Treceți la conținutul principal

La masă cu Vișniec




Târfe/ târfe au devenit cuvintele/ târfe ieftine care se culcă pe/bani puțini/ cu cine vrei și cu cine nu vrei// cuvântul patrie se culcă/ absolut cu toată lumea/ pe bani sau pur și simplu/ pentru promisiuni de tandrețe/ cuvântul viitor ne sărută pe toți pe gură/ de dimineața până seara// dar cea mai insuportabilă târfă/ e cuvântul moarte/ fără niciun ban și nechemată/ te așteaptă în pat/ când vrei și când nu vrei/ excitată până la cer umedă până la oase” (Absolut cu toată lumea).
Poemul de mai sus face parte din volumul La masă cu Marx (un titlu bun, dar care amintește de O beție cu Marx, titlul uneia dintre cărțile lui Mircea Dinescu) publicat recent de Matei Vișniec la Editura Cartea Românească. Așadar, o altă revenire spectaculoasă în poezia românească din ultima perioadă. Ion Mureșan și Ioan Es. Pop au fost, probabil, cei mai așteptați să publice din nou (și, în general, nu au dezamăgit, atât cartea Alcool, cât și unelte de dormit conțin multe poeme extraordinare). Apoi a mai fost surprinzătorul și excelentul Nimic al lui Mircea Cărtărescu. Ei bine, lângă aceste trei titluri putem așeza acum La masă cu Marx.
Unsprezece ani au trecut de la ultimul volum de poezie scris de Vișniec, unul dintre cei mai străluciți poeți din literatura română contemporană, chit că faima sa de dramaturg (e de departe cel mai important dramaturg român în viață) ascunde de multe ori acest aspect (ca să nu mai vorbim că e și un prozator interesant).
Chiar și atunci când ceea ce ne spune pare mai puțin important, Vișniec ne ține trează curiozitatea cu felul captivant în care știe să „povestească”. Nimic din încâlceala pretențioasă cu care aproape toți poeții „binevoiesc” să ne încerce nu e de găsit aici, arta lui Vișniec, fie ea și una căreia deja îi cunoaștem bine rețeta (dar ce rețetă!), dovedind o claritate și o forță a viziunilor reconfortante (ceea ce nu înseamnă, firește, că poeziile lui Vișniec sunt un simplu divertisment; dimpotrivă, gravitatea, spaima, revolta sau amenințarea răzbat din fiecare text).

Poezia din La masă cu Marx, de-o limpezime care a devenit inconfundabilă, reușește încă să impresioneze prin prospețimea imaginației. Unelte de dormit și La masă cu Marx sunt, probabil, cele mai bune cărți de poezie românească din 2011 (dar anul nu s-a terminat, urmează Târgul Gaudeamus, așa că mai putem avea parte de niscai plăcute surprize).

Postări populare de pe acest blog

Interviu cu Simona Popescu

„PENTRU MINE UN POET ESTE CINEVA CARE PROPUNE O ATITUDINE, UN PROIECT INTELECTUAL, O FORMĂ DE SENSIBILITATE ŞI CHIAR DE VIAŢĂ.”
-Stimată doamnă Simona Popescu, scriaţi în Volubiliscă „poezia trebuie scoasă din borcanele de formol ale istoriei literare”. Încurajează editurile, segmentele culturale ale mass-media, ori sistemul de învăţămînt împăcarea poeziei cu viaţa, cu fiinţa umană concretă? -Eu cred acum că maiimportant chiar decît să scoatem poezia din borcanele cu formol ale literaturii e să ne scoatem formolul din cap! Sau plumbul din cap! Uneori, cînd vine vorba de poezie şi dau de cîte un ”împătimit” plumbuit (sau emanînd efluvii de formol mintal), mi se face rău. În loc ca plumbul să se facă aur (ca la alchimişti), unii fac din aur plumb. Adică dau peste poezie de-adevăratelea şi nu înţeleg ce citesc (nu vorbesc de poezie obscură aici!) pentru că nu-i iubesc pe poeţi. În general, poeţii sînt nişte fiinţe pe cît de vulnerabile pe atît de curajoase şi au sisteme de apărare alterna…

„Resimt o plăcere nebună în a scormoni după scriitori excelenți, dar puțin cunoscuți”

http://www.bookaholic.ro/biblioteca-de-scriitor-ciprian-macesaru.html
Bibliotecă de scriitor
Un material de Ema COJOCARU pentru bookaholic.ro.


Galati, 12, 13 mai 2012

Sâmbătă, 12 mai. Galaţi. Hotelul Vega, unde suntem cazaţi, este situat lângă Dunăre, între două clădiri emblematice ale oraşului: Palatul Navigaţiei (arh. Petre Antonescu) şi biserica fortificată „Precista”, datând din secolul al XVII-lea, din timpul domniei lui Vasile Lupu. De la statuia lui I. C. Brătianu (opera lui Oscar Spaethe) traversăm strada şi coborâm pe faleză. Terase. Muzici orientale. Băieți musculoși, femei frumoase. Artă: sculpturi metalice, unele mişto. „Fisiune” (1976), de Nicolae Şaptefraţi. „Septenarius”, de Ingo Glass (îmi place mult; are ceva dintr-o catedrală gotică, dar e în ea şi mult Alexander Calder). „Tentativă”, de Constantin Popovici (o pasăre care nu a reuşit să se ridice în aer). „Amfiteatru” (1976), de Mihai Istudor. „Ecran” (1976), de Dan Covătaru. „Confluenţe” (1976), de Manuela Siclodi, o sculptură care aminteşte de lucrările lui Dalí sau Max Ernst. „Evoluţie” (1976), de Crişan Bela. „Fructul soarelui” (1977), de George Apostu. Altele sunt…