Treceți la conținutul principal

Poveste de iubire


Regis Jauffret - Poveste de iubire. Traducere de Dragoş-Ionel Jipa. Postfaţă de Alexandru Matei. Editura Leda (Grupul Editorial Corint), 2007.
Poveste de iubire nu este nicidecum un titlu siropos, ci unul ironic, care defineşte obsesia dezvoltată de un individ pentru Sophie, o femeie pe care o zăreşte în metrou. Avem de-a face aproape în totalitate cu un monolog al bărbatului incapabil să gândească dincolo de propria-i dorinţă. Monologul curge rapid, energic, psihotic.
Romanul mi-a amintit de Colecţionarul lui Fowles. Personajul lui Jauffret îşi manifestă perversiunea fără să atingă sofisticarea Colecţionarului. Cu atât mai cumplită pare demenţa sa, fiindcă el nu e nevoit să răpească femeia, ci doar să o domine prin naturaleţea cu care îi face viaţa un coşmar. O hărţuieşte neîncetat, o agresează fizic şi moral, dar caută în permanenţă să o convingă de intenţiile sale onorabile, fiind, cum bine spune Alexandru Matei, “un obsedat plin de maniere”. Mintea bolnavă a individului se arată în toată “splendoarea” când el, în ciuda faptului că Sophie se simte terorizată, îşi imaginează cum vor petrece împreună clipe minunate, ca-ntr-o… poveste de iubire. Şi totul se complică, ea e subjugată de frică, resemnată, se căsătoreşte cu el, îi face un fiu. Ironia din titlu se răsfrânge total în frazele de final ale cărţi:
“Un accident chirurgical i-a provocat dispariţia prematură. Nu am înlocuit-o niciodată. Am fost un văduv de patruzeci şi trei de ani, apoi de cincizeci şi de optzeci.
[…]
Mă gândesc în continuare la Sophie. Îmi amintesc de contactele noastre. Am trăit alături de ea singura mea poveste de dragoste.”

Postări populare de pe acest blog

„Resimt o plăcere nebună în a scormoni după scriitori excelenți, dar puțin cunoscuți”

http://www.bookaholic.ro/biblioteca-de-scriitor-ciprian-macesaru.html
Bibliotecă de scriitor
Un material de Ema COJOCARU pentru bookaholic.ro.


Interviu cu Simona Popescu

„PENTRU MINE UN POET ESTE CINEVA CARE PROPUNE O ATITUDINE, UN PROIECT INTELECTUAL, O FORMĂ DE SENSIBILITATE ŞI CHIAR DE VIAŢĂ.”
-Stimată doamnă Simona Popescu, scriaţi în Volubiliscă „poezia trebuie scoasă din borcanele de formol ale istoriei literare”. Încurajează editurile, segmentele culturale ale mass-media, ori sistemul de învăţămînt împăcarea poeziei cu viaţa, cu fiinţa umană concretă? -Eu cred acum că maiimportant chiar decît să scoatem poezia din borcanele cu formol ale literaturii e să ne scoatem formolul din cap! Sau plumbul din cap! Uneori, cînd vine vorba de poezie şi dau de cîte un ”împătimit” plumbuit (sau emanînd efluvii de formol mintal), mi se face rău. În loc ca plumbul să se facă aur (ca la alchimişti), unii fac din aur plumb. Adică dau peste poezie de-adevăratelea şi nu înţeleg ce citesc (nu vorbesc de poezie obscură aici!) pentru că nu-i iubesc pe poeţi. În general, poeţii sînt nişte fiinţe pe cît de vulnerabile pe atît de curajoase şi au sisteme de apărare alterna…

Brauner - Autoportret cu ochiul scos

Premoniţie sau coincidenţă?

Influenţat rând pe rând de Cézanne, de expresionism şi de constructiviştii Maxy şi Iancu, Victor Brauner avea să ajungă în final la stilul suprarealist care l-a consacrat. În ciuda faptului că artistul se foloseşte de elemente din mitologiile egipteană şi aztecă, din Cabala, din numerologie, din ocultism..., picturile sale sunt în primul rând rezultatul unor sondări în inconştient, unor eliberări creatoare necontrolate, sunt pure viziuni. De aici şi ambiguitatea lucrărilor. Există la Brauner un ezoterism ludic, liber, o lume în care personajele-totem par a se fi trezit metamorfozate, precum sărmanul Gregor Samsa, în creaturi bizare. "Fiecare tablou pe care-l fac este proiectat din cele mai adânci izvoare ale neliniştii mele...", scria Brauner într-unul dintre carnetele sale. O astfel de viziune de coşmar se pare că a avut artistul pictând “Autoportret cu ochiul scos” (1931). Peste câţiva ani, în 1938, el chiar îşi pierde un ochi. Încercând s…