Libertinaj, misticism, grotesc, ezoterism, burlesc, folclor flamand, toate la un loc, iată cât de bizară şi de complexă este opera lui Bosch. Înţelegerea picturii maestrului flamand devine, în aceste condiţii, extrem de dificilă. Variile interpretări existente se bazează, din păcate, şi pe multe speculaţii. Despre lucrările lui Bosch putem spune că au un fond religios, escatologic de multe ori, la care se adaugă (şi aici totul deraiază din convenţional) extrem de complicate simboluri şi elemente fantastice. Paul Philippot, în Pictura flamandă şi renaşterea italiană, aminteşte, cu privire la conţinutul artei lui Bosch, despre un “regres al omului dincolo de conştiinţă”, căruia “îi corespunde [...] animaţia întregii naturi, în care animale, plante şi lucruri participă, prin metamorfoze alarmante, la o viziune demoniacă universală”. Tripticul Grădinii desfătărilor (1504) este, probabil, cea mai discutată dintre operele lui Bosch. Panoul din stânga prezintă Paradisul, cel din dreapta – Infernul; iar cel din mijloc – păcătoasa lume terestră. Aşadar, o lucrare având ca temă originea şi consecinţele păcatului. Numai că lucrurile nu sunt atât de limpezi pe cât am putea crede. Paradisul nu este îndeajuns de serafic, ci, într-o oarecare măsură, neliniştitor. Populat de vietăţi bizare, paradisul lui Bosch nu se îndepărtează definitiv de grotesc, fiind un fel de prevestire a răului terestru. Panoul central, scăldat în culori gingaşe, vii, luminoase, cuprinde foarte multe personaje dezgolite ce se dedau plăcerilor de tot soiul, într-o uriaşă orgie. Totul, însă, transmite un contrariant aer de inocenţă. În fine, panoul din dreapta este o diablerie în care e vorba mai degrabă despre distrugerea lumii terestre, decât despre infernul la care ne-am fi aşteptat. Viziunea ocultă ce pare să cuprindă acest triptic (ca de altfel întreaga operă a lui Bosch) e susţinută, ne spune acelaşi Paul Philippot, de o “misterioasă vitalitate diabolică”.Libertinaj, misticism, grotesc, ezoterism, burlesc, folclor flamand, toate la un loc, iată cât de bizară şi de complexă este opera lui Bosch. Înţelegerea picturii maestrului flamand devine, în aceste condiţii, extrem de dificilă. Variile interpretări existente se bazează, din păcate, şi pe multe speculaţii. Despre lucrările lui Bosch putem spune că au un fond religios, escatologic de multe ori, la care se adaugă (şi aici totul deraiază din convenţional) extrem de complicate simboluri şi elemente fantastice. Paul Philippot, în Pictura flamandă şi renaşterea italiană, aminteşte, cu privire la conţinutul artei lui Bosch, despre un “regres al omului dincolo de conştiinţă”, căruia “îi corespunde [...] animaţia întregii naturi, în care animale, plante şi lucruri participă, prin metamorfoze alarmante, la o viziune demoniacă universală”. Tripticul Grădinii desfătărilor (1504) este, probabil, cea mai discutată dintre operele lui Bosch. Panoul din stânga prezintă Paradisul, cel din dreapta – Infernul; iar cel din mijloc – păcătoasa lume terestră. Aşadar, o lucrare având ca temă originea şi consecinţele păcatului. Numai că lucrurile nu sunt atât de limpezi pe cât am putea crede. Paradisul nu este îndeajuns de serafic, ci, într-o oarecare măsură, neliniştitor. Populat de vietăţi bizare, paradisul lui Bosch nu se îndepărtează definitiv de grotesc, fiind un fel de prevestire a răului terestru. Panoul central, scăldat în culori gingaşe, vii, luminoase, cuprinde foarte multe personaje dezgolite ce se dedau plăcerilor de tot soiul, într-o uriaşă orgie. Totul, însă, transmite un contrariant aer de inocenţă. În fine, panoul din dreapta este o diablerie în care e vorba mai degrabă despre distrugerea lumii terestre, decât despre infernul la care ne-am fi aşteptat. Viziunea ocultă ce pare să cuprindă acest triptic (ca de altfel întreaga operă a lui Bosch) e susţinută, ne spune acelaşi Paul Philippot, de o “misterioasă vitalitate diabolică”.