Treceți la conținutul principal

Poşta


Charles Bukowski, Poşta. Traducere de Sorin Gherguţ. Editura Polirom, 2004.
Charles Bukowski s-a născut în 1920, în Germania, din tată american şi mamă nemţoaică. La trei ani este adus în America. Debutează foarte târziu, la aproape patruzeci de ani. A început să scrie romane abia după ce a împlinit cincizeci de ani. Totuşi, a reuşit să publice peste 70 de volume.
Proza lui Bukowski este onestă, cum îi place lui să spună, adică sinceră, simplă, directă, trăgându-şi seva din Louis Ferdinand-Celine, John Fante, Henry Miller şi chiar Ernest Hemingway.
În romanul Poşta, Bukowski descrie experienţa trăită vreme de doisprezece ani ca funcţionar la poştă. Henry Chinaski, alter ego al autorului, este, ca şi în Factotum şi Femei, personajul principal. Şi tot ca în cele două romane amintite, şi în acest caz domină mizeria, scenele de sex, neputinţa de a se adapta condiţiilor societăţii, limbajul vulgar. Regulile draconice ale poştei, cărora Chinaski trebuie să le facă faţă, reflectă o societate americană mecanică, sufocantă, aberantă. Desigur, suntem departe de o viziune kafkiană. Chinaski îşi doreşte să ajungă „un bun parazit” şi asta nu-l ajută să fie, nu-i aşa?, vreun tip exemplar, dar nici nu-l împiedică să critice societatea în care trăieşte. Nu întâlnim la Bukowski vreo criză existenţialistă, vreo angoasă care să-l tortureze, ci doar silă faţă de provocările vieţii, lene, repulsie... Omului îi plac femeile, cursele de cai şi băutura, cam asta e tot ce-l interesează. De ajuns ca să-ţi devină simpatic.

Postări populare de pe acest blog

Interviu cu Simona Popescu

„PENTRU MINE UN POET ESTE CINEVA CARE PROPUNE O ATITUDINE, UN PROIECT INTELECTUAL, O FORMĂ DE SENSIBILITATE ŞI CHIAR DE VIAŢĂ.”
-Stimată doamnă Simona Popescu, scriaţi în Volubiliscă „poezia trebuie scoasă din borcanele de formol ale istoriei literare”. Încurajează editurile, segmentele culturale ale mass-media, ori sistemul de învăţămînt împăcarea poeziei cu viaţa, cu fiinţa umană concretă? -Eu cred acum că maiimportant chiar decît să scoatem poezia din borcanele cu formol ale literaturii e să ne scoatem formolul din cap! Sau plumbul din cap! Uneori, cînd vine vorba de poezie şi dau de cîte un ”împătimit” plumbuit (sau emanînd efluvii de formol mintal), mi se face rău. În loc ca plumbul să se facă aur (ca la alchimişti), unii fac din aur plumb. Adică dau peste poezie de-adevăratelea şi nu înţeleg ce citesc (nu vorbesc de poezie obscură aici!) pentru că nu-i iubesc pe poeţi. În general, poeţii sînt nişte fiinţe pe cît de vulnerabile pe atît de curajoase şi au sisteme de apărare alterna…

„Resimt o plăcere nebună în a scormoni după scriitori excelenți, dar puțin cunoscuți”

http://www.bookaholic.ro/biblioteca-de-scriitor-ciprian-macesaru.html
Bibliotecă de scriitor
Un material de Ema COJOCARU pentru bookaholic.ro.


Galati, 12, 13 mai 2012

Sâmbătă, 12 mai. Galaţi. Hotelul Vega, unde suntem cazaţi, este situat lângă Dunăre, între două clădiri emblematice ale oraşului: Palatul Navigaţiei (arh. Petre Antonescu) şi biserica fortificată „Precista”, datând din secolul al XVII-lea, din timpul domniei lui Vasile Lupu. De la statuia lui I. C. Brătianu (opera lui Oscar Spaethe) traversăm strada şi coborâm pe faleză. Terase. Muzici orientale. Băieți musculoși, femei frumoase. Artă: sculpturi metalice, unele mişto. „Fisiune” (1976), de Nicolae Şaptefraţi. „Septenarius”, de Ingo Glass (îmi place mult; are ceva dintr-o catedrală gotică, dar e în ea şi mult Alexander Calder). „Tentativă”, de Constantin Popovici (o pasăre care nu a reuşit să se ridice în aer). „Amfiteatru” (1976), de Mihai Istudor. „Ecran” (1976), de Dan Covătaru. „Confluenţe” (1976), de Manuela Siclodi, o sculptură care aminteşte de lucrările lui Dalí sau Max Ernst. „Evoluţie” (1976), de Crişan Bela. „Fructul soarelui” (1977), de George Apostu. Altele sunt…