Treceți la conținutul principal

Cântec de leagăn




Ru (Editura Spandugino, 2011; traducere: Alina Șeremet) amintește de Balzac și micuța croitoreasă chineză, celebrul roman al lui Dai Sijie, dar nu pentru că i-ar semăna în ceea ce privește construcția ori stilul (dimpotrivă, din acest punct de vedere sunt foarte diferite), ci pentru că descrie evenimente istorice asemănătoare. Instaurarea comunismului în China, respectiv în Vietnam, țară în care Kim Thúy, autoarea romanului Ru, a locuit în primii ani de viață, a dus la schimbări dramatice. „Reeducarea” burghezilor și a intelectualilor de către noua clasă conducătoare, cea a muncitorilor, a însemnat un proces pe cât de absurd, pe atât de tragic. Meritul ambilor autori este că au reușit să facă literatură din toată această nebunie. Dar în Ru se vorbește și despre fuga unei familii, despre temporara ședere în lagărul de refugiați din Malaiezia, despre drumul până în Canada și despre integrarea în noua și foarte diferita societate, împingând astfel povestea până dincolo de evenimentele trăite în scurta perioadă petrecută în Vietnamul comunist.
Ru nu este un simplu roman. El este, în egală măsură, autobiografie și eseu.
Kim Thúy a părăsit Vietnamul la vârsta de 10 ani, în cala unui vapor de pescuit, iar astăzi locuiește la Montréal. A fost croitoreasă, translator, avocat, proprietara unui restaurant, critic culinar pentru radio şi televiziune. Ru este primul ei roman, apărut în 2009, despre care s-a scris laudativ în publicații importante (Le Figaro, l’Express, Le Nouvel Observateur, Le Point…) și pentru care a obţinut: Marele premiu RTL-Lire 2010 (Salonul de carte de la Paris 2010), Premiul literar al Guvernatorului General 2010, categoria romane şi nuvele, Marele premiu al Salonului de carte de la Montréal 2010, eseu, Premiul Mondello pentru multiculturalitate 2011 (Italia).
În limba vietnameză, ru înseamnă cântec de leagăn. Kim Thúy scrie în cartea sa, într-un mod minimalist și poetic, atât despre cântecul de leagăn al Vietnamului pierdut, al copilăriei de-acolo, cât și despre cântecul noului leagăn, al patriei adoptive, Canada. Împărțit în mici fragmente, romanul se citește ușor, fiecare piesă din puzzle aruncându-te neîntârziat spre următoarea, creându-se astfel un fel de efect de domino.
Nimic nu e de prisos. Scenele sunt de-o mare putere evocatoare.
Cartea nu respectă un fir cronologic, autoarea jonglând cu „cioburile” sale colorate într-un mod aparent aleatoriu, ducând, însă, la nașterea sub ochii noștri a unui vitraliu întru totul coerent. Prinsă între două lumi, între două vieți, autoarea resimte o ambivalență în care se vede astfel: „o jumătate aici, o jumătate acolo, nimic și totul în același timp” (p. 146). E aici drama imigrantului, a celui care-și duce trecutul în spate, neputând astfel cuceri total prezentul și viitorul.

Postări populare de pe acest blog

„Resimt o plăcere nebună în a scormoni după scriitori excelenți, dar puțin cunoscuți”

http://www.bookaholic.ro/biblioteca-de-scriitor-ciprian-macesaru.html
Bibliotecă de scriitor
Un material de Ema COJOCARU pentru bookaholic.ro.


Jurnal spaniol

2004
14 august. Madrid. Aeropuerto de Barajas. Prima bucată de pământ străin pe care calc. Zeci de coloşi înaripaţi sclipesc în soare, unii încremeniți la sol, docili, alții furioși, decolând sau aterizând, sfârtecând aerul și urlând asurzitor. Sunt foarte emoționat. Diseară vom lua trenul spre Barcelona. 15 august. Barcelona. Oricât ai vrea să reacționezi invers față de gloată, primul lucru pe care vrei să-l vezi când ajungi aici este Sagrada Familia. Ieșim de la metrou chiar lângă impunătoarea catedrală. Gaudí a căutat să folosească în opera asta tot ce a învățat; rezultatul (atât cât înseamnă el acum): un amestec bizar de modele ornamentale naturale și elemente ale stilului neogotic și manierist, o construcție înspăimântatoare prin forța geniului, dar nereușită prin “ghiveciul” arhitectural pe care îl propune. Orașul e magic. Un fel de cetate ideală, cu munte, mare, vechi și nou, un animal bizar, fascinant, frumos colorat, vesel, mândru și mai ales nespus de îndrăzneț. Privesc în jur,…

Interviu cu Simona Popescu

„PENTRU MINE UN POET ESTE CINEVA CARE PROPUNE O ATITUDINE, UN PROIECT INTELECTUAL, O FORMĂ DE SENSIBILITATE ŞI CHIAR DE VIAŢĂ.”
-Stimată doamnă Simona Popescu, scriaţi în Volubiliscă „poezia trebuie scoasă din borcanele de formol ale istoriei literare”. Încurajează editurile, segmentele culturale ale mass-media, ori sistemul de învăţămînt împăcarea poeziei cu viaţa, cu fiinţa umană concretă? -Eu cred acum că maiimportant chiar decît să scoatem poezia din borcanele cu formol ale literaturii e să ne scoatem formolul din cap! Sau plumbul din cap! Uneori, cînd vine vorba de poezie şi dau de cîte un ”împătimit” plumbuit (sau emanînd efluvii de formol mintal), mi se face rău. În loc ca plumbul să se facă aur (ca la alchimişti), unii fac din aur plumb. Adică dau peste poezie de-adevăratelea şi nu înţeleg ce citesc (nu vorbesc de poezie obscură aici!) pentru că nu-i iubesc pe poeţi. În general, poeţii sînt nişte fiinţe pe cît de vulnerabile pe atît de curajoase şi au sisteme de apărare alterna…