Joshua Reynolds îi reproşa lui Bernini, într-unul dintre discursurile sale despre artă, că i-a întipărit lui David o „expresie vulgară”. Mai exact, îi reproşa că, în timp ce aruncă piatra, David îşi muşcă buza de jos. Deşi Reynolds a fost un tip foarte inteligent şi un artist excepţional, o asemenea critică nu poate azi decât să ne amuze. Totuşi, să nu uităm că şi vechii greci credeau că urâtul nu are ce căuta în artă. De aceea nu vezi vreo urmă de efort pe chipul Discobolului. Tot aşa, după cum corect observa Lessing, Laocoon, muşcat de şarpe, e departe de a avea o faţă schimonosită de durere, căci „durerea, în toată deformanta ei vehemenţă, nu putea fi îmbinată cu frumuseţea. Artistul a trebuit deci să micşoreze durerea, să potolească ţipetele până la a face din ele suspine; nu pentru că strigătul e semnul unui suflet de calitate inferioară, ci pentru că sluţeşte faţa într-un mod respingător”.
