CIPRIAN MĂCEȘARU

" Străzile interioare ale lui Ciprian Măceşaru nu cresc - şi nu umblă! - pe toate drumurile. Măceşarul este unul dintre cei mai promiţători tineri poeţi care cultivă, cu consecvenţă, linia "minimalismului". Poezia lui "Cipri" Măceşaru, ca în mai multe (alte) cazuri, este afină omului. Adică îl oglindeşte. Este delicată. De bună credinţă. Are o retorică discretă (din program!) şi un spaţiu personal al intimităţii sale. Este inteligentă până la sagacitate. Subîntinde realul, nu îl subordonează. Are, deja, o vârstă încă tânără, destulă şlefuire pentru ca să lucească şi să placă. Nu este abrazivă. Nu epatează. Este naturală, sfioasă cu bun gust - şi plină de o densă/şi intrinsecă reflexie a calităţii umane. Are conciziunea expresiei. Şi expresivitate. Pe bună dreptate a fost cooptat de Claudiu Komartin într-o antologie a celor mai bune poeme din anul 2010. Străzile interioare sunt expresia unei sensibilităţi nu literare, ci - de-a dreptul şi cu totul - artistic...

*** Mihail Gălă țanu, Diapazonul plictisit , Editura Dominus, 2002. Viața, moartea, iubirea, Dumnezeu... sunt subiecte pe care Gălăţanu le tratează cu multă îndrăzneală, cu o impertinenţă tandră. Paradoxul acesta – atât de puternic exprimat – generează stări confuze în cititori. Autorul se arată a fi ludic şi grav, obraznic şi patetic. Contrariile formează la Gălățanu o materie poetică densă, viguroasă. Totul e scris într-o limbă română minunată. Iată: "pe trupul tău meditaţiile se prefac în vânătăi/ orice rugăciune îţi lasă o vargă pe sâni şi pe pântec/ aum se umple de lapte/ amen de lapte şi sânge" ( Pe trupul tău meditaţiile se prefac în vânătăi ), "Moartea-mi intră pe-o ureche/ şi iese pe alta./ Mă colindă./ Ca pe o casă, din grindă în grindă./ Din uşori în uşori. Şi din oglindă în oglindă" ( Sunt glonţul morţii mele ), "Dacă grâul se ridică frumos/ ca nişte limbi care dau să te pipăie/ este pentru că pământul vrea să te apropie,/ te cercetează...