CIPRIAN MĂCEȘARU

" Trecutul e întotdeauna cu un pas înaintea ta , cel mai recent roman al lui Ciprian Măceşaru, ar putea fi caracterizat drept încă una din producţiile minimaliste, insolite, intense şi uşor derutante care-l caracterizează pe originalul scriitor. Romanul este greu de clasat, putându-se revendica deopotrivă de la experimentele moderniste ale unui Mircea Horia Simionescu, de la distopismul ironic al unui Groşan,  dar şi de la optzecismul clasic al prozaicului şi omului comun, de factură nedelciană. Cel mai probabil, câte puţin din toate acestea se regăseşte în romanul lui Măceşaru. Dar, distilând toate aceste experimente şi experienţe textuale (C.M. este nu doar un foarte bun scriitor, ci şi un excelent şi foarte divers cititor), textul lui Măceşaru reuşeşte acea simplitate stilistică şi savuroasă care este semnul unui talent autentic, stăpân pe mijloacele sale. Este tonic, plin de viaţă, reconfortant, o adevărată plăcere la lectură." Vineri, 4 noiembrie 2016 http://cas...

Doru CĂSTĂIAN: Poezia din acest volum este expresia simplă a unei lumi interioare complicate, este, în termeni brâncuşieni, complexitate rezolvată. Ea dezvăluie, dar nu salvează nimic (nici viitorul şi nici trecutul): „Ambulanţa aleargă/înnebunită/de la unul la altul/dar ajunge mereu/prea târziu.” („Scrisoare către tata”).   https://bookhub.ro/debaraua-cu-simturi-de-ciprian-macesaru/

"Poezia lui C.M. izbeşte şi seduce prin felul în care extrage substanţă poetică dintr-un soi de stoarcere atroce a realului, dintr-o abordare, fermă şi exasperată totodată, a tot ceea ce există. Întocmai ca lupul de mare al lui Ungaretti, poetul stă în mijlocul lucrurilor lipsit de iluzii, fără vreo proiecţie spre viitor, pentru că “viitorul e un obicei prost/de care nu putem scăpa/lucrează în noi ca un drog,/se joacă întruna cu minţile noastre”(Prolog). Lipsa de iluzii nu este însă apatie. De fapt, psihicul pe care îl simţim respirând în spatele poemelor lui C.M. este complex într-un mod monstruos, fără a fi prin asta mai puţin credibil. Modelat de experienţe poetice pe care abia le pot ghici (Berrymore? Ginsberg? Plath?), scrisul poetic al lui C.M. nu ne menajează. Aduce mai degrabă cu un ritual laic într-o biserică de carne (burdihanul de crocodil care este viaţa, din care moartea te scoate bucată cu bucată), un ritual purtat în fumul dens al unor mijloace lingvi...