Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din 2008

Nu vedeţi nimic

Daniel ARASSE
Nu vedeţi nimic
Traducere de Laura Albulescu
Editura ART, 2008


"Şase lecţii neconvenţionale” (Les Inrockuptibles) despre pictură. Daniel Arasse (1944-2003) este un reputat istoric şi teoretician al artei, care a lucrat pentru Ecole des hautes etudes en sciences sociales (EHESS) şi a predat istoria artei la Sorbona. Cărţile sale se pare că „au revoluţionat modul de receptare a operelor de artă”. Nu mi-a fost greu să înţeleg de ce, chiar dacă nu am citit decât această lucrare, căci Daniel Arasse are un fel atât de incitant, lipsit de prejudecăţi de a „povesti” despre tablouri, încât cititorul urmăreşte cu o mereu stârnită curiozitate dezlegarea enigmelor pe care acestea le conţin. În ciuda tonului relaxat, plin de umor, autorul reuşeşte să vorbească foarte inteligent şi profesionist despre artă – un lucru care nu e la îndemâna oricui, trebuie să recunosc. „Hotărât lucru – spune Daniel Arasse –, iconografii sunt pompierii istoriei artei: sunt acolo pentru a stinge din f…

Cele două literaturi ale Belgiei

În România se cunosc prea puţine lucruri despre literatura belgiană, fie ea flamandă ori valonă, şi e păcat. În momentul de faţă, cel mai cunoscut reprezentant al ei este, fără îndoială, Amelie Nothomb. Scriitoare de limbă franceză, Amelie Nothomb este publicată de către Editura Polirom, cartea ei cea mai importantă fiind Uimire şi cutremur. Apoi să nu-l uităm pe Georges Simenon, publicat la aceeaşi Editură Polirom, părintele celebrului inspector Maigret. La Editura Humanitas au apărut Michel Ghelderode şi Hubert Lampo, la Corint – Charles De Coster, iar la Cartea Românească – Georges Rodenbach. Cam atât ştiam până de curând. Am avut însă şansa ca la Târgul Gaudeamus de anul acesta să găsesc la standul Delegaţiei Wallonie-Bruxelles aproape tot ce s-a tradus la noi în ultimii ani din literatura belgiană de expresie franceză. Astfel, am constatat că meritul cel mai mare în popularizarea acestei literaturi îi revine Editurii Fides din Iaşi (o editură care publică multe cărţi valoroase, …

Jean-Marie Gustave Le Clezio - Nobel 2008

Nu, iarăşi nu a câştigat Mario Vargas Llosa Premiul Nobel. Nu l-a luat nici Michel Tournier. Nici Ernesto Sabato. Ma rog, ăştia erau preferaţii mei. Jean-Marie Gustave Le Clezio, el este laureatul de anul acesta. Nu zic, nu e un scriitor rău, doar că parcă nu-i de Nobel. Ştiu, se vor găsi destui care să-mi spună că ar fi mai bine să tac, că habar n-am cât de inovator a fost Le Clezio în primele sale romane, pe când era încă sub influenţa (sic!) Noului Roman, ori că nu ştiu nimic despre mesajul umanist al autorului, despre opţiunea sa pentru o lume diversă şi ecologică... Sunt departe de a fi un mare cunoscător al operei lui Le Clezio şi nu vreau să mă pronunţ categoric asupra valorii acesteia, dar mă întreb dacă are Le Clezio cărţi de importanţa unora precum Conversaţie la catedrală, Războiul sfârşitului lumii sau Mătuşa şi condeierul. Judecând după cele patru volume (Procesul verbal, Potopul, Primăvara şi alte anotimpuri şi Steaua rătăcitoare) de Le Clezio pe care le-am citit, n-aş …

