Treceți la conținutul principal

Dósa, Hutopila, Stoicovici





În acest an, dintre poeţii foarte tineri i-am remarcat în special pe Dósa, Hutopila şi Stoicovici. Cartea lui Andrei Dósa (n 1985), Când va veni ceea ce este desăvârşit (Editura Tracus Arte), este, probabil, cel mai bun debut în poezie din 2011. Doar Matei Hutopila (n. 1987) şi/sau Aleksandar Stoicovici (n. 1988) i-ar putea lua faţa lui Dósa. În copci (Casa de Editura „Max Blecher”), Hutopila are o mai bună densitate, o scriitură mai sofisticată, poemele sale sunt viguroase ca mesaj (chiar şi atunci când sunt melancolice) şi colorate ca limbaj (autorul, originar din Bucovina ucraineană, mai exact din Beskizii Huţuli, scrie într-o limbă română pitorească). În schimb, Dósa are idei mai percutante, e (poate) mai modern, are versuri susţinute de-o tensiune imediată, care nu recurge, aşadar, la plutirea pe întinderea molcomă a reveriilor, a amintirilor, a nostalgiilor… Hutopila e prieten cu spaţiul, cu natura, cu trecutul. Dósa e înfipt în prezent, în nervul prezentului, chiar dacă face şi el trimiteri spre evenimente din trecut. La el, însă, optica e una care ţine întotdeauna de aici şi acum, nu încearcă să plonjeze în stările unui „atunci”, nu încearcă recuperarea acestuia. În fine, Aleksandar Stoicovici, în volumul Vineri (Editura Herg Benet), scrie o poezie cu rădăcini suprarealiste, dar care, din fericire, îşi găseşte, de multe ori, perspectiva nouă. Tăieturile, rupturile, spărturile duc uneori la minimalism şi sunt dovada ştiinţei de a naşte contraste spectaculoase între cuvinte, între imagini, între idei. Cartea conţine două poeme excepţionale: asta era copilăria noastră şi, mai ales, peştele din Iagodărie.


Postări populare de pe acest blog

Interviu cu Simona Popescu

„PENTRU MINE UN POET ESTE CINEVA CARE PROPUNE O ATITUDINE, UN PROIECT INTELECTUAL, O FORMĂ DE SENSIBILITATE ŞI CHIAR DE VIAŢĂ.”
-Stimată doamnă Simona Popescu, scriaţi în Volubiliscă „poezia trebuie scoasă din borcanele de formol ale istoriei literare”. Încurajează editurile, segmentele culturale ale mass-media, ori sistemul de învăţămînt împăcarea poeziei cu viaţa, cu fiinţa umană concretă? -Eu cred acum că maiimportant chiar decît să scoatem poezia din borcanele cu formol ale literaturii e să ne scoatem formolul din cap! Sau plumbul din cap! Uneori, cînd vine vorba de poezie şi dau de cîte un ”împătimit” plumbuit (sau emanînd efluvii de formol mintal), mi se face rău. În loc ca plumbul să se facă aur (ca la alchimişti), unii fac din aur plumb. Adică dau peste poezie de-adevăratelea şi nu înţeleg ce citesc (nu vorbesc de poezie obscură aici!) pentru că nu-i iubesc pe poeţi. În general, poeţii sînt nişte fiinţe pe cît de vulnerabile pe atît de curajoase şi au sisteme de apărare alterna…

„Resimt o plăcere nebună în a scormoni după scriitori excelenți, dar puțin cunoscuți”

http://www.bookaholic.ro/biblioteca-de-scriitor-ciprian-macesaru.html
Bibliotecă de scriitor
Un material de Ema COJOCARU pentru bookaholic.ro.


Galati, 12, 13 mai 2012

Sâmbătă, 12 mai. Galaţi. Hotelul Vega, unde suntem cazaţi, este situat lângă Dunăre, între două clădiri emblematice ale oraşului: Palatul Navigaţiei (arh. Petre Antonescu) şi biserica fortificată „Precista”, datând din secolul al XVII-lea, din timpul domniei lui Vasile Lupu. De la statuia lui I. C. Brătianu (opera lui Oscar Spaethe) traversăm strada şi coborâm pe faleză. Terase. Muzici orientale. Băieți musculoși, femei frumoase. Artă: sculpturi metalice, unele mişto. „Fisiune” (1976), de Nicolae Şaptefraţi. „Septenarius”, de Ingo Glass (îmi place mult; are ceva dintr-o catedrală gotică, dar e în ea şi mult Alexander Calder). „Tentativă”, de Constantin Popovici (o pasăre care nu a reuşit să se ridice în aer). „Amfiteatru” (1976), de Mihai Istudor. „Ecran” (1976), de Dan Covătaru. „Confluenţe” (1976), de Manuela Siclodi, o sculptură care aminteşte de lucrările lui Dalí sau Max Ernst. „Evoluţie” (1976), de Crişan Bela. „Fructul soarelui” (1977), de George Apostu. Altele sunt…