Treceți la conținutul principal

Jean-Marie Gustave Le Clezio - Nobel 2008


Nu, iarăşi nu a câştigat Mario Vargas Llosa Premiul Nobel. Nu l-a luat nici Michel Tournier. Nici Ernesto Sabato. Ma rog, ăştia erau preferaţii mei. Jean-Marie Gustave Le Clezio, el este laureatul de anul acesta. Nu zic, nu e un scriitor rău, doar că parcă nu-i de Nobel. Ştiu, se vor găsi destui care să-mi spună că ar fi mai bine să tac, că habar n-am cât de inovator a fost Le Clezio în primele sale romane, pe când era încă sub influenţa (sic!) Noului Roman, ori că nu ştiu nimic despre mesajul umanist al autorului, despre opţiunea sa pentru o lume diversă şi ecologică... Sunt departe de a fi un mare cunoscător al operei lui Le Clezio şi nu vreau să mă pronunţ categoric asupra valorii acesteia, dar mă întreb dacă are Le Clezio cărţi de importanţa unora precum Conversaţie la catedrală, Războiul sfârşitului lumii sau Mătuşa şi condeierul. Judecând după cele patru volume (Procesul verbal, Potopul, Primăvara şi alte anotimpuri şi Steaua rătăcitoare) de Le Clezio pe care le-am citit, n-aş prea crede. Pe de altă parte, dacă mă uit pe lista câştigătorilor marelui premiu suedez, îmi dau seama că se putea şi mai rău. Meritau oare Pearl Buck, Winston Churchill sau Harry Martinson, pentru a da doar trei exemple, să primească Nobelul? Nici recent laureaţii Imre Kertesz, Elfriede Jelinek şi Orhan Pamuk, chiar dacă sunt scriitori valoroşi, nu sunt, totuşi, scriitori fundamentali. Ştim însă că Academia Suedeză a ignorat mulţi scriitori mari, precum Tolstoi, Ibsen, Proust, Joyce, Kafka, Musil, Virginia Woolf, Borges ori Malraux. Noi să fim sănătoşi. Sper doar ca într-o bună zi, Academia Suedeză să răsplătească şi un scriitor român. Dacă a ales autori din Sfânta Lucia, Niger ori Egipt, de ce nu ar alege şi din România? Oricum, obsesia asta a Premiului Nobel ar trebui să ne părăsească. Eu unul nu-mi doresc cu orice preţ ca un scriitor român să câştige acest premiu, ci să avem scriitori care să merite acest lucru. Avem? Nu ştiu. Ştiu doar că am avut: Arghezi, Blaga, Sadoveanu, Sorescu, Stănescu…

Postări populare de pe acest blog

„Resimt o plăcere nebună în a scormoni după scriitori excelenți, dar puțin cunoscuți”

http://www.bookaholic.ro/biblioteca-de-scriitor-ciprian-macesaru.html
Bibliotecă de scriitor
Un material de Ema COJOCARU pentru bookaholic.ro.


Interviu cu Simona Popescu

„PENTRU MINE UN POET ESTE CINEVA CARE PROPUNE O ATITUDINE, UN PROIECT INTELECTUAL, O FORMĂ DE SENSIBILITATE ŞI CHIAR DE VIAŢĂ.”
-Stimată doamnă Simona Popescu, scriaţi în Volubiliscă „poezia trebuie scoasă din borcanele de formol ale istoriei literare”. Încurajează editurile, segmentele culturale ale mass-media, ori sistemul de învăţămînt împăcarea poeziei cu viaţa, cu fiinţa umană concretă? -Eu cred acum că maiimportant chiar decît să scoatem poezia din borcanele cu formol ale literaturii e să ne scoatem formolul din cap! Sau plumbul din cap! Uneori, cînd vine vorba de poezie şi dau de cîte un ”împătimit” plumbuit (sau emanînd efluvii de formol mintal), mi se face rău. În loc ca plumbul să se facă aur (ca la alchimişti), unii fac din aur plumb. Adică dau peste poezie de-adevăratelea şi nu înţeleg ce citesc (nu vorbesc de poezie obscură aici!) pentru că nu-i iubesc pe poeţi. În general, poeţii sînt nişte fiinţe pe cît de vulnerabile pe atît de curajoase şi au sisteme de apărare alterna…

Brauner - Autoportret cu ochiul scos

Premoniţie sau coincidenţă?

Influenţat rând pe rând de Cézanne, de expresionism şi de constructiviştii Maxy şi Iancu, Victor Brauner avea să ajungă în final la stilul suprarealist care l-a consacrat. În ciuda faptului că artistul se foloseşte de elemente din mitologiile egipteană şi aztecă, din Cabala, din numerologie, din ocultism..., picturile sale sunt în primul rând rezultatul unor sondări în inconştient, unor eliberări creatoare necontrolate, sunt pure viziuni. De aici şi ambiguitatea lucrărilor. Există la Brauner un ezoterism ludic, liber, o lume în care personajele-totem par a se fi trezit metamorfozate, precum sărmanul Gregor Samsa, în creaturi bizare. "Fiecare tablou pe care-l fac este proiectat din cele mai adânci izvoare ale neliniştii mele...", scria Brauner într-unul dintre carnetele sale. O astfel de viziune de coşmar se pare că a avut artistul pictând “Autoportret cu ochiul scos” (1931). Peste câţiva ani, în 1938, el chiar îşi pierde un ochi. Încercând s…