Treceți la conținutul principal

Pantera și istoria


In Pantera sus, pe clavecin (Horia Garbea, Ed. Tracus Arte, 2011) intalnim o poezie limpede. Fiecare text are claritatea unei efigii, totul e bine conturat si precizat. Parabola si melancolia, simbolismul si patetismul, plus ludicul postmodern (bine strunit, adica fara ingrosari care sa tehnicizeze gratuit poemele, ori care sa duca spre… giumbusluc), fac din Pantera sus, pe clavecin un volum cu un bun tempo, cu o respiratie plina de naturalete. Sunt multe poeme puternice in aceasta carte: zapada si in aprilie, milioane de dimineti, menajeria, filmul pe care l-am mai vazut, trecatorul din karona, lectia de geografie, tinerete si boli, din lift, chu van an spuse. Iata si cateva versuri: „simt cum lumina zilei/ sapa in pieptul meu/ ca un vierme/ sau poate viermele/ e doar sufletul meu/ care cauta sa iasa/ catre lumina” (lectia de geografie).
Am intalnit in Pantera sus, pe clavecin si o problema de istorie contemporana. Specificand din start ca nicidecum nu detin aptitudinile si cunostintele unui istoric (de altfel, asta se va vedea imediat), ma hazardez sa polemizez (cordial,

totusi) cu domnul Garbea.
Poemul n-am fost niciodata la Shusha – o viziune face trimitere la chestiunea extrem de spinoasa a regiunii Nagorno-Karabah, regiune pentru care Armenia si Azerbaidjan au purtat foarte dure conflicte militare. Insa dincolo de emotia starnita, nu stiu daca acest poem este in spiritul adevarului istoric. Nu contest ca poate armata armenilor (impreuna cu cea a rusilor) a produs mari tragedii in randul populatiei civile azere (dar de unde stim ca armata Azerbaidjanului nu a facut acelasi lucru cu populatia armeneasca din NK ? – eu unul nu detin informatii in acest sens, dar ar trebui, cred, verificata ipoteza), insa din cate cunosc despre istoria acelei zone, nu putem spune despre Armenia ca a „ocupat” regiunea Nagorno-Karabah, ci ca a incercat sa o elibereze (cunoastem faptul ca pana la urma enclava aceea s-a autoproclamat Republica Nagorno-Karabah). Dar asta e o disputa pe care, asa cum sugeram ceva mai sus, ar trebui sa o poarte istoricii. Eu doar am vrut sa atrag atentia ca exista si o alta optica asupra acestor lucruri. Oricum, iata, Pantera sus, pe clavecin are, pe langa incontestabilele merite literare, si meritul de a provoca o galceava pe teme istorice. E ceva, nu?

Postări populare de pe acest blog

Interviu cu Simona Popescu

„PENTRU MINE UN POET ESTE CINEVA CARE PROPUNE O ATITUDINE, UN PROIECT INTELECTUAL, O FORMĂ DE SENSIBILITATE ŞI CHIAR DE VIAŢĂ.”
-Stimată doamnă Simona Popescu, scriaţi în Volubiliscă „poezia trebuie scoasă din borcanele de formol ale istoriei literare”. Încurajează editurile, segmentele culturale ale mass-media, ori sistemul de învăţămînt împăcarea poeziei cu viaţa, cu fiinţa umană concretă? -Eu cred acum că maiimportant chiar decît să scoatem poezia din borcanele cu formol ale literaturii e să ne scoatem formolul din cap! Sau plumbul din cap! Uneori, cînd vine vorba de poezie şi dau de cîte un ”împătimit” plumbuit (sau emanînd efluvii de formol mintal), mi se face rău. În loc ca plumbul să se facă aur (ca la alchimişti), unii fac din aur plumb. Adică dau peste poezie de-adevăratelea şi nu înţeleg ce citesc (nu vorbesc de poezie obscură aici!) pentru că nu-i iubesc pe poeţi. În general, poeţii sînt nişte fiinţe pe cît de vulnerabile pe atît de curajoase şi au sisteme de apărare alterna…

Galati, 12, 13 mai 2012

Sâmbătă, 12 mai. Galaţi. Hotelul Vega, unde suntem cazaţi, este situat lângă Dunăre, între două clădiri emblematice ale oraşului: Palatul Navigaţiei (arh. Petre Antonescu) şi biserica fortificată „Precista”, datând din secolul al XVII-lea, din timpul domniei lui Vasile Lupu. De la statuia lui I. C. Brătianu (opera lui Oscar Spaethe) traversăm strada şi coborâm pe faleză. Terase. Muzici orientale. Băieți musculoși, femei frumoase. Artă: sculpturi metalice, unele mişto. „Fisiune” (1976), de Nicolae Şaptefraţi. „Septenarius”, de Ingo Glass (îmi place mult; are ceva dintr-o catedrală gotică, dar e în ea şi mult Alexander Calder). „Tentativă”, de Constantin Popovici (o pasăre care nu a reuşit să se ridice în aer). „Amfiteatru” (1976), de Mihai Istudor. „Ecran” (1976), de Dan Covătaru. „Confluenţe” (1976), de Manuela Siclodi, o sculptură care aminteşte de lucrările lui Dalí sau Max Ernst. „Evoluţie” (1976), de Crişan Bela. „Fructul soarelui” (1977), de George Apostu. Altele sunt…

Grădina desfătărilor

Libertinaj, misticism, grotesc, ezoterism, burlesc, folclor flamand, toate la un loc, iată cât de bizară şi de complexă este opera lui Bosch. Înţelegerea picturii maestrului flamand devine, în aceste condiţii, extrem de dificilă. Variile interpretări existente se bazează, din păcate, şi pe multe speculaţii. Despre lucrările lui Bosch putem spune că au un fond religios, escatologic de multe ori, la care se adaugă (şi aici totul deraiază din convenţional) extrem de complicate simboluri şi elemente fantastice. Paul Philippot, în Pictura flamandă şi renaşterea italiană, aminteşte, cu privire la conţinutul artei lui Bosch, despre un “regres al omului dincolo de conştiinţă”, căruia “îi corespunde [...] animaţia întregii naturi, în care animale, plante şi lucruri participă, prin metamorfoze alarmante, la o viziune demoniacă universală”. Tripticul Grădinii desfătărilor (1504) este, probabil, cea mai discutată dintre operele lui Bosch. Panoul din stânga prezintă Paradisul, cel din dreapta – In…