Treceți la conținutul principal

Frida









FRIDA KAHLO

Christina BurrusTraducere de Vasile SavinEditura Univers, 2007


Frida Kahlo a devenit cunoscută în afara Mexicului abia prin anii ’80, dar notorietatea ei a atins apogeul mai ales după lansarea din 2002 a filmului Frida (regia: Julie Taymor; cu Salma Hayek şi Alfred Molina). Născută în 1907, Frida Kahlo, în ciuda poftei sale de viaţă, a avut un destin tragic. În 1925 a suferit un groaznic accident (autobuzul în care se afla a fost izbit de un tramvai; „bara de la coborâre – spune Frida – m-a străpuns aşa cum spada îl străpunge pe taur”). Triplă fractură a coloanei vertebrale, fractură de claviculă, fractură a coastelor trei şi patru, luxaţie la umărul stâng, triplă fractură de bazin, perforarea abdomenului şi bazinului, unsprezece fracturi la gamba dreapta, dislocarea piciorului drept. Uluitor, Frida supravieţuieşte, deşi doctorii erau convinşi că va muri pe masa de operaţie. Cu excepţionala ei putere psihică, cu umorul ei (Morţii îi spunea „Pelona” – Cheala), Frida nu dezarmează, setea ei de viaţă fiind la fel de mare, chiar dacă multă vreme va fi imobilizată la pat. Citeşte foarte mult, pictează. În anul 1929 se căsătoreşte cu marele muralist Diego Rivera. Se vor iubi toată viaţa, în ciuda rupturilor, a faptului că ea nu mai poate avea un copil (deşi încearcă, riscându-şi viaţa, în luna a treia pierde copilul), a aventurilor lui Diego, urmate de aventurile ei lesbiene, dar şi a uneia cu... Troţki (cei doi pictori erau comunişti), ca răzbunare pentru faptul că Diego se culcase cu sora ei, Cristina.

Pictura Fridei amestecă tradiţia culturală a Mexicului cu suprarealismul şi „poartă în ea mesajul durerii”, după cum spune Frida însăşi. Viaţa sa se transformă în pictură, cu tot ce are ea mai tulburător, mai dramatic. Aşadar, principalul subiect al picturii Fridei Kahlo e chiar Frida Kahlo. „Dacă mă pictez, o fac pentru că acesta este subiectul pe care îl cunosc cel mai bine”, spune artista. Tablourile prezintă un ciudat amestec de forţă şi sensibilitate, de duritate şi exuberanţă; aşa cum scria André Breton, „arta Fridei este o bombă legată cu panglică”.






















Foto: NICKOLAS MURAY, Frida on White Bench, New York, 1939


Postări populare de pe acest blog

Interviu cu Simona Popescu

„PENTRU MINE UN POET ESTE CINEVA CARE PROPUNE O ATITUDINE, UN PROIECT INTELECTUAL, O FORMĂ DE SENSIBILITATE ŞI CHIAR DE VIAŢĂ.”
-Stimată doamnă Simona Popescu, scriaţi în Volubiliscă „poezia trebuie scoasă din borcanele de formol ale istoriei literare”. Încurajează editurile, segmentele culturale ale mass-media, ori sistemul de învăţămînt împăcarea poeziei cu viaţa, cu fiinţa umană concretă? -Eu cred acum că maiimportant chiar decît să scoatem poezia din borcanele cu formol ale literaturii e să ne scoatem formolul din cap! Sau plumbul din cap! Uneori, cînd vine vorba de poezie şi dau de cîte un ”împătimit” plumbuit (sau emanînd efluvii de formol mintal), mi se face rău. În loc ca plumbul să se facă aur (ca la alchimişti), unii fac din aur plumb. Adică dau peste poezie de-adevăratelea şi nu înţeleg ce citesc (nu vorbesc de poezie obscură aici!) pentru că nu-i iubesc pe poeţi. În general, poeţii sînt nişte fiinţe pe cît de vulnerabile pe atît de curajoase şi au sisteme de apărare alterna…

Galati, 12, 13 mai 2012

Sâmbătă, 12 mai. Galaţi. Hotelul Vega, unde suntem cazaţi, este situat lângă Dunăre, între două clădiri emblematice ale oraşului: Palatul Navigaţiei (arh. Petre Antonescu) şi biserica fortificată „Precista”, datând din secolul al XVII-lea, din timpul domniei lui Vasile Lupu. De la statuia lui I. C. Brătianu (opera lui Oscar Spaethe) traversăm strada şi coborâm pe faleză. Terase. Muzici orientale. Băieți musculoși, femei frumoase. Artă: sculpturi metalice, unele mişto. „Fisiune” (1976), de Nicolae Şaptefraţi. „Septenarius”, de Ingo Glass (îmi place mult; are ceva dintr-o catedrală gotică, dar e în ea şi mult Alexander Calder). „Tentativă”, de Constantin Popovici (o pasăre care nu a reuşit să se ridice în aer). „Amfiteatru” (1976), de Mihai Istudor. „Ecran” (1976), de Dan Covătaru. „Confluenţe” (1976), de Manuela Siclodi, o sculptură care aminteşte de lucrările lui Dalí sau Max Ernst. „Evoluţie” (1976), de Crişan Bela. „Fructul soarelui” (1977), de George Apostu. Altele sunt…

„Resimt o plăcere nebună în a scormoni după scriitori excelenți, dar puțin cunoscuți”

http://www.bookaholic.ro/biblioteca-de-scriitor-ciprian-macesaru.html
Bibliotecă de scriitor
Un material de Ema COJOCARU pentru bookaholic.ro.