Treceți la conținutul principal

RUBATO


Încep ex abrupto: în cele mai bune proze ale sale, Răzvan Petrescu e un scriitor de talia unor Julio Cortazar sau Roberto Bolaño, iar lipsa sa de vizibilitate e pur şi simplu şocantă. Desigur, cei mai importanţi critici români au recunoscut talentul său formidabil, dar, poate şi fiindcă proza scurtă e mai puţin citită (n-am să înţeleg niciodată de ce!), renumele acestui mare autor n-a depăşit cadrul restrâns al cunoscătorilor. Chit că a câştigat premii importante şi e tradus în Israel, Spania şi, curând, în Marea Britanie. Aşadar, un mister. Domnul Petrescu e simpatic, ba a mai şi fost „dom’ doctor”, haz are cât cuprinde, vână de zici că e dotat cu zece cozi de drac, dar şi o tristeţe ascunsă, mai mult sau mai puţin, în spatele efervescenţei sale. Îndrăznesc să îl sfătuiesc pe Răzvan Petrescu să publice separat Eclipsa, o povestire de lungă întindere (probabil capodopera sa). E vorba, în fond, de un mic roman. Cărtărescu a procedat la fel, publicându-şi una câte una povestirile din Nostalgia. Poate că astfel, Petrescu va câştiga mai mulţi cititori. E doar un tertip editorial, desigur, dar s-ar putea să fie eficient.
Noua sa carte, Rubato, apărută de puţin timp la Editura Curtea Veche, conţine o selecţie de proză scurtă din volumele Grădina de vară (1989), Eclipsa (1993) şi Într-o după-amiază de vineri (1997), prozele alese fiind revizuite, dar şi un text care n-a mai fost inclus până acum în vreun volum, Jaf armat (evident, aş fi vrut mai multe texte noi, dar, după cum spuneam, e mare nevoie ca literatura acestui scriitor să circule). În Rubato avem texte fundamentale pentru proza scurtă românească, precum Globul de cristal ori Primăvara la bufet. Verva stilistică, virtuozitatea în compoziţie, ochiul necruţător, satira şi chiar grotescul sunt ingredientele acestei literaturi, nu mă feresc să o tot spun, excepţionale. Singurele scăderi apar când autorul îşi supralicitează umorul, negăsindu-i o adevărată utilitate artistică, aşa cum se întâmplă, pe alocuri, în Fotografii de nuntă, proză care, în ciuda finalului sumbru, nu reuşeşte să şteargă impresia de simplu divertisment.

Postări populare de pe acest blog

Interviu cu Simona Popescu

„PENTRU MINE UN POET ESTE CINEVA CARE PROPUNE O ATITUDINE, UN PROIECT INTELECTUAL, O FORMĂ DE SENSIBILITATE ŞI CHIAR DE VIAŢĂ.”
-Stimată doamnă Simona Popescu, scriaţi în Volubiliscă „poezia trebuie scoasă din borcanele de formol ale istoriei literare”. Încurajează editurile, segmentele culturale ale mass-media, ori sistemul de învăţămînt împăcarea poeziei cu viaţa, cu fiinţa umană concretă? -Eu cred acum că maiimportant chiar decît să scoatem poezia din borcanele cu formol ale literaturii e să ne scoatem formolul din cap! Sau plumbul din cap! Uneori, cînd vine vorba de poezie şi dau de cîte un ”împătimit” plumbuit (sau emanînd efluvii de formol mintal), mi se face rău. În loc ca plumbul să se facă aur (ca la alchimişti), unii fac din aur plumb. Adică dau peste poezie de-adevăratelea şi nu înţeleg ce citesc (nu vorbesc de poezie obscură aici!) pentru că nu-i iubesc pe poeţi. În general, poeţii sînt nişte fiinţe pe cît de vulnerabile pe atît de curajoase şi au sisteme de apărare alterna…

„Resimt o plăcere nebună în a scormoni după scriitori excelenți, dar puțin cunoscuți”

http://www.bookaholic.ro/biblioteca-de-scriitor-ciprian-macesaru.html
Bibliotecă de scriitor
Un material de Ema COJOCARU pentru bookaholic.ro.


Galati, 12, 13 mai 2012

Sâmbătă, 12 mai. Galaţi. Hotelul Vega, unde suntem cazaţi, este situat lângă Dunăre, între două clădiri emblematice ale oraşului: Palatul Navigaţiei (arh. Petre Antonescu) şi biserica fortificată „Precista”, datând din secolul al XVII-lea, din timpul domniei lui Vasile Lupu. De la statuia lui I. C. Brătianu (opera lui Oscar Spaethe) traversăm strada şi coborâm pe faleză. Terase. Muzici orientale. Băieți musculoși, femei frumoase. Artă: sculpturi metalice, unele mişto. „Fisiune” (1976), de Nicolae Şaptefraţi. „Septenarius”, de Ingo Glass (îmi place mult; are ceva dintr-o catedrală gotică, dar e în ea şi mult Alexander Calder). „Tentativă”, de Constantin Popovici (o pasăre care nu a reuşit să se ridice în aer). „Amfiteatru” (1976), de Mihai Istudor. „Ecran” (1976), de Dan Covătaru. „Confluenţe” (1976), de Manuela Siclodi, o sculptură care aminteşte de lucrările lui Dalí sau Max Ernst. „Evoluţie” (1976), de Crişan Bela. „Fructul soarelui” (1977), de George Apostu. Altele sunt…