CIPRIAN MĂCEȘARU

Recunosc, cu poezia lui Constantin Abăluță am luat contact mai ales din revistele culturale și niciodată nu am palpitat în mod special când am citit-o. Acum, însă, parcurgând Drumul furnicilor , un volum din 1997, reeditat anul acesta la editura Casa de pariuri literare, am întâlnit un altfel de Abăluță. Textele nu mai au acel suprarealism tumultuos, sunt povești scrise simplu, irigate și ele de un sânge suprarealist, dar care aici nu face decât să dea culoare. Poetul pornește de la lucruri banale (sau limpezi, dacă nu banale) și reușește să atingă profunzimi neașteptate. "Seara am lăsat apa să curgă la baie" - așa începe primul poem din carte, unul dintre cele mai bune. Felul în care Abăluță descrie somnul agitat al personajului este spectaculos: "[...] Adormeam/ și iar mă trezeam, realitate sau vis, apa curgea la baie./ Simțeam cum întineresc, ridurile mi se șterg,/ auzul mi se ascute până când/ susurul apei care curge la baie îmi apare ca bubuitul/ talazurilor mar...

O poezie în care totul pare să ţină de o necunoscută chimie a trăirilor, de un mental dominat de experienţe subliminale. O poezie cu, totuşi, miez realist, dar cu faţete abstracte. O poezie crudă, lipsită de patetism. Val Chimic reprezintă, cred, cel mai bine direcţia asta. Cartea ei (Val Chimic este pseudonimul Valentinei Chiriţă – n. 1983) de debut, Umilirea animalelor (Editura Casa de pariuri literare, 2010) intră hotărât în literatură. Va lăsa cu siguranţă urme. Val Chimic ne aruncă într-un fel de coşmar în care oamenii capătă, în mod paradoxal, trăsături mecanice, tehnologice: „lasă-mă să îţi desprind, cu mâinile curate,/ creierul ca pe un trofeu/ din ţeasta oxidată” ( mama ). Înainte de Val Chimic au fost câţiva poeţi care au anunţat o asemenea poezie, cel mai pregnant a făcut-o Ionel Ciupureanu, el fiind, din câte cunosc, şi primul dintre ei (e formidabil cum a ajuns Ciupureanu în prim-planul poeziei româneşti, după ce ani de zile, singur pe cărarea sa, nu a fost băgat ...