Treceți la conținutul principal

două - trei vorbe _ 4





*** Mihail Gălățanu, Diapazonul plictisit, Editura Dominus, 2002.
Viața, moartea, iubirea, Dumnezeu... sunt subiecte pe care Gălăţanu le tratează cu multă îndrăzneală, cu o impertinenţă tandră. Paradoxul acesta – atât de puternic exprimat – generează stări confuze în cititori. Autorul se arată a fi ludic şi grav, obraznic şi patetic. Contrariile formează la Gălățanu o materie poetică densă, viguroasă. Totul e scris într-o limbă română minunată. Iată: "pe trupul tău meditaţiile se prefac în vânătăi/ orice rugăciune îţi lasă o vargă pe sâni şi pe pântec/ aum se umple de lapte/ amen de lapte şi sânge" (Pe trupul tău meditaţiile se prefac în vânătăi), "Moartea-mi intră pe-o ureche/ şi iese pe alta./ Mă colindă./ Ca pe o casă, din grindă în grindă./ Din uşori în uşori. Şi din oglindă în oglindă" (Sunt glonţul morţii mele), "Dacă grâul se ridică frumos/ ca nişte limbi care dau să te pipăie/ este pentru că pământul vrea să te apropie,/ te cercetează" (Venus în peşti), "Dumnezeu mă iubeşte; încă mă poartă la pantof,/ mă poartă şireturi la pantofii săi binecuvântaţi" (Ossana), "Într-o zi voi fi atât de curat/ că veţi auzi icoana-n pieptul meu cum bate" (O icoană-n pieptu-mi bate), "ea apasă pe centrii mei spinali/ calcă nebuneşte pedala acceleraţiei mele./ simţurile mele îşi urcă presiunea spre o mie de atmosfere" (Ea cade grea cu păcatele mele), "întotdeauna m-am întrebat cu mirare/ oare cum oare când oare/ se-aşează sufletu-mi pe sufletu-ţi/ ca un pliant cu bucegii/ peste-o vedere de la mare (Vedere de la mare)... Şi sunt multe alte versuri pe care ar trebui să le citez. Sunt şi poeme care, deşi nu se remarcă neapărat printr-un vers sau mai multe, sunt extraordinare ca întreg: "Când beau sunt cel mai mare poet al lumii..."; Diapazonul plictisit; Cină cu Dumnezeu; Negustorii de aer; Interviu cu câinele casei, Emil Mavrodin cel Negru; Culori naturale...
Gălățanu redesenează sensibilitățile, dându-le alte nume, arătându-le într-o altă lumină, privindu-le din unghiuri neobișnuite. Trăsăturile sacrului sunt transferate în tabăra profanului, a laicului, bulversând cititorul conformist.
Mihail Gălățanu are o fantezie debordantă, susținută nu doar de talentul său tumultuos, ci și de o erudiție remarcabilă. Ironic și cult, spumos și profund, Gălățanu este un mare poet.

Postări populare de pe acest blog

„Resimt o plăcere nebună în a scormoni după scriitori excelenți, dar puțin cunoscuți”

http://www.bookaholic.ro/biblioteca-de-scriitor-ciprian-macesaru.html
Bibliotecă de scriitor
Un material de Ema COJOCARU pentru bookaholic.ro.


Interviu cu Simona Popescu

„PENTRU MINE UN POET ESTE CINEVA CARE PROPUNE O ATITUDINE, UN PROIECT INTELECTUAL, O FORMĂ DE SENSIBILITATE ŞI CHIAR DE VIAŢĂ.”
-Stimată doamnă Simona Popescu, scriaţi în Volubiliscă „poezia trebuie scoasă din borcanele de formol ale istoriei literare”. Încurajează editurile, segmentele culturale ale mass-media, ori sistemul de învăţămînt împăcarea poeziei cu viaţa, cu fiinţa umană concretă? -Eu cred acum că maiimportant chiar decît să scoatem poezia din borcanele cu formol ale literaturii e să ne scoatem formolul din cap! Sau plumbul din cap! Uneori, cînd vine vorba de poezie şi dau de cîte un ”împătimit” plumbuit (sau emanînd efluvii de formol mintal), mi se face rău. În loc ca plumbul să se facă aur (ca la alchimişti), unii fac din aur plumb. Adică dau peste poezie de-adevăratelea şi nu înţeleg ce citesc (nu vorbesc de poezie obscură aici!) pentru că nu-i iubesc pe poeţi. În general, poeţii sînt nişte fiinţe pe cît de vulnerabile pe atît de curajoase şi au sisteme de apărare alterna…

Brauner - Autoportret cu ochiul scos

Premoniţie sau coincidenţă?

Influenţat rând pe rând de Cézanne, de expresionism şi de constructiviştii Maxy şi Iancu, Victor Brauner avea să ajungă în final la stilul suprarealist care l-a consacrat. În ciuda faptului că artistul se foloseşte de elemente din mitologiile egipteană şi aztecă, din Cabala, din numerologie, din ocultism..., picturile sale sunt în primul rând rezultatul unor sondări în inconştient, unor eliberări creatoare necontrolate, sunt pure viziuni. De aici şi ambiguitatea lucrărilor. Există la Brauner un ezoterism ludic, liber, o lume în care personajele-totem par a se fi trezit metamorfozate, precum sărmanul Gregor Samsa, în creaturi bizare. "Fiecare tablou pe care-l fac este proiectat din cele mai adânci izvoare ale neliniştii mele...", scria Brauner într-unul dintre carnetele sale. O astfel de viziune de coşmar se pare că a avut artistul pictând “Autoportret cu ochiul scos” (1931). Peste câţiva ani, în 1938, el chiar îşi pierde un ochi. Încercând s…