Treceți la conținutul principal

Hotel Room


Pictura realistă a lui Hopper transmite într-un limbaj al simplităţii, adesea minimalist, un puternic amestec de solitudine şi melancolie. Sunt puţine lucrurile care animă tablourile americanului, oamenii apar rar, totul e static, încremenit, de parcă lumea ar fi rămas pustie sau aproape pustie. Un aer de stranietate, metafizic, în genul lui Giorgio de Chirico, domină multe dintre lucrările care înfăţişează ”exterioare”, aşa cum sunt Le Bistro (1909), Skyline, Near Washington Square (1925), November, Washington Square (1932-59), Approaching a City (1946), High Noon (1949) ori Four Lane Road (1956). Alteori se simte influenţa impresioniştilor Manet şi Pissarro, a căror experienţă e adaptată de Hopper la spaţiul american. Cu adevărat excepţionale sunt ”interioarele”, acele priviri aruncate în întimitatea unor personaje oarecare, mereu triste, parcă uşor epuizate, care fie abia au sosit de undeva, fie sunt în aşteptarea cuiva sau a ceva. Poate cel mai valoros tablou din acest ciclu este Hotel Room (1931), pe care am avut norocul să-l pot vedea la Thyssen-Bornemisza. O femeie aproape goală stă pe pat într-o cameră de hotel, ţinând în mâini ceva ce pare a fi o scrisoare. Chipul îi este neclar. Lumina bate de undeva din spatele ei, printr-o fereastră ce nu poate fi văzută. Pe un fotoliu e rochia de care ştim că abia s-a dezbrăcat, judecând după cum arată patul, după bagajele nedesfăcute aşezate pe jos, după pantofii aruncaţi neglijent lângă o piesă de mobilier pe care se zăreşte şi o pălărie. Oboseala, dezolarea, singurătatea, alienarea şi, de ce nu?, plictisul sunt stările pe care această extraordinară lucrare i le transmite privitorului, copleşindu-l.
Etichete:

Postări populare de pe acest blog

Brauner - Autoportret cu ochiul scos

Premoniţie sau coincidenţă? Influenţat rând pe rând de Cézanne, de expresionism şi de constructiviştii Maxy şi Iancu, Victor Brauner avea să ajungă în final la stilul suprarealist care l-a consacrat. În ciuda faptului că artistul se foloseşte de elemente din mitologiile egipteană şi aztecă, din Cabala, din numerologie, din ocultism..., picturile sale sunt în primul rând rezultatul unor sondări în inconştient, unor eliberări creatoare necontrolate, sunt pure viziuni. De aici şi ambiguitatea lucrărilor. Există la Brauner un ezoterism ludic, liber, o lume în care personajele-totem par a se fi trezit metamorfozate, precum sărmanul Gregor Samsa, în creaturi bizare. "Fiecare tablou pe care-l fac este proiectat din cele mai adânci izvoare ale neliniştii mele...", scria Brauner într-unul dintre carnetele sale. O astfel de viziune de coşmar se pare că a avut artistul pictând “Autoportret cu ochiul scos” (1931). Peste câţiva ani, în 1938, el chiar îşi pierde un ochi. Înce...
Citiți mai multe

Grădina desfătărilor

Libertinaj, misticism, grotesc, ezoterism, burlesc, folclor fl a mand, toate la un loc, iată cât de bizară şi de complexă este opera lui Bosch. Înţelegerea picturii maestrului flamand devine, în aceste condiţii, extrem de dificilă. Variile interpretări existente se bazează, din păcate, şi pe multe speculaţii. Despre lucrările lui Bosch putem spune că au un fond religios, escatologic de multe ori, la care se adaugă (şi aici totul deraiază din convenţional) extrem de complicate simboluri şi elemente fantastice. Paul Philippot, în Pictura flamandă şi renaşterea italiană , aminteşte, cu privire la conţinutul artei lui Bosch, despre un “regres al omului dincolo de conştiinţă”, căruia “îi corespunde [...] animaţia întregii naturi, în care animale, plante şi lucruri participă, prin metamorfoze alarmante, la o viziune demoniacă universală”. Tripticul Grădinii desfătărilor (1504) este, probabil, cea mai discutat ă dintre operele lui Bosch. Panoul din stânga prezintă Paradisul, cel din dreap...
Citiți mai multe

Dan C. Mihăilescu, la ProTV, despre „Străzi interioare” (și nu numai)

Dan C. Mihăilescu, „omul care aduce cartea”, a vorbit „azi” (20 decembrie), la ProTV, despre „Străzile” mele. „Ciprian Măceşaru a scos un volum de interviuri, pregăteşte altul de interviuri neconvenţionale, s-a copt în admiraţia faţă de Mircea Cărtărescu, are în plan un roman foarte bun la editura Cartea Românească, în timpul liber este baterist, de genul rock, indie etc., şi a scos un jurnal cultural de o trepidaţie, de-o jubilaţie intelectuală fără egal în lumea noastră de acum, „Focul din tâmplă”, cu revelaţii muzicale, picturale, sculpturale... Îi place George Enescu, umblă în poezia mare a lumii, în proză... Bun, deci este un om care trepidează cultural, care trăieşte faptul artistic, iar lumea în care se mişcă este, în general, foarte vie, colorată, proaspătă. Ei bine, poezia lui este tot ce poate fi mai contrariant. Este un neo-expresionism, este un decoct de negru, o poezie încercănată, plină de fisuri, de ruperi, de versuri casante, plină de gânduri negre, poduri rupte....
Citiți mai multe