O poezie în care totul pare să ţină de o necunoscută chimie a trăirilor, de un mental dominat de experienţe subliminale. O poezie cu, totuşi, miez realist, dar cu faţete abstracte. O poezie crudă, lipsită de patetism. Val Chimic reprezintă, cred, cel mai bine direcţia asta. Cartea ei (Val Chimic este pseudonimul Valentinei Chiriţă – n. 1983) de debut, Umilirea animalelor (Editura Casa de pariuri literare, 2010) intră hotărât în literatură. Va lăsa cu siguranţă urme. Val Chimic ne aruncă într-un fel de coşmar în care oamenii capătă, în mod paradoxal, trăsături mecanice, tehnologice: „lasă-mă să îţi desprind, cu mâinile curate,/ creierul ca pe un trofeu/ din ţeasta oxidată” (mama).
Înainte de Val Chimic au fost câţiva poeţi care au anunţat o asemenea poezie, cel mai pregnant a făcut-o Ionel Ciupureanu, el fiind, din câte cunosc, şi primul dintre ei (e formidabil cum a ajuns Ciupureanu în prim-planul poeziei româneşti, după ce ani de zile, singur pe cărarea sa, nu a fost băgat în seamă aproape de nimeni – în 2010, la Casa de editură Max Blecher, i-a apărut volumul Mişcări de insectă).