Treceți la conținutul principal

Dinozauri şi ceasuri aurite

(Acesta este un text incoerent. Iertare! E un text scris cu furie. Aşez lucrurile exact în ordinea în care-mi vin în minte)

L-am auzit cândva pe istoricul Florin Constantiniu spunând că românii sunt un popor mimetic. Aş vrea să-l contrazic, dar nu prea pot. Am aflat de curând că atât de lăudata (şi atât de costisitoarea) noastră National Arena este o copie după stadionul Commerzbank din Frankfurt. Ei, şi-mi vin acum în minte alte şi alte cazuri în care ne-am arătat „originalitatea”. Arcul de Triumf (oricât am vrea să fie altfel, ne trimite imediat cu gândul la cel din Paris), Lupoaica (desigur, e darul Romei, dar hai să nu aşezăm o astfel de copie într-una dintre cele mai importante pieţe bucureştene - între timp a fost mutată, semn că, poate, cineva a înţeles că nu era locul ei acolo), statuia ecvestră a lui Carol I (nu zic, e o lucrare frumoasă, dar de ce nu am putut avea un monument care să amintească mai puţin de cel al lui Mestrovici, dacă pe a croatului nu am putut-o reface?), Casa Scânteii (treaba cu Presa Liberă e doar o glumă; să recunoaştem, totuşi, că mastodontul ăsta asemănător, dar mai mic, fireşte, cu Universitatea Lomonosov ne-a fost impus de ruşi), ori acel chip al lui Decebal sculptat în stâncă (deh, ca să avem şi noi ceva precum Muntele Rushmore)... Cineva îmi spunea că ar aşeza în centrul Bucureştiului o copie după Columna lui Traian. Asta ne-ar mai trebui, nu-i aşa? Avem deja, la Slobozia, copii după ferma din Dallas şi Turnul Eiffel (apropo, câţi ştiu că Grand Hotel Traian din Iaşi este opera lui Eiffel?). Spunem mereu că alţii ne-au construit cele mai importante clădiri şi monumente, uităm de clădirile în stil românesc şi neoromânesc de care (încă mai) e plină ţara, uităm de biserici şi mânăstiri, trecem pe lângă ele nepăsători, uităm că am avut sculptori uriaşi (Brâncuşi, Paciurea, Neagu şi alţii) şi ridicăm monumente oribile, precum „ţeapa” din Piaţa Revoluţiei - de parcă ar fi numai una, vorba domnului Andrei Pippidi - din Bucureşti (o piaţă care, în trecăt fie spus, mai are un monument dedicat aceleiaşi revoluţii, lângă Biserica Kretzulescu, în spatele bustului lui Corneliu Coposu - of, sunt prea multe monumente în acel perimetru!; Carol I, „ţeapa”, Maniu, Coposu şi cel despre care tocmai am amintit; CINCI monumente, dintre care două, repet, vorbesc despre acelaşi lucru). Aş mai aminti un ansamblu de-un prost-gust strigător la cer, aflat tot în Capitală: Memorialul Bisericii Sf. Vineri. Se află la intersecţia dintre bd. Corneliu Coposu şi strada Sfânta Vineri. De ce nu reacţionează OAR atunci când sunt aprobate asemenea aberaţii?!?! Măcar să duduie presa cu reacţii din partea arhitecţilor, dacă altă putere (vai!) nu au, dar nici măcar acest lucru nu se întâmplă. Cum de a putut o instituţie a Statului (e vorba despre Poliţia Română) să construiască pe bulevardul Lascăr Catargiu (unul dintre cele mai frumoase şi importante bulevarde din ţară) o minunăţie de clădire albastră, înfiptă ca nuca-n perete (atenţie, eu nu resping contrastul, amestecul de vechi şi nou, atunci când e făcut cu cap) printre celelalte clădiri?! De ce nu protestează vehement arhitecţii?! Pentru că aşa merge treaba?! Pentru că, evident, planurile acelei clădiri albastre au fost realizate tot de către un arhitect?! De ce nu ies arhitecţii în stradă, să-şi apere imaginea, dacă pe a oraşelor noastre nu prea reuşesc să o apere?! Şi oare de cât timp vom mai avea nevoie pentru a pune ceva (desigur, nu orice; am avut mult timp o „pâlnie cu două beţe-nfipte-n ea”) pe soclul din faţa Casei Scânteii?! Cât timp vom mai avea un „cimitir” în Piaţa Universităţii? Cei care au murit în decembrie 1989 merită un monument adevărat, nu ce este acum la Universitate sau în Piaţa Revoluţiei. Ei, dar lasă că avem „dinozaurii” lui Piedone şi ceasurile aurite (vreo trei la număr, deşi au fost plătite zece) ale lui Radu Popa.

Postări populare de pe acest blog

„Resimt o plăcere nebună în a scormoni după scriitori excelenți, dar puțin cunoscuți”

http://www.bookaholic.ro/biblioteca-de-scriitor-ciprian-macesaru.html
Bibliotecă de scriitor
Un material de Ema COJOCARU pentru bookaholic.ro.


Interviu cu Simona Popescu

„PENTRU MINE UN POET ESTE CINEVA CARE PROPUNE O ATITUDINE, UN PROIECT INTELECTUAL, O FORMĂ DE SENSIBILITATE ŞI CHIAR DE VIAŢĂ.”
-Stimată doamnă Simona Popescu, scriaţi în Volubiliscă „poezia trebuie scoasă din borcanele de formol ale istoriei literare”. Încurajează editurile, segmentele culturale ale mass-media, ori sistemul de învăţămînt împăcarea poeziei cu viaţa, cu fiinţa umană concretă? -Eu cred acum că maiimportant chiar decît să scoatem poezia din borcanele cu formol ale literaturii e să ne scoatem formolul din cap! Sau plumbul din cap! Uneori, cînd vine vorba de poezie şi dau de cîte un ”împătimit” plumbuit (sau emanînd efluvii de formol mintal), mi se face rău. În loc ca plumbul să se facă aur (ca la alchimişti), unii fac din aur plumb. Adică dau peste poezie de-adevăratelea şi nu înţeleg ce citesc (nu vorbesc de poezie obscură aici!) pentru că nu-i iubesc pe poeţi. În general, poeţii sînt nişte fiinţe pe cît de vulnerabile pe atît de curajoase şi au sisteme de apărare alterna…

Interviu cu RĂZVAN PETRESCU

Răzvan Petrescu (n. 1956) este prozator, eseist, dramaturg. A absolvit Facultatea de Medicină din Bucureşti în 1982. După ce profesează opt ani, renunță la medicină pentru a se dedica scrisului. A fost redactor la revistele Cuvîntul şi Amfiteatru, apoi la editurile Litera și Allfa. Din 2004 este redactor la Curtea Veche Publishing. A publicat volumele: Grădina de vară (proză scurtă), Editura Cartea Românească, 1989, premiul Fundaţiei „Liviu Rebreanu“; Eclipsa (proză scurtă), premiul oraşului Târgovişte pentru cea mai bună carte de proză a anului; Într-o după-amiază de vineri (proză scurtă), Editura Cartea Românească, 1997, premiul Cartea Anului la Salonul Naţional de Carte de la Cluj, premiul ASPRO pentru cea mai bună carte a anului şi premiul pentru proză al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti; Farsa, Editura Unitext, 1994, premiul UNITER pentru cea mai bună piesă de teatru a anului; Primăvara la bufet, Editura Expansion, 1995, Marele Premiu la Concursul Naţional de Dramaturgie „…