Treceți la conținutul principal

Clar de femeie

Sursă foto: www.itusozluk.com

CLAR DE FEMEIE – Romain Gary. Colecţia Globus. Traducere de Anca Bogdan. Editura Univers, 1979 (în acelaşi an a apărut şi filmul – regia: Costa-Gavras; în rolurile principale cu Yves Montand şi Romy Schneider – făcut după această carte).
Romain Gary, pe numele său adevărat Roman Kacev (1914-1980), se naşte la Vilnius, în Lituania, copilăreşte în Polonia, la Varşovia, pentru ca din 1928 să se stabilească în Franţa. Studiază Dreptul. În timpul războiului e pilot în cadrul Forţelor Aeriene franceze şi devine Comandor al Legiunii de Onoare. Este diplomat (gaulist), regizor, scenarist, traducător şi, bineînţeles, scriitor. Cea de a doua sa soţie, actriţa Jean Seberg, se sinucide şi, la un an după acest tragic eveniment, îşi curmă viaţa şi Gary, împuşcându-se.
Romain Gary este singurul scriitor care a câştigat de două ori Premiul Goncourt, înşelând vigilenţa juriului cu un roman (Ai toată viaţa înainte) publicat sub pseudonimul Emile Ajar. Abia după moartea lui Gary s-a aflat adevărul.

Putem să iubim chiar şi atunci când pare prea târziu pentru asta? Singurătatea venită la scurt timp după pierderea tinereţii, aduce cu sine un sentiment al înfrângerii definitive. Dovezile aproape că nu te mai conving că exişti. Eşti cu totul nefericit. Dar ce se întâmplă când doi „naufragiaţi”, cum îi place lui Romain Gary să spună, un el şi o ea, se întâlnesc? Personajul masculin are o replică răutăcioasă: „[…] nu este destul ca doi oameni să fie nefericiţi separat pentru a fi fericiţi împreună. Când două disperări se întâlnesc, pot foarte bine să dea naştere unei speranţe, dar asta dovedeşte doar că speranţa este capabilă de orice...” Şi totuşi, cartea vorbeşte despre „refuzul de a te lăsa călcat în picioare”, chiar dacă pentru Romain Gary cuplul e o cuşcă în care trebuie să te convingi că te simţi bine, că partenerul tău nu are defectele pe care evident că le are. Iată un fragment savuros, care merită să fie transcris aici, în ciuda lungimii sale (de data asta „vorbeşte” ea): „Întâlneşti un tip, încerci să-l faci interesant, îl inventezi în întregime, îl umpli de calităţi din cap până-n picioare, închizi ochii ca să-l vezi mai bine, el încearcă să se dea drept altcineva, tu la fel, dacă-i frumos şi prost ţi se pare inteligent, dacă te consideră proastă, se simte inteligent, dacă observă că ai sânii lăsaţi, i se pare că ai personalitate, dacă începe să-ţi pară necioplit, îţi spui că trebuie ajutat, dacă-i incult, ştii destul pentru amândoi, dacă vrea tot timpul să facă dragoste, îţi spui că te iubeşte, dacă nu este foarte înclinat spre aşa ceva, îţi spui că nu asta contează, dacă-i zgârcit, e pentru că a avut o copilărie săracă, dacă-i bădăran, îţi spui că aşa-i firea lui, şi continui aşa să dai din mâini şi din picioare ca să negi evidenţa, când de fapt sare-n ochi şi asta-i ceea ce numim problemele cuplului, problema cuplului, când nu se mai pot inventa unul pe celălalt, iar atunci apare amărăciunea, ranchiuna, ura, rămăşiţele pe care încerci să le ţii lipite, din cauza copiilor sau pur şi simplu pentru că încă preferi să fii nefericită decât să rămâi singură.”
În ciuda tuturor neajunsurilor pe care Romain Gary i le găseşte unui cuplu, cartea sa este un imn închinat iubirii, fără de care viaţa, deşi poate exista, nu poate fi decât „dezgustătoare”. E extraordinar felul în care autorul transmite fragilitatea unor oameni derutaţi, răniţi sufleteşte. Un aer al catastrofei, al sinuciderii iminente îi însoţeşte, dar şi dorinţa de a „reintra în circuit”, de a se trezi din „beţia nefericirii”.
Un roman dur, fără anestezie. De citit neapărat (de preferat în traducerea Ancăi Bogdan)!

Postări populare de pe acest blog

Interviu cu Simona Popescu

„PENTRU MINE UN POET ESTE CINEVA CARE PROPUNE O ATITUDINE, UN PROIECT INTELECTUAL, O FORMĂ DE SENSIBILITATE ŞI CHIAR DE VIAŢĂ.”
-Stimată doamnă Simona Popescu, scriaţi în Volubiliscă „poezia trebuie scoasă din borcanele de formol ale istoriei literare”. Încurajează editurile, segmentele culturale ale mass-media, ori sistemul de învăţămînt împăcarea poeziei cu viaţa, cu fiinţa umană concretă? -Eu cred acum că maiimportant chiar decît să scoatem poezia din borcanele cu formol ale literaturii e să ne scoatem formolul din cap! Sau plumbul din cap! Uneori, cînd vine vorba de poezie şi dau de cîte un ”împătimit” plumbuit (sau emanînd efluvii de formol mintal), mi se face rău. În loc ca plumbul să se facă aur (ca la alchimişti), unii fac din aur plumb. Adică dau peste poezie de-adevăratelea şi nu înţeleg ce citesc (nu vorbesc de poezie obscură aici!) pentru că nu-i iubesc pe poeţi. În general, poeţii sînt nişte fiinţe pe cît de vulnerabile pe atît de curajoase şi au sisteme de apărare alterna…

Galati, 12, 13 mai 2012

Sâmbătă, 12 mai. Galaţi. Hotelul Vega, unde suntem cazaţi, este situat lângă Dunăre, între două clădiri emblematice ale oraşului: Palatul Navigaţiei (arh. Petre Antonescu) şi biserica fortificată „Precista”, datând din secolul al XVII-lea, din timpul domniei lui Vasile Lupu. De la statuia lui I. C. Brătianu (opera lui Oscar Spaethe) traversăm strada şi coborâm pe faleză. Terase. Muzici orientale. Băieți musculoși, femei frumoase. Artă: sculpturi metalice, unele mişto. „Fisiune” (1976), de Nicolae Şaptefraţi. „Septenarius”, de Ingo Glass (îmi place mult; are ceva dintr-o catedrală gotică, dar e în ea şi mult Alexander Calder). „Tentativă”, de Constantin Popovici (o pasăre care nu a reuşit să se ridice în aer). „Amfiteatru” (1976), de Mihai Istudor. „Ecran” (1976), de Dan Covătaru. „Confluenţe” (1976), de Manuela Siclodi, o sculptură care aminteşte de lucrările lui Dalí sau Max Ernst. „Evoluţie” (1976), de Crişan Bela. „Fructul soarelui” (1977), de George Apostu. Altele sunt…

„Resimt o plăcere nebună în a scormoni după scriitori excelenți, dar puțin cunoscuți”

http://www.bookaholic.ro/biblioteca-de-scriitor-ciprian-macesaru.html
Bibliotecă de scriitor
Un material de Ema COJOCARU pentru bookaholic.ro.