Întotdeauna am admirat limba simplă a marilor prozatori ruşi. Uneori ai senzaţia că e uşor să scrii ca ei. Ah, câţi scriitori nu s-au amăgit, poate, astfel!... Limba aceea simplă e rodul unei maturităţi artistice greu de egalat, căci nu e nimic mai adevărat în artă decât a vorbi despre lucruri esenţiale într-un limbaj firesc. Asta reuşeşte să facă şi Nicolae Manolescu. Nu ştiu de ce pe Lovinescu, Călinescu ori Manolescu îi pot citi cu mare plăcere şi cu mare folos, iar altora abia de reuşesc să le parcurg textele înfumurate, pedant încâlcite, reci, construite doar cu scopul de a-i zdrobi pe bieţii muritori de rând, de parcă un limbaj sofisticat ar putea ţine loc de idei originale. La Editura Cartea Românească au apărut de curând, într-un singur volum, toate „Temele” lui Nicolae Manolescu. E cu siguranţă un mare eveniment editorial. În cartea asta ni se vorbeşte despre Esop, Urmuz, Alecsandri, Kundera, Saint-Simon, Casares, Tolstoi, Cioran, Gogol, Villiers de l’Isle-Adam, Anders...
- scriitor -