Treceți la conținutul principal

Aerobiciclete… și-atât!



Am tot auzit vorbindu-se despre Aerobiciclete (Editura Brumar, 2010), volumul de poezie semnat de Bogdan O. Popescu. Unii vorbeau de el cu entuziasm, alţii aruncau neîndurători cu piatra: „ah, BOP scrie precum optzeciştii.” Cei din urmă aveau dreptate. Dar mişto e că şi primii aveau dreptate să fie entuziasmaţi, căci BOP reuşeşte prin talent să se situeze deasupra unui simplu epigonism. Optzecismul trăieşte viguros în poezia acestui continuator. Plăcerea cu care îi citeşti poezia înlătură orice tendinţă de a-l mai încorseta pe autor într-o generaţie sau alta. Până la urmă, pentru a mă gândi departe, foarte departe, cât de tare va mai conta nesincronizarea (prea puţin însemnată ca număr de ani) lui BOP cu autorii optzecişti peste, să zicem, 500 de ani?! Staţi, staţi, nu săriţi, ştiu că nu prea avea cum să se sincronizeze cu optzeciştii, din simplul motiv că e mai tânăr decât aceştia, precum ştiu şi că aruncând cu o aşa generozitate poezia lui BOP peste veacuri, propovăduind supravieţuirea ei, aş face un pariu critic indecent (prin urmare, nici nu îl fac). Eu doar voiam să spun că peste timp aceste mici diferenţe de ani care punctează acum apariţia unor poeţi pe scena literaturii vor fi aproape insesizabile. Prin urmare, bucuraţi-vă de poezia lui Bogdan O. Popescu… şi-atât! Ia ascultaţi aici nişte versuri faine: „aleg o poveste de amor din liceu/ cu care îmi frec faţa până face spumă/ folosesc o noapte cu lapoviţă drept brici” (pregătirea pentru scris); „am avut femeia desenată la şcoala de artă” (ficţiune); „dragostea noastră alerga altădată pe străzi/ prindea troleibuzele pe scară, trimitea scrisori/ vocea mea se auzea din piaţa romană/ până la universitate.// acum – iată: trecem prin aceleaşi spaţii tolănite în noi/ şi suntem de nerecunoscut” (de nerecunoscut); prunii şi-au umflat, în grădină, fructele/ într-o noapte/ cât alţii în zece şi vizavi, peste gârlă, dealurile/ au purtat, dintr-o dată/ detalii de monumente aztece” (am tuns iarba)…


Postări populare de pe acest blog

„Resimt o plăcere nebună în a scormoni după scriitori excelenți, dar puțin cunoscuți”

http://www.bookaholic.ro/biblioteca-de-scriitor-ciprian-macesaru.html
Bibliotecă de scriitor
Un material de Ema COJOCARU pentru bookaholic.ro.


Interviu cu Simona Popescu

„PENTRU MINE UN POET ESTE CINEVA CARE PROPUNE O ATITUDINE, UN PROIECT INTELECTUAL, O FORMĂ DE SENSIBILITATE ŞI CHIAR DE VIAŢĂ.”
-Stimată doamnă Simona Popescu, scriaţi în Volubiliscă „poezia trebuie scoasă din borcanele de formol ale istoriei literare”. Încurajează editurile, segmentele culturale ale mass-media, ori sistemul de învăţămînt împăcarea poeziei cu viaţa, cu fiinţa umană concretă? -Eu cred acum că maiimportant chiar decît să scoatem poezia din borcanele cu formol ale literaturii e să ne scoatem formolul din cap! Sau plumbul din cap! Uneori, cînd vine vorba de poezie şi dau de cîte un ”împătimit” plumbuit (sau emanînd efluvii de formol mintal), mi se face rău. În loc ca plumbul să se facă aur (ca la alchimişti), unii fac din aur plumb. Adică dau peste poezie de-adevăratelea şi nu înţeleg ce citesc (nu vorbesc de poezie obscură aici!) pentru că nu-i iubesc pe poeţi. În general, poeţii sînt nişte fiinţe pe cît de vulnerabile pe atît de curajoase şi au sisteme de apărare alterna…

Brauner - Autoportret cu ochiul scos

Premoniţie sau coincidenţă?

Influenţat rând pe rând de Cézanne, de expresionism şi de constructiviştii Maxy şi Iancu, Victor Brauner avea să ajungă în final la stilul suprarealist care l-a consacrat. În ciuda faptului că artistul se foloseşte de elemente din mitologiile egipteană şi aztecă, din Cabala, din numerologie, din ocultism..., picturile sale sunt în primul rând rezultatul unor sondări în inconştient, unor eliberări creatoare necontrolate, sunt pure viziuni. De aici şi ambiguitatea lucrărilor. Există la Brauner un ezoterism ludic, liber, o lume în care personajele-totem par a se fi trezit metamorfozate, precum sărmanul Gregor Samsa, în creaturi bizare. "Fiecare tablou pe care-l fac este proiectat din cele mai adânci izvoare ale neliniştii mele...", scria Brauner într-unul dintre carnetele sale. O astfel de viziune de coşmar se pare că a avut artistul pictând “Autoportret cu ochiul scos” (1931). Peste câţiva ani, în 1938, el chiar îşi pierde un ochi. Încercând s…