Scriitorii americani şi Premiul Nobel

În numărul 40 al revistei România literară, domnul Mircea Mihăieş se întreabă“De ce li se refuză scriitorilor americani Nobelul?”. Am citit percutantul text, atât de caracteristic de altfel lui Mircea Mihăieş, cu mare interes. Subscriu la părerea că Academia Suedeză a făcut de multe ori alegeri greşite (Eucken, Pontoppidan, Spitteler, Benavente, Karfeldt, Jensen, Agnon, Martinson...; mai puţin convins sunt când e vorba de scriitori precum Laxness, White, Johnson ori Cela, nominalizaţi şi ei de autor). De asemenea, cred şi eu că sunt în prezent scriitori americani demni de marele premiu suedez. Dar americanii nu sunt singurii care au scriitori importanţi şi prin urmare nu înţeleg de ce numai SUA ar fi dezavantajate. Dacă ne uităm pe lista câştigătorilor Premiului Nobel, găsim doisprezece autori americani (zece, dacă nu-i punem la socoteală pe cei doi – Isaac Bashevis Singer şi Cselaw Milosz – care nu au scris în limba engleză, sau chiar nouă, dacă îl lăsăm deoparte şi pe Eliot, a cărui…

Ultimul roman din Noul Roman… Ce bine!

Alain ROBBE-GRILLET
Un roman sentimental

Traducere de Dumitru Ţepeneag
Editura ART, 2008


Nu sunt un fan al Noului Roman Francez, cred că e corect să precizez asta. Din ceea ce am reuşit să citesc din literatura lui Alain Robbe-Grillet, doar romanul În labirint mi-a oferit ceva satisfacţii. Ar fi prea puţin să spun că Un roman sentimental este obscen, fiindcă avem de-a face cu dejecţia unor fantasme care întrec închipuirea celor mai mulţi dintre noi. Pedofilia şi sado-masochismul sunt principalele obsesii. Incestul ori hăcuirea minorelor, întru obţinerea extazului suprem, sunt ingrediente care se cer parcă de la sine a fi adaugate în sosul pervers al acestei cărţi. Desigur, mulţi îmi vor spune că n-am umor, că nu pot înţelege că e doar ficţiune, că, nu-i aşa?, literatura e suverană etc. Ştiu că Alain Robbe-Grillet era ateu, dar cum aş putea fi amuzat de o scenă în care una dintre nimfete e penetrată cu o statuetă a Sfintei Fecioare (îmi e greu să scriu despre asta, darămite să mă şi amuz…)…

Copertele...

Cântecul greierilor de sub calea ferată,
Editura Curtea Veche, 2007



















Dialoguri în oglindă,
Editura Curtea Veche, 2007

Frida

FRIDA KAHLO
Christina BurrusTraducere de Vasile SavinEditura Univers, 2007


Frida Kahlo a devenit cunoscută în afara Mexicului abia prin anii ’80, dar notorietatea ei a atins apogeul mai ales după lansarea din 2002 a filmului Frida (regia: Julie Taymor; cu Salma Hayek şi Alfred Molina). Născută în 1907, Frida Kahlo, în ciuda poftei sale de viaţă, a avut un destin tragic. În 1925 a suferit un groaznic accident (autobuzul în care se afla a fost izbit de un tramvai; „bara de la coborâre – spune Frida – m-a străpuns aşa cum spada îl străpunge pe taur”). Triplă fractură a coloanei vertebrale, fractură de claviculă, fractură a coastelor trei şi patru, luxaţie la umărul stâng, triplă fractură de bazin, perforarea abdomenului şi bazinului, unsprezece fracturi la gamba dreapta, dislocarea piciorului drept. Uluitor, Frida supravieţuieşte, deşi doctorii erau convinşi că va muri pe masa de operaţie. Cu excepţionala ei putere psihică, cu umorul ei (Morţii îi spunea „Pelona” – Cheala), Frida nu dezarm…

Brauner - Autoportret cu ochiul scos

Premoniţie sau coincidenţă?

