Treceți la conținutul principal

două - trei vorbe _ 4





*** Mihail Gălățanu, Diapazonul plictisit, Editura Dominus, 2002.
Viața, moartea, iubirea, Dumnezeu... sunt subiecte pe care Gălăţanu le tratează cu multă îndrăzneală, cu o impertinenţă tandră. Paradoxul acesta – atât de puternic exprimat – generează stări confuze în cititori. Autorul se arată a fi ludic şi grav, obraznic şi patetic. Contrariile formează la Gălățanu o materie poetică densă, viguroasă. Totul e scris într-o limbă română minunată. Iată: "pe trupul tău meditaţiile se prefac în vânătăi/ orice rugăciune îţi lasă o vargă pe sâni şi pe pântec/ aum se umple de lapte/ amen de lapte şi sânge" (Pe trupul tău meditaţiile se prefac în vânătăi), "Moartea-mi intră pe-o ureche/ şi iese pe alta./ Mă colindă./ Ca pe o casă, din grindă în grindă./ Din uşori în uşori. Şi din oglindă în oglindă" (Sunt glonţul morţii mele), "Dacă grâul se ridică frumos/ ca nişte limbi care dau să te pipăie/ este pentru că pământul vrea să te apropie,/ te cercetează" (Venus în peşti), "Dumnezeu mă iubeşte; încă mă poartă la pantof,/ mă poartă şireturi la pantofii săi binecuvântaţi" (Ossana), "Într-o zi voi fi atât de curat/ că veţi auzi icoana-n pieptul meu cum bate" (O icoană-n pieptu-mi bate), "ea apasă pe centrii mei spinali/ calcă nebuneşte pedala acceleraţiei mele./ simţurile mele îşi urcă presiunea spre o mie de atmosfere" (Ea cade grea cu păcatele mele), "întotdeauna m-am întrebat cu mirare/ oare cum oare când oare/ se-aşează sufletu-mi pe sufletu-ţi/ ca un pliant cu bucegii/ peste-o vedere de la mare (Vedere de la mare)... Şi sunt multe alte versuri pe care ar trebui să le citez. Sunt şi poeme care, deşi nu se remarcă neapărat printr-un vers sau mai multe, sunt extraordinare ca întreg: "Când beau sunt cel mai mare poet al lumii..."; Diapazonul plictisit; Cină cu Dumnezeu; Negustorii de aer; Interviu cu câinele casei, Emil Mavrodin cel Negru; Culori naturale...
Gălățanu redesenează sensibilitățile, dându-le alte nume, arătându-le într-o altă lumină, privindu-le din unghiuri neobișnuite. Trăsăturile sacrului sunt transferate în tabăra profanului, a laicului, bulversând cititorul conformist.
Mihail Gălățanu are o fantezie debordantă, susținută nu doar de talentul său tumultuos, ci și de o erudiție remarcabilă. Ironic și cult, spumos și profund, Gălățanu este un mare poet.

Etichete:

Postări populare de pe acest blog

Brauner - Autoportret cu ochiul scos

Premoniţie sau coincidenţă? Influenţat rând pe rând de Cézanne, de expresionism şi de constructiviştii Maxy şi Iancu, Victor Brauner avea să ajungă în final la stilul suprarealist care l-a consacrat. În ciuda faptului că artistul se foloseşte de elemente din mitologiile egipteană şi aztecă, din Cabala, din numerologie, din ocultism..., picturile sale sunt în primul rând rezultatul unor sondări în inconştient, unor eliberări creatoare necontrolate, sunt pure viziuni. De aici şi ambiguitatea lucrărilor. Există la Brauner un ezoterism ludic, liber, o lume în care personajele-totem par a se fi trezit metamorfozate, precum sărmanul Gregor Samsa, în creaturi bizare. "Fiecare tablou pe care-l fac este proiectat din cele mai adânci izvoare ale neliniştii mele...", scria Brauner într-unul dintre carnetele sale. O astfel de viziune de coşmar se pare că a avut artistul pictând “Autoportret cu ochiul scos” (1931). Peste câţiva ani, în 1938, el chiar îşi pierde un ochi. Înce
Citiți mai multe

Grădina desfătărilor

Libertinaj, misticism, grotesc, ezoterism, burlesc, folclor fl a mand, toate la un loc, iată cât de bizară şi de complexă este opera lui Bosch. Înţelegerea picturii maestrului flamand devine, în aceste condiţii, extrem de dificilă. Variile interpretări existente se bazează, din păcate, şi pe multe speculaţii. Despre lucrările lui Bosch putem spune că au un fond religios, escatologic de multe ori, la care se adaugă (şi aici totul deraiază din convenţional) extrem de complicate simboluri şi elemente fantastice. Paul Philippot, în Pictura flamandă şi renaşterea italiană , aminteşte, cu privire la conţinutul artei lui Bosch, despre un “regres al omului dincolo de conştiinţă”, căruia “îi corespunde [...] animaţia întregii naturi, în care animale, plante şi lucruri participă, prin metamorfoze alarmante, la o viziune demoniacă universală”. Tripticul Grădinii desfătărilor (1504) este, probabil, cea mai discutat ă dintre operele lui Bosch. Panoul din stânga prezintă Paradisul, cel din dreap
Citiți mai multe

Dan C. Mihăilescu, la ProTV, despre „Străzi interioare” (și nu numai)

Dan C. Mihăilescu, „omul care aduce cartea”, a vorbit „azi” (20 decembrie), la ProTV, despre „Străzile” mele. „Ciprian Măceşaru a scos un volum de interviuri, pregăteşte altul de interviuri neconvenţionale, s-a copt în admiraţia faţă de Mircea Cărtărescu, are în plan un roman foarte bun la editura Cartea Românească, în timpul liber este baterist, de genul rock, indie etc., şi a scos un jurnal cultural de o trepidaţie, de-o jubilaţie intelectuală fără egal în lumea noastră de acum, „Focul din tâmplă”, cu revelaţii muzicale, picturale, sculpturale... Îi place George Enescu, umblă în poezia mare a lumii, în proză... Bun, deci este un om care trepidează cultural, care trăieşte faptul artistic, iar lumea în care se mişcă este, în general, foarte vie, colorată, proaspătă. Ei bine, poezia lui este tot ce poate fi mai contrariant. Este un neo-expresionism, este un decoct de negru, o poezie încercănată, plină de fisuri, de ruperi, de versuri casante, plină de gânduri negre, poduri rupte.
Citiți mai multe