Treceți la conținutul principal

Dósa, Hutopila, Stoicovici





În acest an, dintre poeţii foarte tineri i-am remarcat în special pe Dósa, Hutopila şi Stoicovici. Cartea lui Andrei Dósa (n 1985), Când va veni ceea ce este desăvârşit (Editura Tracus Arte), este, probabil, cel mai bun debut în poezie din 2011. Doar Matei Hutopila (n. 1987) şi/sau Aleksandar Stoicovici (n. 1988) i-ar putea lua faţa lui Dósa. În copci (Casa de Editura „Max Blecher”), Hutopila are o mai bună densitate, o scriitură mai sofisticată, poemele sale sunt viguroase ca mesaj (chiar şi atunci când sunt melancolice) şi colorate ca limbaj (autorul, originar din Bucovina ucraineană, mai exact din Beskizii Huţuli, scrie într-o limbă română pitorească). În schimb, Dósa are idei mai percutante, e (poate) mai modern, are versuri susţinute de-o tensiune imediată, care nu recurge, aşadar, la plutirea pe întinderea molcomă a reveriilor, a amintirilor, a nostalgiilor… Hutopila e prieten cu spaţiul, cu natura, cu trecutul. Dósa e înfipt în prezent, în nervul prezentului, chiar dacă face şi el trimiteri spre evenimente din trecut. La el, însă, optica e una care ţine întotdeauna de aici şi acum, nu încearcă să plonjeze în stările unui „atunci”, nu încearcă recuperarea acestuia. În fine, Aleksandar Stoicovici, în volumul Vineri (Editura Herg Benet), scrie o poezie cu rădăcini suprarealiste, dar care, din fericire, îşi găseşte, de multe ori, perspectiva nouă. Tăieturile, rupturile, spărturile duc uneori la minimalism şi sunt dovada ştiinţei de a naşte contraste spectaculoase între cuvinte, între imagini, între idei. Cartea conţine două poeme excepţionale: asta era copilăria noastră şi, mai ales, peştele din Iagodărie.


Postări populare de pe acest blog

„Resimt o plăcere nebună în a scormoni după scriitori excelenți, dar puțin cunoscuți”

http://www.bookaholic.ro/biblioteca-de-scriitor-ciprian-macesaru.html
Bibliotecă de scriitor
Un material de Ema COJOCARU pentru bookaholic.ro.


Interviu cu Simona Popescu

„PENTRU MINE UN POET ESTE CINEVA CARE PROPUNE O ATITUDINE, UN PROIECT INTELECTUAL, O FORMĂ DE SENSIBILITATE ŞI CHIAR DE VIAŢĂ.”
-Stimată doamnă Simona Popescu, scriaţi în Volubiliscă „poezia trebuie scoasă din borcanele de formol ale istoriei literare”. Încurajează editurile, segmentele culturale ale mass-media, ori sistemul de învăţămînt împăcarea poeziei cu viaţa, cu fiinţa umană concretă? -Eu cred acum că maiimportant chiar decît să scoatem poezia din borcanele cu formol ale literaturii e să ne scoatem formolul din cap! Sau plumbul din cap! Uneori, cînd vine vorba de poezie şi dau de cîte un ”împătimit” plumbuit (sau emanînd efluvii de formol mintal), mi se face rău. În loc ca plumbul să se facă aur (ca la alchimişti), unii fac din aur plumb. Adică dau peste poezie de-adevăratelea şi nu înţeleg ce citesc (nu vorbesc de poezie obscură aici!) pentru că nu-i iubesc pe poeţi. În general, poeţii sînt nişte fiinţe pe cît de vulnerabile pe atît de curajoase şi au sisteme de apărare alterna…

Brauner - Autoportret cu ochiul scos

Premoniţie sau coincidenţă?

Influenţat rând pe rând de Cézanne, de expresionism şi de constructiviştii Maxy şi Iancu, Victor Brauner avea să ajungă în final la stilul suprarealist care l-a consacrat. În ciuda faptului că artistul se foloseşte de elemente din mitologiile egipteană şi aztecă, din Cabala, din numerologie, din ocultism..., picturile sale sunt în primul rând rezultatul unor sondări în inconştient, unor eliberări creatoare necontrolate, sunt pure viziuni. De aici şi ambiguitatea lucrărilor. Există la Brauner un ezoterism ludic, liber, o lume în care personajele-totem par a se fi trezit metamorfozate, precum sărmanul Gregor Samsa, în creaturi bizare. "Fiecare tablou pe care-l fac este proiectat din cele mai adânci izvoare ale neliniştii mele...", scria Brauner într-unul dintre carnetele sale. O astfel de viziune de coşmar se pare că a avut artistul pictând “Autoportret cu ochiul scos” (1931). Peste câţiva ani, în 1938, el chiar îşi pierde un ochi. Încercând s…