Treceți la conținutul principal

Mauro Barindi: Una post-società ai margini della modernità: Ciprian Măceșaru e la Romania dei nostri giorni

Affresco tragicomico, e verosimile, della vasta Romania di provincia, nascosta e sprofondata nelle viscere del tessuto sociale lontano dal baluginio e dalla frenesia delle grandi città, Trecutul e întotdeauna cu un pas înaintea ta (Cartea Românească, Bucarest 2016, pp. 138), agile romanzo di Ciprian Măceșaru, classe 1976, diverte e stupisce facendo abbozzare sulle labbra del lettore sorrisi dal gusto tra l’amaro e l’agrodolce, facendogli provare sentimenti tra l’indignazione e l’incredulità, calandolo in situazioni surrealiste e altre spietatamente reali.
Ambientato in un immaginario e apocalittico villaggio, Strâmbeni – e già il nome evoca, suggerisce che vi è insito qualcosa di «strambo» –, popolato da una variegata e variopinta fauna umana, che un regista visionario alla Fellini avrebbe sfruttato (o potrebbe sfruttare) per girare un «Amarcord» attuale tutto romeno, l’autore passa in rassegna i «nuovi mostri» di una post-società incarnita in schemi comportamentali e mentali che sono, da un lato, il riflesso dei vizi antropologici di una comunità che vive ai margini della modernità e, dall’altro, specchio deformato e deformante che filtra il peggio della società urbanizzata, lontana e irraggiungibile, ma elargitrice di pratiche e riti collettivi non proprio edificanti – dalla violenza domestica all’ingiustizia sociale, dal menefreghismo dei politicanti alla fatalità della vita eretta a totem esistenziale inamovibile – che, si badi, farebbero da sfondo anche alla vita sociale di altre nazioni dei nostri giorni.
Narrato a volte con un (voluto e curioso) andamento narrativo sfasato o «a eco» e strutturato in brevi capitoli (venti in tutto, nei quali abbondano i dialoghi, resi in maniera realistica secondo la verve specifica e colorita tipica dello stile orale), con i personaggi che emigrano da un capitolo all’altro, ognuno latore di un episodio ad hoc che si lega a distanza più o meno ravvicinata al filo narrativo degli altri, l’autore dispiega tutta la sua fantasia inanellando succosissime storie in una panoplia di figure umane che vivacizzano il pacchiano mondo di Strâmbeni: da Timofte, il calciatore sfiorito e sfortunato che sogna ancora una vita di gloria sportiva, a Balaban, il sindaco, quintessenza del politico arraffone e incompetente, da Pompilică, lo svitato del villaggio (ma, come sempre, il personaggio più umano e onesto di tutti) – sempre a cavallo della sua inseparabile bicicletta –, alla dottoressa dell’ambulatorio, Ileana Petrescu, la «bruttina stagionata» indotta al suicidio perché vittima della violenza machista di quattro energumeni locali, dal vecchio e tragico Arghir, padre adottivo di Pompilică, a Zicu Roș, il rocker, detto il Pantera, che, tra una schitarrata e l’altra, legge Nietszche e ambisce a diventare nientemeno che un Übermensch. A fare da coro greco a questa umanità squinternata c’è la «gente» del villaggio, giudice e osservatrice morali dei suoi comportamenti, appostata in osteria o «la poartă».
Fra i capitoli più gustosi segnaliamo «Ubu Dubu» e «Mozaic»: la curiosità dei lettori sarà ricompensata pienamente grazie alla scrittura e allo stile efficaci e azzeccati di Ciprian Măceșaru che dimostra inoltre di essere un fantasioso e acuto osservatore e, superfluo sottolinearlo, un prosatore di talento.


http://www.orizzonticulturali.it/it_interventi_Mauro-Barindi-e-Ciprian-Macesaru.html

Postări populare de pe acest blog

Brauner - Autoportret cu ochiul scos

Premoniţie sau coincidenţă? Influenţat rând pe rând de Cézanne, de expresionism şi de constructiviştii Maxy şi Iancu, Victor Brauner avea să ajungă în final la stilul suprarealist care l-a consacrat. În ciuda faptului că artistul se foloseşte de elemente din mitologiile egipteană şi aztecă, din Cabala, din numerologie, din ocultism..., picturile sale sunt în primul rând rezultatul unor sondări în inconştient, unor eliberări creatoare necontrolate, sunt pure viziuni. De aici şi ambiguitatea lucrărilor. Există la Brauner un ezoterism ludic, liber, o lume în care personajele-totem par a se fi trezit metamorfozate, precum sărmanul Gregor Samsa, în creaturi bizare. "Fiecare tablou pe care-l fac este proiectat din cele mai adânci izvoare ale neliniştii mele...", scria Brauner într-unul dintre carnetele sale. O astfel de viziune de coşmar se pare că a avut artistul pictând “Autoportret cu ochiul scos” (1931). Peste câţiva ani, în 1938, el chiar îşi pierde un ochi. Înce

Grădina desfătărilor

Libertinaj, misticism, grotesc, ezoterism, burlesc, folclor fl a mand, toate la un loc, iată cât de bizară şi de complexă este opera lui Bosch. Înţelegerea picturii maestrului flamand devine, în aceste condiţii, extrem de dificilă. Variile interpretări existente se bazează, din păcate, şi pe multe speculaţii. Despre lucrările lui Bosch putem spune că au un fond religios, escatologic de multe ori, la care se adaugă (şi aici totul deraiază din convenţional) extrem de complicate simboluri şi elemente fantastice. Paul Philippot, în Pictura flamandă şi renaşterea italiană , aminteşte, cu privire la conţinutul artei lui Bosch, despre un “regres al omului dincolo de conştiinţă”, căruia “îi corespunde [...] animaţia întregii naturi, în care animale, plante şi lucruri participă, prin metamorfoze alarmante, la o viziune demoniacă universală”. Tripticul Grădinii desfătărilor (1504) este, probabil, cea mai discutat ă dintre operele lui Bosch. Panoul din stânga prezintă Paradisul, cel din dreap

Dan C. Mihăilescu, la ProTV, despre „Străzi interioare” (și nu numai)

Dan C. Mihăilescu, „omul care aduce cartea”, a vorbit „azi” (20 decembrie), la ProTV, despre „Străzile” mele. „Ciprian Măceşaru a scos un volum de interviuri, pregăteşte altul de interviuri neconvenţionale, s-a copt în admiraţia faţă de Mircea Cărtărescu, are în plan un roman foarte bun la editura Cartea Românească, în timpul liber este baterist, de genul rock, indie etc., şi a scos un jurnal cultural de o trepidaţie, de-o jubilaţie intelectuală fără egal în lumea noastră de acum, „Focul din tâmplă”, cu revelaţii muzicale, picturale, sculpturale... Îi place George Enescu, umblă în poezia mare a lumii, în proză... Bun, deci este un om care trepidează cultural, care trăieşte faptul artistic, iar lumea în care se mişcă este, în general, foarte vie, colorată, proaspătă. Ei bine, poezia lui este tot ce poate fi mai contrariant. Este un neo-expresionism, este un decoct de negru, o poezie încercănată, plină de fisuri, de ruperi, de versuri casante, plină de gânduri negre, poduri rupte.