Influenţat rând pe rând de Cézanne, de expresionism şi de constructiviştii Maxy şi Iancu, Victor Brauner avea să ajungă în final la stilul suprarealist care l-a consacrat. În ciuda faptului că artistul se foloseşte de elemente din mitologiile egipteană şi aztecă, din Cabala, din numerologie, din ocultism..., picturile sale sunt în primul rând rezultatul unor sondări în inconştient, unor eliberări creatoare necontrolate, sunt pure viziuni. De aici şi ambiguitatea lucrărilor. Există la Brauner un ezoterism ludic, liber, o lume în care personajele-totem par a se fi trezit metamorfozate, precum sărmanul Gregor Samsa, în creaturi bizare. "Fiecare tablou pe care-l fac este proiectat din cele mai adânci izvoare ale neliniştii mele...", scria Brauner într-unul dintre carnetele sale. O astfel de viziune de coşmar se pare că a avut artistul pictând “Autoportret cu ochiul scos” (1931). Peste câţiva ani, în 1938, el chiar îşi pierde un ochi. Încercând s…

Interviu cu Dan C. Mihăilescu

„SÎNT UN HEDONIST ÎN TOT CE FAC”


- Domnule Dan C. Mihăilescu, vi se tot reproşează, ca unui copil neastîmpărat, că nu staţi locului, că pendulaţi de la Eminescu la Caragiale, de la Caragiale la Generaţia '27 şi tot aşa. De ce credeţi că vor oamenii să distrugă acea stare de "scriitorinc" în care vă găsiţi şi să vă ţintuiască undeva, într-un domeniu, într-o grupare literară?
- Din comoditate: odată lipită eticheta, borcanul poate fi bine mersi pus la dospit în cămară. Şi din prejudecată: la noi, cine poate mai multe şi se răspîndeşte va fi numaidecît taxat de diletantism ori vedetism, de imaturitate ş.a.m.d. Iar ponoasele, ca şi avantajele, nu întîrzie să apară. Pe de o parte, nefixarea înseamnă libertate. Or, eu sînt un hedonist în tot ce fac. Dar pe de altă parte, această permanentă balansare între istoria şi critica literară, între Bucureştii veacului 19 şi recuperarea ultimului debutant, între radio, televiziune şi bibliotecă, başca plutirea printre multele grupări lit…

Interviu cu Alex. Ştefănescu

„AM SENTIMENTUL CĂ SÎNT ULTIMUL CITITOR AL LITERATURII ROMÂNE CONTEMPORANE”


- Domnule Alex. Ştefănescu, vă rog să faceţi o scurtă radiografie a anului editorial 2003.
- Nu mă simt în stare să fac chiar o radiografie. Am citit în grabă sau doar am răsfoit ultimele cărţi, fiind absorbit de scrierea Istoriei literaturii române contemporane, 1941-2000 (din care apar fragmente în România literară, supraintitulate La o nouă lectură sau Zoom critic). Am remarcat însă cîteva volume de mare interes.
În 2003 au apărut, simultan, volumele 2, 3, 4 şi 5 din: Titu Maiorescu, Discursuri parlamentare, ediţie îngrijită, studiu introductiv, note şi comentarii de Constantin Schifirneţ, Bucureşti, Ed. Albatros (volumul 1 s-a tipărit în 2001). S-a încheiat astfel, în mod fericit, acţiunea de repunere în circulaţie a unor texte de o mare valoare documentară şi literară, pe care tinerii de azi (nici măcar cei cu bacalaureatul luat) nu le cunosc.
Lectura acestor volume ar trebui interzisă parlamentarilor din vre…

Interviu cu Ion Bogdan Lefter

NU MĂ DEFINESC DREPT UN "ADEPT" AL "CORECTITUDINII POLITICE", CI DREPT UN OM CIVILIZAT


– Domnule Ion Bogdan Lefter, credeţi că „sfîrşitul istoriei”, de care vorbea Fukuyama, va scoate România din umbra puterilor dominante, dîndu-i astfel posibilitatea să-şi clădească un destin cu adevărat propriu?
– Momentul de glorie al metaforei lui Fukuyama a trecut. Inspirată fiind, memorabilă în concizia ei, formula „sfîrşitului istoriei” asocia paradoxal avansul implacabil al istoriei cu ideea suspendării timpului. Nu a scurgerii sale cotidiene şi calendaristice, ci a progresului liniar, în etape succesive de evoluţie. Eseul în care Francis Fukuyama lansa sintagma a apărut în vara anului 1989, deci pe un prag fundamental al istoriei: polarităţii „războiului rece”, care opusese timp de aproape o jumătate de secol Vestul şi Estul, democraţia liberală şi comunismul, i se putea prevedea sfîrşitul. Într-adevăr, după cîteva luni popoarele din ţările „satelite” ale Moscovei s-au elibe…

