Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din august, 2011

Narcosingurătate

Nu ştiu cine e Cătălin Popescu. De curând a publicat la Editura Brumar volumul de versuri intitulat narcosingurătate. Cartea nu conţine o prezentare a autorului. Am căutat pe internet informaţii despre el şi am dat peste blogul catalinpopescu2008.blogspot.com, de unde am aflat că s-a născut pe 29 decembrie 1970, la Videle, că a terminat Facultatea de Litere şi că în aprilie 2010 a citit poezie la Muzeul Literaturii, în cenaclul condus de Tudorel Urian.
Cătălin Popescu scrie foarte simplu, nu e încercat nicio clipă de fervori abstracte, nu ne livrează nimic cu pretenţii oculte. E o poezie a singurătăţii pe de-o parte frustrante, pe de altă parte eliberatoare, o poezie despre un Bucureşti deprimant, plin de tomberoane, maidanezi, cerşetori, golani, blocuri imunde..., dar şi o poezie a amintirilor şi a melancoliei.
Câteva dintre poeme mi-au plăcut foarte mult: Autobuze, Cina, Moartea la ţară, fotbal, Metallica, bucureşti, Călătorii, Saloane de frumuseţe. Altele, însă, nu m-au convins,…

Moartea parafină

Robert Şerban (n. 4 oct. 1970) este un binecunoscut poet, jurnalist şi editor, câştigător al multor premii, dintre care amintim: Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din România (în 1994, pentru volumul Fireşte că exagerez), Premiul revistei Observator Cultural pentru cea mai bună carte de poezie din 2006 (pentru volumul Cinema la mine-acasă), Premiul pentru poezie (2010) al revistei Luceafărul de dimineață (pentru volumul Moartea parafină). În Moartea parafină (Editura Cartea Românească, 2010), Robert Şerban este un poet în a cărui modernitate gâlgâie seva patriarhalităţii. O calmă şi înţeleaptă acceptare a vieţii reiese din poemele sale. Totul e spus limpede, fără forţări şi rupturi inutile. „Deseori mă bucur de lucruri atât de neînsemnate/ încât mă suspectez/ că nu prea ştiu ce vreau de la viaţă// sunt la jumătatea ei/ şi îmi place să cred/ că ce văd departe departe departe departe/ măruntă/ ca o jucărioară de-un leu/ e propria mea moarte” (Jucărioara de-un leu). Şerban nu e atras…

RUBATO

Încep ex abrupto: în cele mai bune proze ale sale, Răzvan Petrescu e un scriitor de talia unor Julio Cortazar sau Roberto Bolaño, iar lipsa sa de vizibilitate e pur şi simplu şocantă. Desigur, cei mai importanţi critici români au recunoscut talentul său formidabil, dar, poate şi fiindcă proza scurtă e mai puţin citită (n-am să înţeleg niciodată de ce!), renumele acestui mare autor n-a depăşit cadrul restrâns al cunoscătorilor. Chit că a câştigat premii importante şi e tradus în Israel, Spania şi, curând, în Marea Britanie. Aşadar, un mister. Domnul Petrescu e simpatic, ba a mai şi fost „dom’ doctor”, haz are cât cuprinde, vână de zici că e dotat cu zece cozi de drac, dar şi o tristeţe ascunsă, mai mult sau mai puţin, în spatele efervescenţei sale. Îndrăznesc să îl sfătuiesc pe Răzvan Petrescu să publice separat Eclipsa, o povestire de lungă întindere (probabil capodopera sa). E vorba, în fond, de un mic roman. Cărtărescu a procedat la fel, publicându-şi una câte una povestirile din No…

Minciuni de vară

În România, cărţile lui Bernhard Schlink sunt publicate la Editura Polirom, în „Biblioteca Polirom”, deja celebra colecţie care poate sta alături de „Romanul secolului XX”, „Meridiane”, „Globus” ori „Biblioteca pentru toţi”. Până acum au apărut Crima lui Selb (ultimul roman dintr-o trilogie poliţistă, primul fiind Dreptatea lui Selb, roman cu care Schlink a debutat în 1987, iar cel de al doilea – Înşelăciunea lui Selb; publicat, ni se spune în prezentarea din Minciuni de vară, în 1922 (sic!); este vorba, evident, de 1992), Evadări din iubire, Cititorul, Întoarcerea acasă şi Minciuni de vară. M-am aruncat cu mare curiozitate asupra noii cărţi a lui Schlink, dar primul text, intitulat Extrasezon, m-a dezumflat. E o poveste de dragoste searbădă, pigmentată de câteva replici pseudofilosofice, care naşte în mintea bărbatului o dilemă deloc provocatoare pentru cititor. E pur şi simplu un text tras de păr, o poveste care se putea întinde pe doar trei-patru pagini. Din fericire, celelalte pove…