marin (fost în Toxigen, Les Elephants Bizarres, acum în The Moood) - chitară bas; Ciprian Măcesaru (fost în Toulouse Lautrec, acum într-un proiect nou si... secret! ha! ha!), Ovidiu Chihaia (fost în Pure, Guillotines, în prezent în Mes Quins) - chitară si voce. Câteva melodii (îi rog pe metalistii care cred ca HF cânta un amestec de punk si hard rock să nu intervină cu vreun comentariu superior): http://www.myspace.com/roadrunnermusic/videos/video/59971060 http://www.youtube.com/watch?v=gAi0_4W132U http://www.youtube.com/watch?v=uv9zsGzMfW0&feature=related Ultimul concert HF (am lansat atunci cel de-al doilea album si lucrurile păreau să meargă tot mai bine, dar...), ultimul afis:

Dinozauri şi ceasuri aurite

(Acesta este un text incoerent. Iertare! E un text scris cu furie. Aşez lucrurile exact în ordinea în care-mi vin în minte) L-am auzit cândva pe istoricul Florin Constantiniu spunând că românii sunt un popor mimetic. Aş vrea să-l contrazic, dar nu prea pot. Am aflat de curând că atât de lăudata (şi atât de costisitoarea) noastră National Arena este o copie după stadionul Commerzbank din Frankfurt. Ei, şi-mi vin acum în minte alte şi alte cazuri în care ne-am arătat „originalitatea”. Arcul de Triumf (oricât am vrea să fie altfel, ne trimite imediat cu gândul la cel din Paris), Lupoaica (desigur, e darul Romei, dar hai să nu aşezăm o astfel de copie într-una dintre cele mai importante pieţe bucureştene - între timp a fost mutată, semn că, poate, cineva a înţeles că nu era locul ei acolo), statuia ecvestră a lui Carol I (nu zic, e o lucrare frumoasă, dar de ce nu am putut avea un monument care să amintească mai puţin de cel al lui Mestrovici, dacă pe a croatului nu am putut-o reface?