Interviu cu Ioana Pârvulescu

“BUCUREŞTIUL INTERBELIC A FOST ORI MITIZAT, ORI DEMONIZAT”


- Stimată doamnă Ioana Pârvulescu, spuneţi în Prejudecăţi literare că “lipseşte totuşi din spaţiul cultural românesc o tradiţie a cărţii destinate trezirii oamenilor de cultură, profesorilor, scriitorilor, teologilor, artiştilor, într-un cuvînt, intelectualilor”. Prin urmare, aţi văzut în scrierea Prejudecăţilor literare “mai mult decît o obligaţie universitară”, anume “un act vital, în cel mai simplu inţeles al cuvîntului”. Cît de tare vi se pare că este înrobită de prejudecăţi receptarea literaturii române şi care sînt consecinţele situaţiei date, avînd în vedere că prejudecata presupune sterilitate, că nu are nimic de a face cu căutarea şi formularea critică?
- Fiecare cred că trebuie să înceapă cu sine şi în sensul acesta vorbeam de un “act vital”. Aşadar de aici am pornit, de la încercarea de a-mi conştientiza propriile prejudecăţi, de a mi le explica, de a le neutraliza puterea. Lupta cu prejudecăţile este ca-n poveşti, ţi…

Prezentat şi tradus în spaniolă de Rafael Pisot

Ciprian Măceşaru (Rumanía, 1976)

Poeta, columnista, autor de reseñas literarias y manager cultural de diferentes revistas rumanas (en las que ha realizado, asimismo, numerosas entrevistas), Ciprian Măceşaru es una de las voces más singulares de la joven poesía rumana.
El canto de los grillos bajo las vías del tren (2007), su poemario de debut, ha sido saludado por la crítica como una poesía “limpia y prometedora”, que inventa metáforas perfectamente comprensibles “no para impresionar al lector sino para hacerse entender”. Repleta de imágenes contundentes, estados de ánimo intensos y demoledores, gran capacidad de síntesis, humor e ironía, su poesía brinda una “extraña elegancia” - deudora tal vez de un discurso intelectualista - que elude cualquier atisbo de indecencia o agresividad.
Cinéfilo y melómano (impetuoso batería del grupo de indie punk Hotel Fetish), Ciprian Măceşaru es también autor del volumen de entrevistas Diálogos frente al espejo (2007), que recoge conversaciones - tr…

Interviu cu Alina Mungiu-Pippidi

"CULTURA CARE JUSTIFICĂ O DEMOCRAŢIE NU ARE NIMIC DE A FACE CU MAREA CULTURĂ”
-Stimată doamnă Alina Mungiu-Pippidi, vă rog să ne spuneţi ce rol consideraţi că are cultura în afirmarea democraţiei. Se poate vorbi de un determinism cultural? - Depinde. Istoric, este adevărat că democraţia a fost precedată de o cultură cu un anumit tip de caracteristici: domnia legii, limitarea puterii suveranilor, o separaţie clară între rolul bisericii şi al statului, şi că acolo unde acestea lipsesc democraţia nu se dezvoltă de la sine. Prin ’50 S.M. Lipset a numărat democraţiile şi erau toate protestante şi s-a spus, asta e, cultura protestantă este cea democratică, cum a spus Weber. Dar Weber nu a spus asta, el a făcut o corelaţie între calvinism şi însuşirile necesare capitalismului, nu democraţiei, el nu studia democraţia. Prin ’70 Robert Dahl a numărat şi el democraţiile, mai multe între timp, şi a constatat că nici catolicismul nu are incompatibilităţi, numai ortodoxia. Mai tîrziu Grecia a ev…