Treceți la conținutul principal

Omul este un mare fazan pe lume



Herta Müller, laureată a Premiului Nobel în 2009, scrie concis, poetic şi incisiv în acelaşi timp. În primul ei roman, Omul este un mare fazan pe lume (Editura Humanitas, 2011, traducere de Corina Bernic), apărut acum pentru prima dată în româneşte, Müller are deja pregnant conturat acest stil, chiar dacă încă nu atinge virtuozitatea din Încă de pe atunci vulpea era vânătorul, Animalul inimii ori Leagănul respiraţiei. Împărţit în mici fragmente, romanul aminteşte de celebrul Pe patul de moarte al lui William Faulkner.
În Omul este un mare fazan pe lume, familia morarului Windisch îşi doreşte să plece din România. O altă realitate a năvălit peste ei şi nu mai au niciun rost în satul în care locuiesc. Mulţi nemţi reuşesc să emigreze, numai familia lui Windisch îşi ratează mereu şansa. Tot mai multe case rămân părăsite. Un miliţian îşi oferă ajutorul. În schimb, Amalie, fata lui Windisch, trebuie să se culce cu el.
Citind-o pe Herta Müller ai întotdeauna parte de o experienţă puternică. Anii petrecuţi în regimul comunist din România i-au marcat Hertei Müller viaţa şi literatura, însă tematica dură nu i-a ştirbit niciodată din arta scriitoricească, autoarea reuşind extraordinare pagini poetice, mai expresive decât orice critică patetică şi încrâncenată.

Postări populare de pe acest blog

Interviu cu Simona Popescu

„PENTRU MINE UN POET ESTE CINEVA CARE PROPUNE O ATITUDINE, UN PROIECT INTELECTUAL, O FORMĂ DE SENSIBILITATE ŞI CHIAR DE VIAŢĂ.”
-Stimată doamnă Simona Popescu, scriaţi în Volubiliscă „poezia trebuie scoasă din borcanele de formol ale istoriei literare”. Încurajează editurile, segmentele culturale ale mass-media, ori sistemul de învăţămînt împăcarea poeziei cu viaţa, cu fiinţa umană concretă? -Eu cred acum că maiimportant chiar decît să scoatem poezia din borcanele cu formol ale literaturii e să ne scoatem formolul din cap! Sau plumbul din cap! Uneori, cînd vine vorba de poezie şi dau de cîte un ”împătimit” plumbuit (sau emanînd efluvii de formol mintal), mi se face rău. În loc ca plumbul să se facă aur (ca la alchimişti), unii fac din aur plumb. Adică dau peste poezie de-adevăratelea şi nu înţeleg ce citesc (nu vorbesc de poezie obscură aici!) pentru că nu-i iubesc pe poeţi. În general, poeţii sînt nişte fiinţe pe cît de vulnerabile pe atît de curajoase şi au sisteme de apărare alterna…

„Resimt o plăcere nebună în a scormoni după scriitori excelenți, dar puțin cunoscuți”

http://www.bookaholic.ro/biblioteca-de-scriitor-ciprian-macesaru.html
Bibliotecă de scriitor
Un material de Ema COJOCARU pentru bookaholic.ro.


Galati, 12, 13 mai 2012

Sâmbătă, 12 mai. Galaţi. Hotelul Vega, unde suntem cazaţi, este situat lângă Dunăre, între două clădiri emblematice ale oraşului: Palatul Navigaţiei (arh. Petre Antonescu) şi biserica fortificată „Precista”, datând din secolul al XVII-lea, din timpul domniei lui Vasile Lupu. De la statuia lui I. C. Brătianu (opera lui Oscar Spaethe) traversăm strada şi coborâm pe faleză. Terase. Muzici orientale. Băieți musculoși, femei frumoase. Artă: sculpturi metalice, unele mişto. „Fisiune” (1976), de Nicolae Şaptefraţi. „Septenarius”, de Ingo Glass (îmi place mult; are ceva dintr-o catedrală gotică, dar e în ea şi mult Alexander Calder). „Tentativă”, de Constantin Popovici (o pasăre care nu a reuşit să se ridice în aer). „Amfiteatru” (1976), de Mihai Istudor. „Ecran” (1976), de Dan Covătaru. „Confluenţe” (1976), de Manuela Siclodi, o sculptură care aminteşte de lucrările lui Dalí sau Max Ernst. „Evoluţie” (1976), de Crişan Bela. „Fructul soarelui” (1977), de George Apostu. Altele sunt…