Treceți la conținutul principal

Scriitorii americani şi Premiul Nobel



În numărul 40 al revistei România literară, domnul Mircea Mihăieş se întreabă “De ce li se refuză scriitorilor americani Nobelul?”. Am citit percutantul text, atât de caracteristic de altfel lui Mircea Mihăieş, cu mare interes. Subscriu la părerea că Academia Suedeză a făcut de multe ori alegeri greşite (Eucken, Pontoppidan, Spitteler, Benavente, Karfeldt, Jensen, Agnon, Martinson...; mai puţin convins sunt când e vorba de scriitori precum Laxness, White, Johnson ori Cela, nominalizaţi şi ei de autor). De asemenea, cred şi eu că sunt în prezent scriitori americani demni de marele premiu suedez. Dar americanii nu sunt singurii care au scriitori importanţi şi prin urmare nu înţeleg de ce numai SUA ar fi dezavantajate. Dacă ne uităm pe lista câştigătorilor Premiului Nobel, găsim doisprezece autori americani (zece, dacă nu-i punem la socoteală pe cei doi – Isaac Bashevis Singer şi Cselaw Milosz – care nu au scris în limba engleză, sau chiar nouă, dacă îl lăsăm deoparte şi pe Eliot, a cărui activitate ştim că s-a desfăşurat în primul rând pe tărâm englez):

1930 – Sinclair Lewis;
1936 – Eugene O’Neill;
1938 – Pearl S. Buck;
1948 – T. S. Eliot (avea şi cetăţenie britanică);
1949 – William Faulkner;
1954 – Ernest Hemingway;
1962 – John Steinbeck;
1976 – Saul Bellow (era şi cetăţean canadian);
1978 – Isaac Bashevis Singer (a scris în idiş);
1980 – Cselaw Milosz (a scris în poloneză; avea şi cetăţenie poloneză);
1987 – Iosif Brodski (avea şi cetăţenie rusă);
1993 – Toni Morrison.

Doar Franţa deţine un palmares mai bun, cu paisprezece câştigători. Marea Britanie stă şi ea foarte bine, cu zece laureaţi (chiar dacă printre ei se numără şi... Winston Churchill). În rest, celelalte forţe ale culturii mondiale sunt mai jos decât SUA: Germania – opt câştigători; Italia – şase; Spania – cinci; Rusia – cinci (dacă îl numărăm şi pe Brodski); Polonia – patru; Irlanda – patru ş.a.m.d. Şi atunci mă întreb dacă e justificată îngrijorarea domnului Mihăieş. Desigur, declaraţia lui Horace Engdahl, secretarul Academiei Suedeze, conform căreia scriitorii americani actuali „nu se ridică la standardele unui Premiu Nobel”, e ridicolă, dar dincolo de această declaraţie rămân cele douăsprezece (zece, nouă) victorii ale SUA. Cazul nonagenarului Salinger, semnalat de Mircea Mihăieş, este trist, dar mă întreb dacă nu e la fel de trist şi faptul că excepţionalul Hugo Claus, stins anul acesta din viaţă, a fost la rându-i uitat de Academia Suedeză. La fel cum uitat e şi marele Ernesto Sabato, acum în vârstă de nouăzeci şi şapte de ani. În schimb n-au fost uitaţi „tinereii” şi mult mai puţin valoroşii Gao Xingjian, Elfriede Jelinek şi Orhan Pamuk. Apoi ce facem cu Mario Vargas Llosa ori Michel Tournier? Nu-i nimic, a fost răsplătit Imre Kertesz. Toate aceste „scăpări” ale juriului de la Stockholm nu reuşesc decât să ne arate ce doză mare de subiectivism există în atribuirea Premiului Nobel. Dar oare care premiu e lipsit întru totul de subiectivism?
Etichete:

Postări populare de pe acest blog

Brauner - Autoportret cu ochiul scos

Premoniţie sau coincidenţă? Influenţat rând pe rând de Cézanne, de expresionism şi de constructiviştii Maxy şi Iancu, Victor Brauner avea să ajungă în final la stilul suprarealist care l-a consacrat. În ciuda faptului că artistul se foloseşte de elemente din mitologiile egipteană şi aztecă, din Cabala, din numerologie, din ocultism..., picturile sale sunt în primul rând rezultatul unor sondări în inconştient, unor eliberări creatoare necontrolate, sunt pure viziuni. De aici şi ambiguitatea lucrărilor. Există la Brauner un ezoterism ludic, liber, o lume în care personajele-totem par a se fi trezit metamorfozate, precum sărmanul Gregor Samsa, în creaturi bizare. "Fiecare tablou pe care-l fac este proiectat din cele mai adânci izvoare ale neliniştii mele...", scria Brauner într-unul dintre carnetele sale. O astfel de viziune de coşmar se pare că a avut artistul pictând “Autoportret cu ochiul scos” (1931). Peste câţiva ani, în 1938, el chiar îşi pierde un ochi. Înce...
Citiți mai multe

Grădina desfătărilor

Libertinaj, misticism, grotesc, ezoterism, burlesc, folclor fl a mand, toate la un loc, iată cât de bizară şi de complexă este opera lui Bosch. Înţelegerea picturii maestrului flamand devine, în aceste condiţii, extrem de dificilă. Variile interpretări existente se bazează, din păcate, şi pe multe speculaţii. Despre lucrările lui Bosch putem spune că au un fond religios, escatologic de multe ori, la care se adaugă (şi aici totul deraiază din convenţional) extrem de complicate simboluri şi elemente fantastice. Paul Philippot, în Pictura flamandă şi renaşterea italiană , aminteşte, cu privire la conţinutul artei lui Bosch, despre un “regres al omului dincolo de conştiinţă”, căruia “îi corespunde [...] animaţia întregii naturi, în care animale, plante şi lucruri participă, prin metamorfoze alarmante, la o viziune demoniacă universală”. Tripticul Grădinii desfătărilor (1504) este, probabil, cea mai discutat ă dintre operele lui Bosch. Panoul din stânga prezintă Paradisul, cel din dreap...
Citiți mai multe

Dan C. Mihăilescu, la ProTV, despre „Străzi interioare” (și nu numai)

Dan C. Mihăilescu, „omul care aduce cartea”, a vorbit „azi” (20 decembrie), la ProTV, despre „Străzile” mele. „Ciprian Măceşaru a scos un volum de interviuri, pregăteşte altul de interviuri neconvenţionale, s-a copt în admiraţia faţă de Mircea Cărtărescu, are în plan un roman foarte bun la editura Cartea Românească, în timpul liber este baterist, de genul rock, indie etc., şi a scos un jurnal cultural de o trepidaţie, de-o jubilaţie intelectuală fără egal în lumea noastră de acum, „Focul din tâmplă”, cu revelaţii muzicale, picturale, sculpturale... Îi place George Enescu, umblă în poezia mare a lumii, în proză... Bun, deci este un om care trepidează cultural, care trăieşte faptul artistic, iar lumea în care se mişcă este, în general, foarte vie, colorată, proaspătă. Ei bine, poezia lui este tot ce poate fi mai contrariant. Este un neo-expresionism, este un decoct de negru, o poezie încercănată, plină de fisuri, de ruperi, de versuri casante, plină de gânduri negre, poduri rupte....
Citiți mai multe