Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din iulie, 2011

Accent Cultural, nr. 3-4, iulie-august

Texte de Ionel Ciupureanu (poemul Nu se mai ştie, din vol. Mişcări de insectă , Casa de Editură Max Blecher, 2010), Robert Şerban, Doina Jela, Igor Mocanu, Violeta Pirnog, Virgil Oprina, Ilf & Petrov (povestirea Columb trage la mal , traducere de Igor Mocanu), Ciprian Măceşaru, Mario Demezzo, Bedros Horasangian, Gabriela Lupu.

Invizibil

Paul Auster (n. 1947) este un celebru autor american. Titluri precum Trilogia New York-ului , Palatul lunii , Leviathan , Mr. Vertigo ori Nebunii în Brooklyn sunt binecunoscute. În 2010 a apărut la Editura Univers ultimul său roman, Invizibil (traducere de Cristiana Vi ș an), la doar un an după publicarea acestuia în SUA. Auster e un maestru al postmodernismului, un adevărat virtuoz, fără-ndoială, doar că Invizibil pare doar cartea unui foarte bun meseria ș . Cunoa ș te trucurile, stăpâne ș te limba. Romanul, incitant, se cite ș te foarte u ș or. Ac ț iunea căr ț ii, spusă prin vocea a trei personaje, se întinde pe o perioadă de patru decenii, din 1967 până în 2007. Un manuscris, o rela ț ie incest uoasă, o crimă, un individ misterios ș i demonic…, iată câteva dintre cârligele pe care Auster le aruncă spre noi ( ș i-n care, recunosc, reu ș e ș te să ne prindă). Cert e că mori de curiozitate până la ultima pagină, până la ultima frază, până la ultimul cuvânt , iar asta ara

Costumul

Dodek luă apă rece în palmele făcute căuş. O dată, de două, de trei ori. Număr impar. Numerele pare sunt pentru morţi. Se spălă pe faţă. Oamenii trebuie să iasă cu faţa curată din orice. Chiar şi din casă. Avea chef să se plimbe. Se uită pe fereastră. Ploua în draci. Ar fi putut să ia umbrela, dar îi plăcea să umble cu mâinile în buzunare. Plescăi din limbă satisfăcut, va înfrunta ploaia cu capul gol şi mâinile în buzunare. Viaţa lui era tristă. Insuportabilă pentru cei din jur. Fiecare cu ale lui. Se simţea ca o trompă de elefant pe faţa lumii, ca un adaos nepotrivit. Nu se pricepea să trăiască. Ieşi din casă, păşind dincolo de prag mai întâi cu piciorul drept. Îi era la fel de drag şi piciorul stâng şi se simţea vinovat de nedreptatea pe care i-o făcea, dar nu putea să rişte, ghinionul e ghinion, nu ţine cont de sentimente. Îşi atinse piciorul stâng peste vipuşca pantalonilor, lovindu-l uşor cu palma, prieteneşte. Desigur, nici piciorul drept nu purta vreo vină pentru tratame

Umilirea animalelor

O poezie în care totul pare să ţină de o necunoscută chimie a trăirilor, de un mental dominat de experienţe subliminale. O poezie cu, totuşi, miez realist, dar cu faţete abstracte. O poezie crudă, lipsită de patetism. Val Chimic reprezintă, cred, cel mai bine direcţia asta. Cartea ei (Val Chimic este pseudonimul Valentinei Chiriţă – n. 1983) de debut, Umilirea animalelor (Editura Casa de pariuri literare, 2010) intră hotărât în literatură. Va lăsa cu siguranţă urme. Val Chimic ne aruncă într-un fel de coşmar în care oamenii capătă, în mod paradoxal, trăsături mecanice, tehnologice: „lasă-mă să îţi desprind, cu mâinile curate,/ creierul ca pe un trofeu/ din ţeasta oxidată” ( mama ). Înainte de Val Chimic au fost câţiva poeţi care au anunţat o asemenea poezie, cel mai pregnant a făcut-o Ionel Ciupureanu, el fiind, din câte cunosc, şi primul dintre ei (e formidabil cum a ajuns Ciupureanu în prim-planul poeziei româneşti, după ce ani de zile, singur pe cărarea sa, nu a fost băgat

Un anotimp în Berceni

Poetul Claudiu Komartin reuşeşte să fie inovator fără a se feri (aşa cum fac mai toţi colegii lui) de căldura poeziei vechi, astfel că textele sale sunt străbătute de catifelate momente romantice, precum şi de viguroase tuşe expresioniste. Combinaţia e de mare efect. În ciuda trend -ului actual, autorul nu refuză plonjonul în emoţiile cele mai fireşti, nu încearcă să ne livreze morga unui poet care, ca o navă spaţială, transgresează lumea. Dozajul acestor trăiri atât de profund umane e foarte bine stăpânit, poezia nu pierde aproape niciodată din prospeţime, păstrându-şi orginalitatea. Un anotimp în Berceni (Editura Cartier, 2010) este un volum remarcabil, cu texte sofisticate ce-ţi rămân întipărite în minte, o calitate pe care poezia actuală nu prea o mai are. Desigur, există un contrast destul de puternic între tematica secţiunii intitulate Poemele cu tătuca şi cea din celelalte secţiuni, dezechilibrând un pic întregul ( Poemele cu tătuca , sporite ca număr, ar fi putut const

Omul este un mare fazan pe lume

Herta M ü ller, laureată a Premiului Nobel în 2009, scrie concis, poetic şi incisiv în acelaşi timp. În primul ei roman, Omul este un mare fazan pe lume (Editura Humanitas, 2011, traducere de Corina Bernic), apărut acum pentru prima dată în româneşte, M ü ller are deja pregnant conturat acest stil, chiar dacă încă nu atinge virtuozitatea din Încă de pe atunci vulpea era vânătorul , Animalul inimii ori Leagănul respiraţiei . Împărţit în mici fragmente, romanul aminteşte de celebrul Pe patul de moarte al lui William Faulkner. În Omul este un mare fazan pe lume , familia morarului Windisch îşi doreşte să plece din România. O altă realitate a năvălit peste ei şi nu mai au niciun rost în satul în care locuiesc. Mulţi nemţi reuşesc să emigreze, numai familia lui Windisch îşi ratează mereu şansa. Tot mai multe case rămân părăsite. Un miliţian îşi oferă ajutorul. În schimb, Amalie, fata lui Windisch, trebuie să se culce cu el. Citind-o pe Herta M ü ller ai întotdeauna parte de o e