Treceți la conținutul principal

Cele două literaturi ale Belgiei


În România se cunosc prea puţine lucruri despre literatura belgiană, fie ea flamandă ori valonă, şi e păcat. În momentul de faţă, cel mai cunoscut reprezentant al ei este, fără îndoială, Amelie Nothomb. Scriitoare de limbă franceză, Amelie Nothomb este publicată de către Editura Polirom, cartea ei cea mai importantă fiind Uimire şi cutremur. Apoi să nu-l uităm pe Georges Simenon, publicat la aceeaşi Editură Polirom, părintele celebrului inspector Maigret. La Editura Humanitas au apărut Michel Ghelderode şi Hubert Lampo, la Corint – Charles De Coster, iar la Cartea Românească – Georges Rodenbach. Cam atât ştiam până de curând. Am avut însă şansa ca la Târgul Gaudeamus de anul acesta să găsesc la standul Delegaţiei Wallonie-Bruxelles aproape tot ce s-a tradus la noi în ultimii ani din literatura belgiană de expresie franceză. Astfel, am constatat că meritul cel mai mare în popularizarea acestei literaturi îi revine Editurii Fides din Iaşi (o editură care publică multe cărţi valoroase, dar care este prea puţin cunoscută), printre autorii apăruţi aici numărându-se Camille Lemonnier, Maurice Maeterlinck, Carlo Masoni, Michel Lambert, Jean-Luc Outers, Maurice Careme, Henri Cornelus, Andre Sempoux, Jacques De Decker, Jean Jauniaux şi Bernard Tirtiaux. N-am găsit însă nimic, nici la Fides şi nici la o altă editură, de Emile Verhaeren.
În privinţa traducerilor din literatura flamandă a Belgiei, situaţia se prezintă mult mai prost. Dacă Hendrik Conscience, un autor care a pierdut foarte mult din strălucire, înţeleg de ce nu a mai fost tradus, nu la fel de înţelegător sunt în cazul unor scriitori precum Johan Daisne, Hugo Claus ori Louis Paul Boon, nume majore în proza secolului XX. Chiar şi lui Gerard Walschap ar trebui să i se mai acorde o şansă. A apărut, totuşi, la Editura Univers (în colecţia Cotidianul) romanul Slaap!, al tinerei autoare Annelies Verbeke. Tot e ceva.

Postări populare de pe acest blog

Interviu cu Simona Popescu

„PENTRU MINE UN POET ESTE CINEVA CARE PROPUNE O ATITUDINE, UN PROIECT INTELECTUAL, O FORMĂ DE SENSIBILITATE ŞI CHIAR DE VIAŢĂ.”
-Stimată doamnă Simona Popescu, scriaţi în Volubiliscă „poezia trebuie scoasă din borcanele de formol ale istoriei literare”. Încurajează editurile, segmentele culturale ale mass-media, ori sistemul de învăţămînt împăcarea poeziei cu viaţa, cu fiinţa umană concretă? -Eu cred acum că maiimportant chiar decît să scoatem poezia din borcanele cu formol ale literaturii e să ne scoatem formolul din cap! Sau plumbul din cap! Uneori, cînd vine vorba de poezie şi dau de cîte un ”împătimit” plumbuit (sau emanînd efluvii de formol mintal), mi se face rău. În loc ca plumbul să se facă aur (ca la alchimişti), unii fac din aur plumb. Adică dau peste poezie de-adevăratelea şi nu înţeleg ce citesc (nu vorbesc de poezie obscură aici!) pentru că nu-i iubesc pe poeţi. În general, poeţii sînt nişte fiinţe pe cît de vulnerabile pe atît de curajoase şi au sisteme de apărare alterna…

„Resimt o plăcere nebună în a scormoni după scriitori excelenți, dar puțin cunoscuți”

http://www.bookaholic.ro/biblioteca-de-scriitor-ciprian-macesaru.html
Bibliotecă de scriitor
Un material de Ema COJOCARU pentru bookaholic.ro.


Galati, 12, 13 mai 2012

Sâmbătă, 12 mai. Galaţi. Hotelul Vega, unde suntem cazaţi, este situat lângă Dunăre, între două clădiri emblematice ale oraşului: Palatul Navigaţiei (arh. Petre Antonescu) şi biserica fortificată „Precista”, datând din secolul al XVII-lea, din timpul domniei lui Vasile Lupu. De la statuia lui I. C. Brătianu (opera lui Oscar Spaethe) traversăm strada şi coborâm pe faleză. Terase. Muzici orientale. Băieți musculoși, femei frumoase. Artă: sculpturi metalice, unele mişto. „Fisiune” (1976), de Nicolae Şaptefraţi. „Septenarius”, de Ingo Glass (îmi place mult; are ceva dintr-o catedrală gotică, dar e în ea şi mult Alexander Calder). „Tentativă”, de Constantin Popovici (o pasăre care nu a reuşit să se ridice în aer). „Amfiteatru” (1976), de Mihai Istudor. „Ecran” (1976), de Dan Covătaru. „Confluenţe” (1976), de Manuela Siclodi, o sculptură care aminteşte de lucrările lui Dalí sau Max Ernst. „Evoluţie” (1976), de Crişan Bela. „Fructul soarelui” (1977), de George Apostu. Altele sunt…