Treceți la conținutul principal

Un anotimp în Berceni


Poetul Claudiu Komartin reuşeşte să fie inovator fără a se feri (aşa cum fac mai toţi colegii lui) de căldura poeziei vechi, astfel că textele sale sunt străbătute de catifelate momente romantice, precum şi de viguroase tuşe expresioniste. Combinaţia e de mare efect. În ciuda trend-ului actual, autorul nu refuză plonjonul în emoţiile cele mai fireşti, nu încearcă să ne livreze morga unui poet care, ca o navă spaţială, transgresează lumea. Dozajul acestor trăiri atât de profund umane e foarte bine stăpânit, poezia nu pierde aproape niciodată din prospeţime, păstrându-şi orginalitatea.
Un anotimp în Berceni (Editura Cartier, 2010) este un volum remarcabil, cu texte sofisticate ce-ţi rămân întipărite în minte, o calitate pe care poezia actuală nu prea o mai are. Desigur, există un contrast destul de puternic între tematica secţiunii intitulate Poemele cu tătuca şi cea din celelalte secţiuni, dezechilibrând un pic întregul (Poemele cu tătuca, sporite ca număr, ar fi putut constitui materialul unui volum de sine stătător), dar asta nu ştirbeşte cu nimic din valoarea poeziilor care compun Un anotimp în Berceni.
În final, în loc de orice altceva, câteva versuri din poemul Fluturi de noapte: „[…] Sângele îmi zvâcneşte în tâmple/ iar câteva picături de sudoare cad pe covor/ ca nişte monede aruncate în apă./ Uită-te bine: în lumina scăzută a lămpii,/ vorbele mele sunt nişte fluturi de noapte/ bâjbâind printre draperii”.

Postări populare de pe acest blog

Interviu cu Simona Popescu

„PENTRU MINE UN POET ESTE CINEVA CARE PROPUNE O ATITUDINE, UN PROIECT INTELECTUAL, O FORMĂ DE SENSIBILITATE ŞI CHIAR DE VIAŢĂ.”
-Stimată doamnă Simona Popescu, scriaţi în Volubiliscă „poezia trebuie scoasă din borcanele de formol ale istoriei literare”. Încurajează editurile, segmentele culturale ale mass-media, ori sistemul de învăţămînt împăcarea poeziei cu viaţa, cu fiinţa umană concretă? -Eu cred acum că maiimportant chiar decît să scoatem poezia din borcanele cu formol ale literaturii e să ne scoatem formolul din cap! Sau plumbul din cap! Uneori, cînd vine vorba de poezie şi dau de cîte un ”împătimit” plumbuit (sau emanînd efluvii de formol mintal), mi se face rău. În loc ca plumbul să se facă aur (ca la alchimişti), unii fac din aur plumb. Adică dau peste poezie de-adevăratelea şi nu înţeleg ce citesc (nu vorbesc de poezie obscură aici!) pentru că nu-i iubesc pe poeţi. În general, poeţii sînt nişte fiinţe pe cît de vulnerabile pe atît de curajoase şi au sisteme de apărare alterna…

„Resimt o plăcere nebună în a scormoni după scriitori excelenți, dar puțin cunoscuți”

http://www.bookaholic.ro/biblioteca-de-scriitor-ciprian-macesaru.html
Bibliotecă de scriitor
Un material de Ema COJOCARU pentru bookaholic.ro.


Galati, 12, 13 mai 2012

Sâmbătă, 12 mai. Galaţi. Hotelul Vega, unde suntem cazaţi, este situat lângă Dunăre, între două clădiri emblematice ale oraşului: Palatul Navigaţiei (arh. Petre Antonescu) şi biserica fortificată „Precista”, datând din secolul al XVII-lea, din timpul domniei lui Vasile Lupu. De la statuia lui I. C. Brătianu (opera lui Oscar Spaethe) traversăm strada şi coborâm pe faleză. Terase. Muzici orientale. Băieți musculoși, femei frumoase. Artă: sculpturi metalice, unele mişto. „Fisiune” (1976), de Nicolae Şaptefraţi. „Septenarius”, de Ingo Glass (îmi place mult; are ceva dintr-o catedrală gotică, dar e în ea şi mult Alexander Calder). „Tentativă”, de Constantin Popovici (o pasăre care nu a reuşit să se ridice în aer). „Amfiteatru” (1976), de Mihai Istudor. „Ecran” (1976), de Dan Covătaru. „Confluenţe” (1976), de Manuela Siclodi, o sculptură care aminteşte de lucrările lui Dalí sau Max Ernst. „Evoluţie” (1976), de Crişan Bela. „Fructul soarelui” (1977), de George Apostu. Altele sunt…