Treceți la conținutul principal

Pantera și istoria


In Pantera sus, pe clavecin (Horia Garbea, Ed. Tracus Arte, 2011) intalnim o poezie limpede. Fiecare text are claritatea unei efigii, totul e bine conturat si precizat. Parabola si melancolia, simbolismul si patetismul, plus ludicul postmodern (bine strunit, adica fara ingrosari care sa tehnicizeze gratuit poemele, ori care sa duca spre… giumbusluc), fac din Pantera sus, pe clavecin un volum cu un bun tempo, cu o respiratie plina de naturalete. Sunt multe poeme puternice in aceasta carte: zapada si in aprilie, milioane de dimineti, menajeria, filmul pe care l-am mai vazut, trecatorul din karona, lectia de geografie, tinerete si boli, din lift, chu van an spuse. Iata si cateva versuri: „simt cum lumina zilei/ sapa in pieptul meu/ ca un vierme/ sau poate viermele/ e doar sufletul meu/ care cauta sa iasa/ catre lumina” (lectia de geografie).
Am intalnit in Pantera sus, pe clavecin si o problema de istorie contemporana. Specificand din start ca nicidecum nu detin aptitudinile si cunostintele unui istoric (de altfel, asta se va vedea imediat), ma hazardez sa polemizez (cordial,

totusi) cu domnul Garbea.
Poemul n-am fost niciodata la Shusha – o viziune face trimitere la chestiunea extrem de spinoasa a regiunii Nagorno-Karabah, regiune pentru care Armenia si Azerbaidjan au purtat foarte dure conflicte militare. Insa dincolo de emotia starnita, nu stiu daca acest poem este in spiritul adevarului istoric. Nu contest ca poate armata armenilor (impreuna cu cea a rusilor) a produs mari tragedii in randul populatiei civile azere (dar de unde stim ca armata Azerbaidjanului nu a facut acelasi lucru cu populatia armeneasca din NK ? – eu unul nu detin informatii in acest sens, dar ar trebui, cred, verificata ipoteza), insa din cate cunosc despre istoria acelei zone, nu putem spune despre Armenia ca a „ocupat” regiunea Nagorno-Karabah, ci ca a incercat sa o elibereze (cunoastem faptul ca pana la urma enclava aceea s-a autoproclamat Republica Nagorno-Karabah). Dar asta e o disputa pe care, asa cum sugeram ceva mai sus, ar trebui sa o poarte istoricii. Eu doar am vrut sa atrag atentia ca exista si o alta optica asupra acestor lucruri. Oricum, iata, Pantera sus, pe clavecin are, pe langa incontestabilele merite literare, si meritul de a provoca o galceava pe teme istorice. E ceva, nu?

Postări populare de pe acest blog

„Resimt o plăcere nebună în a scormoni după scriitori excelenți, dar puțin cunoscuți”

http://www.bookaholic.ro/biblioteca-de-scriitor-ciprian-macesaru.html
Bibliotecă de scriitor
Un material de Ema COJOCARU pentru bookaholic.ro.


Jurnal spaniol

2004
14 august. Madrid. Aeropuerto de Barajas. Prima bucată de pământ străin pe care calc. Zeci de coloşi înaripaţi sclipesc în soare, unii încremeniți la sol, docili, alții furioși, decolând sau aterizând, sfârtecând aerul și urlând asurzitor. Sunt foarte emoționat. Diseară vom lua trenul spre Barcelona. 15 august. Barcelona. Oricât ai vrea să reacționezi invers față de gloată, primul lucru pe care vrei să-l vezi când ajungi aici este Sagrada Familia. Ieșim de la metrou chiar lângă impunătoarea catedrală. Gaudí a căutat să folosească în opera asta tot ce a învățat; rezultatul (atât cât înseamnă el acum): un amestec bizar de modele ornamentale naturale și elemente ale stilului neogotic și manierist, o construcție înspăimântatoare prin forța geniului, dar nereușită prin “ghiveciul” arhitectural pe care îl propune. Orașul e magic. Un fel de cetate ideală, cu munte, mare, vechi și nou, un animal bizar, fascinant, frumos colorat, vesel, mândru și mai ales nespus de îndrăzneț. Privesc în jur,…

Interviu cu Simona Popescu

„PENTRU MINE UN POET ESTE CINEVA CARE PROPUNE O ATITUDINE, UN PROIECT INTELECTUAL, O FORMĂ DE SENSIBILITATE ŞI CHIAR DE VIAŢĂ.”
-Stimată doamnă Simona Popescu, scriaţi în Volubiliscă „poezia trebuie scoasă din borcanele de formol ale istoriei literare”. Încurajează editurile, segmentele culturale ale mass-media, ori sistemul de învăţămînt împăcarea poeziei cu viaţa, cu fiinţa umană concretă? -Eu cred acum că maiimportant chiar decît să scoatem poezia din borcanele cu formol ale literaturii e să ne scoatem formolul din cap! Sau plumbul din cap! Uneori, cînd vine vorba de poezie şi dau de cîte un ”împătimit” plumbuit (sau emanînd efluvii de formol mintal), mi se face rău. În loc ca plumbul să se facă aur (ca la alchimişti), unii fac din aur plumb. Adică dau peste poezie de-adevăratelea şi nu înţeleg ce citesc (nu vorbesc de poezie obscură aici!) pentru că nu-i iubesc pe poeţi. În general, poeţii sînt nişte fiinţe pe cît de vulnerabile pe atît de curajoase şi au sisteme de apărare alterna…