Treceți la conținutul principal

Frida









FRIDA KAHLO
Christina BurrusTraducere de Vasile SavinEditura Univers, 2007
Frida Kahlo a devenit cunoscută în afara Mexicului abia prin anii ’80, dar notorietatea ei a atins apogeul mai ales după lansarea din 2002 a filmului Frida (regia: Julie Taymor; cu Salma Hayek şi Alfred Molina). Născută în 1907, Frida Kahlo, în ciuda poftei sale de viaţă, a avut un destin tragic. În 1925 a suferit un groaznic accident (autobuzul în care se afla a fost izbit de un tramvai; „bara de la coborâre – spune Frida – m-a străpuns aşa cum spada îl străpunge pe taur”). Triplă fractură a coloanei vertebrale, fractură de claviculă, fractură a coastelor trei şi patru, luxaţie la umărul stâng, triplă fractură de bazin, perforarea abdomenului şi bazinului, unsprezece fracturi la gamba dreapta, dislocarea piciorului drept. Uluitor, Frida supravieţuieşte, deşi doctorii erau convinşi că va muri pe masa de operaţie. Cu excepţionala ei putere psihică, cu umorul ei (Morţii îi spunea „Pelona” – Cheala), Frida nu dezarmează, setea ei de viaţă fiind la fel de mare, chiar dacă multă vreme va fi imobilizată la pat. Citeşte foarte mult, pictează. În anul 1929 se căsătoreşte cu marele muralist Diego Rivera. Se vor iubi toată viaţa, în ciuda rupturilor, a faptului că ea nu mai poate avea un copil (deşi încearcă, riscându-şi viaţa, în luna a treia pierde copilul), a aventurilor lui Diego, urmate de aventurile ei lesbiene, dar şi a uneia cu... Troţki (cei doi pictori erau comunişti), ca răzbunare pentru faptul că Diego se culcase cu sora ei, Cristina.

Pictura Fridei amestecă tradiţia culturală a Mexicului cu suprarealismul şi „poartă în ea mesajul durerii”, după cum spune Frida însăşi. Viaţa sa se transformă în pictură, cu tot ce are ea mai tulburător, mai dramatic. Aşadar, principalul subiect al picturii Fridei Kahlo e chiar Frida Kahlo. „Dacă mă pictez, o fac pentru că acesta este subiectul pe care îl cunosc cel mai bine”, spune artista. Tablourile prezintă un ciudat amestec de forţă şi sensibilitate, de duritate şi exuberanţă; aşa cum scria André Breton, „arta Fridei este o bombă legată cu panglică”.

















Foto: NICKOLAS MURAY, Frida on White Bench, New York, 1939


Etichete:

Postări populare de pe acest blog

Brauner - Autoportret cu ochiul scos

Premoniţie sau coincidenţă? Influenţat rând pe rând de Cézanne, de expresionism şi de constructiviştii Maxy şi Iancu, Victor Brauner avea să ajungă în final la stilul suprarealist care l-a consacrat. În ciuda faptului că artistul se foloseşte de elemente din mitologiile egipteană şi aztecă, din Cabala, din numerologie, din ocultism..., picturile sale sunt în primul rând rezultatul unor sondări în inconştient, unor eliberări creatoare necontrolate, sunt pure viziuni. De aici şi ambiguitatea lucrărilor. Există la Brauner un ezoterism ludic, liber, o lume în care personajele-totem par a se fi trezit metamorfozate, precum sărmanul Gregor Samsa, în creaturi bizare. "Fiecare tablou pe care-l fac este proiectat din cele mai adânci izvoare ale neliniştii mele...", scria Brauner într-unul dintre carnetele sale. O astfel de viziune de coşmar se pare că a avut artistul pictând “Autoportret cu ochiul scos” (1931). Peste câţiva ani, în 1938, el chiar îşi pierde un ochi. Înce...
Citiți mai multe

Grădina desfătărilor

Libertinaj, misticism, grotesc, ezoterism, burlesc, folclor fl a mand, toate la un loc, iată cât de bizară şi de complexă este opera lui Bosch. Înţelegerea picturii maestrului flamand devine, în aceste condiţii, extrem de dificilă. Variile interpretări existente se bazează, din păcate, şi pe multe speculaţii. Despre lucrările lui Bosch putem spune că au un fond religios, escatologic de multe ori, la care se adaugă (şi aici totul deraiază din convenţional) extrem de complicate simboluri şi elemente fantastice. Paul Philippot, în Pictura flamandă şi renaşterea italiană , aminteşte, cu privire la conţinutul artei lui Bosch, despre un “regres al omului dincolo de conştiinţă”, căruia “îi corespunde [...] animaţia întregii naturi, în care animale, plante şi lucruri participă, prin metamorfoze alarmante, la o viziune demoniacă universală”. Tripticul Grădinii desfătărilor (1504) este, probabil, cea mai discutat ă dintre operele lui Bosch. Panoul din stânga prezintă Paradisul, cel din dreap...
Citiți mai multe

Dan C. Mihăilescu, la ProTV, despre „Străzi interioare” (și nu numai)

Dan C. Mihăilescu, „omul care aduce cartea”, a vorbit „azi” (20 decembrie), la ProTV, despre „Străzile” mele. „Ciprian Măceşaru a scos un volum de interviuri, pregăteşte altul de interviuri neconvenţionale, s-a copt în admiraţia faţă de Mircea Cărtărescu, are în plan un roman foarte bun la editura Cartea Românească, în timpul liber este baterist, de genul rock, indie etc., şi a scos un jurnal cultural de o trepidaţie, de-o jubilaţie intelectuală fără egal în lumea noastră de acum, „Focul din tâmplă”, cu revelaţii muzicale, picturale, sculpturale... Îi place George Enescu, umblă în poezia mare a lumii, în proză... Bun, deci este un om care trepidează cultural, care trăieşte faptul artistic, iar lumea în care se mişcă este, în general, foarte vie, colorată, proaspătă. Ei bine, poezia lui este tot ce poate fi mai contrariant. Este un neo-expresionism, este un decoct de negru, o poezie încercănată, plină de fisuri, de ruperi, de versuri casante, plină de gânduri negre, poduri rupte....
Citiți mai multe