Treceți la conținutul principal

Hotel Room


Pictura realistă a lui Hopper transmite într-un limbaj al simplităţii, adesea minimalist, un puternic amestec de solitudine şi melancolie. Sunt puţine lucrurile care animă tablourile americanului, oamenii apar rar, totul e static, încremenit, de parcă lumea ar fi rămas pustie sau aproape pustie. Un aer de stranietate, metafizic, în genul lui Giorgio de Chirico, domină multe dintre lucrările care înfăţişează ”exterioare”, aşa cum sunt Le Bistro (1909), Skyline, Near Washington Square (1925), November, Washington Square (1932-59), Approaching a City (1946), High Noon (1949) ori Four Lane Road (1956). Alteori se simte influenţa impresioniştilor Manet şi Pissarro, a căror experienţă e adaptată de Hopper la spaţiul american. Cu adevărat excepţionale sunt ”interioarele”, acele priviri aruncate în întimitatea unor personaje oarecare, mereu triste, parcă uşor epuizate, care fie abia au sosit de undeva, fie sunt în aşteptarea cuiva sau a ceva. Poate cel mai valoros tablou din acest ciclu este Hotel Room (1931), pe care am avut norocul să-l pot vedea la Thyssen-Bornemisza. O femeie aproape goală stă pe pat într-o cameră de hotel, ţinând în mâini ceva ce pare a fi o scrisoare. Chipul îi este neclar. Lumina bate de undeva din spatele ei, printr-o fereastră ce nu poate fi văzută. Pe un fotoliu e rochia de care ştim că abia s-a dezbrăcat, judecând după cum arată patul, după bagajele nedesfăcute aşezate pe jos, după pantofii aruncaţi neglijent lângă o piesă de mobilier pe care se zăreşte şi o pălărie. Oboseala, dezolarea, singurătatea, alienarea şi, de ce nu?, plictisul sunt stările pe care această extraordinară lucrare i le transmite privitorului, copleşindu-l.

Postări populare de pe acest blog

„Resimt o plăcere nebună în a scormoni după scriitori excelenți, dar puțin cunoscuți”

http://www.bookaholic.ro/biblioteca-de-scriitor-ciprian-macesaru.html
Bibliotecă de scriitor
Un material de Ema COJOCARU pentru bookaholic.ro.


Interviu cu Simona Popescu

„PENTRU MINE UN POET ESTE CINEVA CARE PROPUNE O ATITUDINE, UN PROIECT INTELECTUAL, O FORMĂ DE SENSIBILITATE ŞI CHIAR DE VIAŢĂ.”
-Stimată doamnă Simona Popescu, scriaţi în Volubiliscă „poezia trebuie scoasă din borcanele de formol ale istoriei literare”. Încurajează editurile, segmentele culturale ale mass-media, ori sistemul de învăţămînt împăcarea poeziei cu viaţa, cu fiinţa umană concretă? -Eu cred acum că maiimportant chiar decît să scoatem poezia din borcanele cu formol ale literaturii e să ne scoatem formolul din cap! Sau plumbul din cap! Uneori, cînd vine vorba de poezie şi dau de cîte un ”împătimit” plumbuit (sau emanînd efluvii de formol mintal), mi se face rău. În loc ca plumbul să se facă aur (ca la alchimişti), unii fac din aur plumb. Adică dau peste poezie de-adevăratelea şi nu înţeleg ce citesc (nu vorbesc de poezie obscură aici!) pentru că nu-i iubesc pe poeţi. În general, poeţii sînt nişte fiinţe pe cît de vulnerabile pe atît de curajoase şi au sisteme de apărare alterna…

Brauner - Autoportret cu ochiul scos

Premoniţie sau coincidenţă?

Influenţat rând pe rând de Cézanne, de expresionism şi de constructiviştii Maxy şi Iancu, Victor Brauner avea să ajungă în final la stilul suprarealist care l-a consacrat. În ciuda faptului că artistul se foloseşte de elemente din mitologiile egipteană şi aztecă, din Cabala, din numerologie, din ocultism..., picturile sale sunt în primul rând rezultatul unor sondări în inconştient, unor eliberări creatoare necontrolate, sunt pure viziuni. De aici şi ambiguitatea lucrărilor. Există la Brauner un ezoterism ludic, liber, o lume în care personajele-totem par a se fi trezit metamorfozate, precum sărmanul Gregor Samsa, în creaturi bizare. "Fiecare tablou pe care-l fac este proiectat din cele mai adânci izvoare ale neliniştii mele...", scria Brauner într-unul dintre carnetele sale. O astfel de viziune de coşmar se pare că a avut artistul pictând “Autoportret cu ochiul scos” (1931). Peste câţiva ani, în 1938, el chiar îşi pierde un ochi. Încercând s…