Treceți la conținutul principal

RUBATO


Încep ex abrupto: în cele mai bune proze ale sale, Răzvan Petrescu e un scriitor de talia unor Julio Cortazar sau Roberto Bolaño, iar lipsa sa de vizibilitate e pur şi simplu şocantă. Desigur, cei mai importanţi critici români au recunoscut talentul său formidabil, dar, poate şi fiindcă proza scurtă e mai puţin citită (n-am să înţeleg niciodată de ce!), renumele acestui mare autor n-a depăşit cadrul restrâns al cunoscătorilor. Chit că a câştigat premii importante şi e tradus în Israel, Spania şi, curând, în Marea Britanie. Aşadar, un mister. Domnul Petrescu e simpatic, ba a mai şi fost „dom’ doctor”, haz are cât cuprinde, vână de zici că e dotat cu zece cozi de drac, dar şi o tristeţe ascunsă, mai mult sau mai puţin, în spatele efervescenţei sale. Îndrăznesc să îl sfătuiesc pe Răzvan Petrescu să publice separat Eclipsa, o povestire de lungă întindere (probabil capodopera sa). E vorba, în fond, de un mic roman. Cărtărescu a procedat la fel, publicându-şi una câte una povestirile din Nostalgia. Poate că astfel, Petrescu va câştiga mai mulţi cititori. E doar un tertip editorial, desigur, dar s-ar putea să fie eficient.
Noua sa carte, Rubato, apărută de puţin timp la Editura Curtea Veche, conţine o selecţie de proză scurtă din volumele Grădina de vară (1989), Eclipsa (1993) şi Într-o după-amiază de vineri (1997), prozele alese fiind revizuite, dar şi un text care n-a mai fost inclus până acum în vreun volum, Jaf armat (evident, aş fi vrut mai multe texte noi, dar, după cum spuneam, e mare nevoie ca literatura acestui scriitor să circule). În Rubato avem texte fundamentale pentru proza scurtă românească, precum Globul de cristal ori Primăvara la bufet. Verva stilistică, virtuozitatea în compoziţie, ochiul necruţător, satira şi chiar grotescul sunt ingredientele acestei literaturi, nu mă feresc să o tot spun, excepţionale. Singurele scăderi apar când autorul îşi supralicitează umorul, negăsindu-i o adevărată utilitate artistică, aşa cum se întâmplă, pe alocuri, în Fotografii de nuntă, proză care, în ciuda finalului sumbru, nu reuşeşte să şteargă impresia de simplu divertisment.

Postări populare de pe acest blog

„Resimt o plăcere nebună în a scormoni după scriitori excelenți, dar puțin cunoscuți”

http://www.bookaholic.ro/biblioteca-de-scriitor-ciprian-macesaru.html
Bibliotecă de scriitor
Un material de Ema COJOCARU pentru bookaholic.ro.


Interviu cu Simona Popescu

„PENTRU MINE UN POET ESTE CINEVA CARE PROPUNE O ATITUDINE, UN PROIECT INTELECTUAL, O FORMĂ DE SENSIBILITATE ŞI CHIAR DE VIAŢĂ.”
-Stimată doamnă Simona Popescu, scriaţi în Volubiliscă „poezia trebuie scoasă din borcanele de formol ale istoriei literare”. Încurajează editurile, segmentele culturale ale mass-media, ori sistemul de învăţămînt împăcarea poeziei cu viaţa, cu fiinţa umană concretă? -Eu cred acum că maiimportant chiar decît să scoatem poezia din borcanele cu formol ale literaturii e să ne scoatem formolul din cap! Sau plumbul din cap! Uneori, cînd vine vorba de poezie şi dau de cîte un ”împătimit” plumbuit (sau emanînd efluvii de formol mintal), mi se face rău. În loc ca plumbul să se facă aur (ca la alchimişti), unii fac din aur plumb. Adică dau peste poezie de-adevăratelea şi nu înţeleg ce citesc (nu vorbesc de poezie obscură aici!) pentru că nu-i iubesc pe poeţi. În general, poeţii sînt nişte fiinţe pe cît de vulnerabile pe atît de curajoase şi au sisteme de apărare alterna…

Brauner - Autoportret cu ochiul scos

Premoniţie sau coincidenţă?

Influenţat rând pe rând de Cézanne, de expresionism şi de constructiviştii Maxy şi Iancu, Victor Brauner avea să ajungă în final la stilul suprarealist care l-a consacrat. În ciuda faptului că artistul se foloseşte de elemente din mitologiile egipteană şi aztecă, din Cabala, din numerologie, din ocultism..., picturile sale sunt în primul rând rezultatul unor sondări în inconştient, unor eliberări creatoare necontrolate, sunt pure viziuni. De aici şi ambiguitatea lucrărilor. Există la Brauner un ezoterism ludic, liber, o lume în care personajele-totem par a se fi trezit metamorfozate, precum sărmanul Gregor Samsa, în creaturi bizare. "Fiecare tablou pe care-l fac este proiectat din cele mai adânci izvoare ale neliniştii mele...", scria Brauner într-unul dintre carnetele sale. O astfel de viziune de coşmar se pare că a avut artistul pictând “Autoportret cu ochiul scos” (1931). Peste câţiva ani, în 1938, el chiar îşi pierde un ochi. Încercând s…