Treceți la conținutul principal

Narcosingurătate



Nu ştiu cine e Cătălin Popescu. De curând a publicat la Editura Brumar volumul de versuri intitulat narcosingurătate. Cartea nu conţine o prezentare a autorului. Am căutat pe internet informaţii despre el şi am dat peste blogul catalinpopescu2008.blogspot.com, de unde am aflat că s-a născut pe 29 decembrie 1970, la Videle, că a terminat Facultatea de Litere şi că în aprilie 2010 a citit poezie la Muzeul Literaturii, în cenaclul condus de Tudorel Urian.
Cătălin Popescu scrie foarte simplu, nu e încercat nicio clipă de fervori abstracte, nu ne livrează nimic cu pretenţii oculte. E o poezie a singurătăţii pe de-o parte frustrante, pe de altă parte eliberatoare, o poezie despre un Bucureşti deprimant, plin de tomberoane, maidanezi, cerşetori, golani, blocuri imunde..., dar şi o poezie a amintirilor şi a melancoliei.
Câteva dintre poeme mi-au plăcut foarte mult: Autobuze, Cina, Moartea la ţară, fotbal, Metallica, bucureşti, Călătorii, Saloane de frumuseţe. Altele, însă, nu m-au convins, fiind prea prozaice.
Singurătatea este starea cel mai des şi pregnant întâlnită în poezia lui Cătălin Popescu. O singurătate demoralizantă, dar, în mod paradoxal, căutată. Un fel de voluptas dolendi.
"Dincolo de [...] uşa imensă şi sigură/ Pe care nici măcar poliţia/ Nu o sparge din greşeală/ Ca să stau pentru câteva minute,/ Aşa cum visez uneori,/ În mijlocul câtorva oameni" (O uşă spartă). Dar tot uşa este un simbol al izolării dorite. Iată: "Uşa prin faţa căreia au trecut cu toţii fără să bată/ M-a făcut să simt că am ajuns/ În pustiul căutat cu disperare, demult/ De cei care nu puteau să suporte lumea" (20 de ani).
Laptopul este singurul prieten al autorului, prietenul perfect:
"Atunci când e defect/ Vine sfârşitul lumii" (Un laptop).
Internetul îi oferă singurătăţii o disperare totală, dându-i lui Cătălin Popescu posibilitatea de a ieşi "în lume" fără să iasă din casă:
"Un om singur a inventat/ Net-ul în 7 zile/ Cadoul nesperat/ Oferit oamenilor singuri/ Ca să le facă singurătatea/ Mult mai chinuitoare" (Net-ul).
În concluzie, un nou Popescu în literatura română. narcosingurătate e un volum de debut întârziat, dar care afirmă un scriitor foarte interesant. În vârstă de 41 de ani, Cătălin Popescu a prins ultimul tren. Nu ştiu dacă această amânare a fost voită, după modelul celor din şcoala de la Târgovişte. Cert e că aştept cu nerăbdare următoarele sale cărţi.


Etichete

Etichete:

Postări populare de pe acest blog

Brauner - Autoportret cu ochiul scos

Premoniţie sau coincidenţă? Influenţat rând pe rând de Cézanne, de expresionism şi de constructiviştii Maxy şi Iancu, Victor Brauner avea să ajungă în final la stilul suprarealist care l-a consacrat. În ciuda faptului că artistul se foloseşte de elemente din mitologiile egipteană şi aztecă, din Cabala, din numerologie, din ocultism..., picturile sale sunt în primul rând rezultatul unor sondări în inconştient, unor eliberări creatoare necontrolate, sunt pure viziuni. De aici şi ambiguitatea lucrărilor. Există la Brauner un ezoterism ludic, liber, o lume în care personajele-totem par a se fi trezit metamorfozate, precum sărmanul Gregor Samsa, în creaturi bizare. "Fiecare tablou pe care-l fac este proiectat din cele mai adânci izvoare ale neliniştii mele...", scria Brauner într-unul dintre carnetele sale. O astfel de viziune de coşmar se pare că a avut artistul pictând “Autoportret cu ochiul scos” (1931). Peste câţiva ani, în 1938, el chiar îşi pierde un ochi. Înce...
Citiți mai multe

Grădina desfătărilor

Libertinaj, misticism, grotesc, ezoterism, burlesc, folclor fl a mand, toate la un loc, iată cât de bizară şi de complexă este opera lui Bosch. Înţelegerea picturii maestrului flamand devine, în aceste condiţii, extrem de dificilă. Variile interpretări existente se bazează, din păcate, şi pe multe speculaţii. Despre lucrările lui Bosch putem spune că au un fond religios, escatologic de multe ori, la care se adaugă (şi aici totul deraiază din convenţional) extrem de complicate simboluri şi elemente fantastice. Paul Philippot, în Pictura flamandă şi renaşterea italiană , aminteşte, cu privire la conţinutul artei lui Bosch, despre un “regres al omului dincolo de conştiinţă”, căruia “îi corespunde [...] animaţia întregii naturi, în care animale, plante şi lucruri participă, prin metamorfoze alarmante, la o viziune demoniacă universală”. Tripticul Grădinii desfătărilor (1504) este, probabil, cea mai discutat ă dintre operele lui Bosch. Panoul din stânga prezintă Paradisul, cel din dreap...
Citiți mai multe

Interviu cu Simona Popescu

„PENTRU MINE UN POET ESTE CINEVA CARE PROPUNE O ATITUDINE, UN PROIECT INTELECTUAL, O FORMĂ DE SENSIBILITATE ŞI CHIAR DE VIAŢĂ.” - Stimată doamnă Simona Popescu, scriaţi în Volubilis că „poezia trebuie scoasă din borcanele de formol ale istoriei literare”. Încurajează editurile, segmentele culturale ale mass-media, ori sistemul de învăţămînt împăcarea poeziei cu viaţa, cu fiinţa umană concretă? - Eu cred acum că mai important chiar decît să scoatem poezia din borcanele cu formol ale literaturii e să ne scoatem formolul din cap! Sau plumbul din cap! Uneori, cînd vine vorba de poezie şi dau de cîte un ”împătimit” plumbuit ( sau emanînd efluvii de formol mintal), mi se face rău. În loc ca plumbul să se facă aur (ca la alchimişti), unii fac din aur plumb. Adică dau peste poezie de-adevăratelea şi nu înţeleg ce citesc (nu vorbesc de poezie obscură aici!) pentru că nu-i iubesc pe poeţi. În general, poeţii sînt nişte fiinţe pe cît de vulnerabile pe atît de curajoase şi au sisteme...
Citiți mai multe