Spre deosebire de cel din primele trei volume de poezie, Dan Sociu se arată în Pavor nocturn (Editura Cartea Românească, 2011) mai grav, lipsindu-i parcă puterea de a-ş i mai escalada cu umor tristeţile, de a le mai lua de guler cu un aer cool , de poet boem ş i teribil. Cred că nici proza lui Dan Sociu (dacă o să mai scrie proză) nu o să mai sune la fel (oricum, preţuiesc mult mai mult poezia sa). Pe scurt, o schimbare profundă în respiraţia lirică a acestui foarte talentat scriitor, o schimbare nu atât calit ativă, cât afectivă. Avem de-a face cu o sensibilitate de un patetism sporit, un patetism bine controlat artistic. În prima secţ iune a cărţii, Cu gura uscată de ură , Sociu scrie despre o dragoste sufocată/sufocantă. O dragoste cu nopţ i de spaimă, din care personajele ies parcă jupuite. Sunt multe versuri apăsătoare, dure, lipsite de speranţ ă. „Ceva în noi/ încă respiră/ sub tonele de ciment”; „dragoste cu vată-n nări/ dragoste cu bani pe piept”; „în dormitor/ nu e...
- scriitor -