Treceți la conținutul principal

Invizibil



Paul Auster (n. 1947) este un celebru autor american. Titluri precum Trilogia New York-ului, Palatul lunii, Leviathan, Mr. Vertigo ori Nebunii în Brooklyn sunt binecunoscute. În 2010 a apărut la Editura Univers ultimul său roman, Invizibil (traducere de Cristiana Vișan), la doar un an după publicarea acestuia în SUA.

Auster e un maestru al postmodernismului, un adevărat virtuoz, fără-ndoială, doar că Invizibil pare doar cartea unui foarte bun meseriaș. Cunoaște trucurile, stăpânește limba. Romanul, incitant, se citește foarte ușor. Acțiunea cărții, spusă prin vocea a trei personaje, se întinde pe o perioadă de patru decenii, din 1967 până în 2007. Un manuscris, o relație incestuoasă, o crimă, un individ misterios și demonic…, iată câteva dintre cârligele pe care Auster le aruncă spre noi (și-n care, recunosc, reușește să ne prindă). Cert e că mori de curiozitate până la ultima pagină, până la ultima frază, până la ultimul cuvânt, iar asta arată încă o dată, dacă mai era nevoie, că avem de-a face cu un mare scriitor. Totuși, lipsește acel ceva care transformă o scriere într-o operă de artă. Nu există poezie, scriitura este corectă, dar nu impresionează. Ai mereu senzația că Auster notează fără să facă niciun fel de efort artistic. Invizibil pare forma brută a unui adevărat roman. Personal, captivat de acțiunea cvasi-polițistă a cărții, am ignorat, pe cât mi-a stat în putință, chestiunea estetică. Impunându-mi acest filtru de lectură, am reușit să mă bucur cu adevărat de poveste. Cu siguranță, Invizibil e un roman care merită să fie citit. E, totuși, un produs (altădată aș fi spus: „o operă”) de Paul Auster.

Etichete:

Postări populare de pe acest blog

Brauner - Autoportret cu ochiul scos

Premoniţie sau coincidenţă? Influenţat rând pe rând de Cézanne, de expresionism şi de constructiviştii Maxy şi Iancu, Victor Brauner avea să ajungă în final la stilul suprarealist care l-a consacrat. În ciuda faptului că artistul se foloseşte de elemente din mitologiile egipteană şi aztecă, din Cabala, din numerologie, din ocultism..., picturile sale sunt în primul rând rezultatul unor sondări în inconştient, unor eliberări creatoare necontrolate, sunt pure viziuni. De aici şi ambiguitatea lucrărilor. Există la Brauner un ezoterism ludic, liber, o lume în care personajele-totem par a se fi trezit metamorfozate, precum sărmanul Gregor Samsa, în creaturi bizare. "Fiecare tablou pe care-l fac este proiectat din cele mai adânci izvoare ale neliniştii mele...", scria Brauner într-unul dintre carnetele sale. O astfel de viziune de coşmar se pare că a avut artistul pictând “Autoportret cu ochiul scos” (1931). Peste câţiva ani, în 1938, el chiar îşi pierde un ochi. Înce
Citiți mai multe

Grădina desfătărilor

Libertinaj, misticism, grotesc, ezoterism, burlesc, folclor fl a mand, toate la un loc, iată cât de bizară şi de complexă este opera lui Bosch. Înţelegerea picturii maestrului flamand devine, în aceste condiţii, extrem de dificilă. Variile interpretări existente se bazează, din păcate, şi pe multe speculaţii. Despre lucrările lui Bosch putem spune că au un fond religios, escatologic de multe ori, la care se adaugă (şi aici totul deraiază din convenţional) extrem de complicate simboluri şi elemente fantastice. Paul Philippot, în Pictura flamandă şi renaşterea italiană , aminteşte, cu privire la conţinutul artei lui Bosch, despre un “regres al omului dincolo de conştiinţă”, căruia “îi corespunde [...] animaţia întregii naturi, în care animale, plante şi lucruri participă, prin metamorfoze alarmante, la o viziune demoniacă universală”. Tripticul Grădinii desfătărilor (1504) este, probabil, cea mai discutat ă dintre operele lui Bosch. Panoul din stânga prezintă Paradisul, cel din dreap
Citiți mai multe

Dan C. Mihăilescu, la ProTV, despre „Străzi interioare” (și nu numai)

Dan C. Mihăilescu, „omul care aduce cartea”, a vorbit „azi” (20 decembrie), la ProTV, despre „Străzile” mele. „Ciprian Măceşaru a scos un volum de interviuri, pregăteşte altul de interviuri neconvenţionale, s-a copt în admiraţia faţă de Mircea Cărtărescu, are în plan un roman foarte bun la editura Cartea Românească, în timpul liber este baterist, de genul rock, indie etc., şi a scos un jurnal cultural de o trepidaţie, de-o jubilaţie intelectuală fără egal în lumea noastră de acum, „Focul din tâmplă”, cu revelaţii muzicale, picturale, sculpturale... Îi place George Enescu, umblă în poezia mare a lumii, în proză... Bun, deci este un om care trepidează cultural, care trăieşte faptul artistic, iar lumea în care se mişcă este, în general, foarte vie, colorată, proaspătă. Ei bine, poezia lui este tot ce poate fi mai contrariant. Este un neo-expresionism, este un decoct de negru, o poezie încercănată, plină de fisuri, de ruperi, de versuri casante, plină de gânduri negre, poduri rupte.
Citiți mai multe