Treceți la conținutul principal

Pantera și istoria


In Pantera sus, pe clavecin (Horia Garbea, Ed. Tracus Arte, 2011) intalnim o poezie limpede. Fiecare text are claritatea unei efigii, totul e bine conturat si precizat. Parabola si melancolia, simbolismul si patetismul, plus ludicul postmodern (bine strunit, adica fara ingrosari care sa tehnicizeze gratuit poemele, ori care sa duca spre… giumbusluc), fac din Pantera sus, pe clavecin un volum cu un bun tempo, cu o respiratie plina de naturalete. Sunt multe poeme puternice in aceasta carte: zapada si in aprilie, milioane de dimineti, menajeria, filmul pe care l-am mai vazut, trecatorul din karona, lectia de geografie, tinerete si boli, din lift, chu van an spuse. Iata si cateva versuri: „simt cum lumina zilei/ sapa in pieptul meu/ ca un vierme/ sau poate viermele/ e doar sufletul meu/ care cauta sa iasa/ catre lumina” (lectia de geografie).
Am intalnit in Pantera sus, pe clavecin si o problema de istorie contemporana. Specificand din start ca nicidecum nu detin aptitudinile si cunostintele unui istoric (de altfel, asta se va vedea imediat), ma hazardez sa polemizez (cordial,

totusi) cu domnul Garbea.
Poemul n-am fost niciodata la Shusha – o viziune face trimitere la chestiunea extrem de spinoasa a regiunii Nagorno-Karabah, regiune pentru care Armenia si Azerbaidjan au purtat foarte dure conflicte militare. Insa dincolo de emotia starnita, nu stiu daca acest poem este in spiritul adevarului istoric. Nu contest ca poate armata armenilor (impreuna cu cea a rusilor) a produs mari tragedii in randul populatiei civile azere (dar de unde stim ca armata Azerbaidjanului nu a facut acelasi lucru cu populatia armeneasca din NK ? – eu unul nu detin informatii in acest sens, dar ar trebui, cred, verificata ipoteza), insa din cate cunosc despre istoria acelei zone, nu putem spune despre Armenia ca a „ocupat” regiunea Nagorno-Karabah, ci ca a incercat sa o elibereze (cunoastem faptul ca pana la urma enclava aceea s-a autoproclamat Republica Nagorno-Karabah). Dar asta e o disputa pe care, asa cum sugeram ceva mai sus, ar trebui sa o poarte istoricii. Eu doar am vrut sa atrag atentia ca exista si o alta optica asupra acestor lucruri. Oricum, iata, Pantera sus, pe clavecin are, pe langa incontestabilele merite literare, si meritul de a provoca o galceava pe teme istorice. E ceva, nu?
Etichete:

Postări populare de pe acest blog

Brauner - Autoportret cu ochiul scos

Premoniţie sau coincidenţă? Influenţat rând pe rând de Cézanne, de expresionism şi de constructiviştii Maxy şi Iancu, Victor Brauner avea să ajungă în final la stilul suprarealist care l-a consacrat. În ciuda faptului că artistul se foloseşte de elemente din mitologiile egipteană şi aztecă, din Cabala, din numerologie, din ocultism..., picturile sale sunt în primul rând rezultatul unor sondări în inconştient, unor eliberări creatoare necontrolate, sunt pure viziuni. De aici şi ambiguitatea lucrărilor. Există la Brauner un ezoterism ludic, liber, o lume în care personajele-totem par a se fi trezit metamorfozate, precum sărmanul Gregor Samsa, în creaturi bizare. "Fiecare tablou pe care-l fac este proiectat din cele mai adânci izvoare ale neliniştii mele...", scria Brauner într-unul dintre carnetele sale. O astfel de viziune de coşmar se pare că a avut artistul pictând “Autoportret cu ochiul scos” (1931). Peste câţiva ani, în 1938, el chiar îşi pierde un ochi. Înce
Citiți mai multe

Grădina desfătărilor

Libertinaj, misticism, grotesc, ezoterism, burlesc, folclor fl a mand, toate la un loc, iată cât de bizară şi de complexă este opera lui Bosch. Înţelegerea picturii maestrului flamand devine, în aceste condiţii, extrem de dificilă. Variile interpretări existente se bazează, din păcate, şi pe multe speculaţii. Despre lucrările lui Bosch putem spune că au un fond religios, escatologic de multe ori, la care se adaugă (şi aici totul deraiază din convenţional) extrem de complicate simboluri şi elemente fantastice. Paul Philippot, în Pictura flamandă şi renaşterea italiană , aminteşte, cu privire la conţinutul artei lui Bosch, despre un “regres al omului dincolo de conştiinţă”, căruia “îi corespunde [...] animaţia întregii naturi, în care animale, plante şi lucruri participă, prin metamorfoze alarmante, la o viziune demoniacă universală”. Tripticul Grădinii desfătărilor (1504) este, probabil, cea mai discutat ă dintre operele lui Bosch. Panoul din stânga prezintă Paradisul, cel din dreap
Citiți mai multe

Dan C. Mihăilescu, la ProTV, despre „Străzi interioare” (și nu numai)

Dan C. Mihăilescu, „omul care aduce cartea”, a vorbit „azi” (20 decembrie), la ProTV, despre „Străzile” mele. „Ciprian Măceşaru a scos un volum de interviuri, pregăteşte altul de interviuri neconvenţionale, s-a copt în admiraţia faţă de Mircea Cărtărescu, are în plan un roman foarte bun la editura Cartea Românească, în timpul liber este baterist, de genul rock, indie etc., şi a scos un jurnal cultural de o trepidaţie, de-o jubilaţie intelectuală fără egal în lumea noastră de acum, „Focul din tâmplă”, cu revelaţii muzicale, picturale, sculpturale... Îi place George Enescu, umblă în poezia mare a lumii, în proză... Bun, deci este un om care trepidează cultural, care trăieşte faptul artistic, iar lumea în care se mişcă este, în general, foarte vie, colorată, proaspătă. Ei bine, poezia lui este tot ce poate fi mai contrariant. Este un neo-expresionism, este un decoct de negru, o poezie încercănată, plină de fisuri, de ruperi, de versuri casante, plină de gânduri negre, poduri rupte.
Citiți mai multe