CIPRIAN MĂCEȘARU

​ Pentru mine, Cârtiţa de mansardă (Teodora Coman, Casa de editură Max Blecher) este cel mai bun volum de debut din poezia românească a anului 2012, un an care a cuprins şi alte debuturi în poezie reuşite: Apoi, după bătălie, ne-am tras sufletul (Bogdan-Alexandru Stănescu, Editura Cartea Românească), Vântureasa de plastic (Marius Chivu, Editura Brumar) sau Începe să doară puţin (Laura Dan, Editura Tracus Arte). Teodora Coman (n. 1976, Sibiu) nu s-a grăbit să publice prima carte şi asta se simte din plin în echilibrul dintre ton şi mesaj. Reglajul pare aproape perfect, nu există discrepanţe care să te arunce „într-un alt film”. Odată intrat în „mansardă”, cititorul nu aude o voce poetică fluctuantă, care să se degradeze sau care să încerce să dea lovituri de graţie, ci o voce bine acordată: „folosesc cuvinte cu greutate moderată/ le pun pe cântar fără haine, ornamente/ fără echipamente de protecţie” (p. 13). Feminitatea din poezia Teodorei Coman aminteşte de acea ...

Abia anul trecut am luat contact cu poezia lui Ionel Ciupureanu (n. 1957, Coșoveni, Dolj), după ce Claudiu Komartin mi-a pomenit de mai multe ori despre acest scriitor. Am găsit apoi, la chioșcul de la Muzeul Literaturii Române, volumul „Adormisem și mă gândeam”, publicat în 2005 la Editura Pontica. O poezie stranie, cu rupturi neliniștitoare, cu o densitate și o putere a trăirilor care amintesc de filmele thriller. Minimalistă, nevrotică, poezia lui Ciupureanu pare să fie rezultatul unei șlefuiri obsesive a revoltelor interioare. Cred în varianta aceasta cu atât mai mult cu cât am aflat că în anii '90 Ciupureanu a scris versuri pentru formația de punk Terror Art. Fără să încerc să spun că poezia lui Ciupureanu este tributară cuiva, căci nu este, trebuie să remarc, totuși, că e aici ceva din vizionarismul greu, mortuar al lui Bacovia (Nicolae Manolescu a spus același lucru), totul procesat într-o stilistică spectaculoasă, cam ca la Virgil Mazilescu. La recent înființata Cas...