Treceți la conținutul principal

Replica lui Horia Gârbea

Am scris (http://ciprianmacesaru.blogspot.com/2011/11/pantera-si-istoria.html) despre „Pantera sus, pe clavecin”, cartea domnului Horia Gârbea, exprimându-mi, totuşi, unele rezerve faţă de percepţia sa asupra conflictului dintre Armenia şi Azerbaidjan. Domnul Gârbea mi-a dat replica, lăsând un comentariu generos. Îi mulţumesc! Consider că e necesar să aduc la „suprafaţă” acest comentariu, să nu-l las doar în „subteranul” unei postări deja vechi. Iată:

<<„dar de unde stim ca armata Azerbaidjanului nu a facut acelasi lucru cu populatia armeneasca din NK”?
Ştim din istorie, din relatările refugiaţilor şi supravieţuitorilor cu care am vorbit şi eu, după listele de civili ucişi, de la copii de 3 luni la moşnegi de 90 de ani. Mai ştim că Azerbaidjanul nu avea armată propriu-zis în 1990-1992 ceea ce a şi permis unei naţiuni de 2 milioane, înarmată pînă în dinţi de Armata Roşie, să învingă şi să alunge de pe teritoriul ei o naţiune de 8 milioane.

„dar ar trebui, cred, verificata ipoteza” - exact asta am şi făcut la faţa locului.

„nu putem spune despre Armenia ca a „ocupat” regiunea Nagorno-Karabah”
Ba putem spune şi nu o spunem noi ci patru rezoluţii ale Consiliului de securitate ONU ignorate de ocupanţi.

„ci ca a incercat sa o elibereze (cunoastem faptul ca pana la urma enclava aceea s-a autoproclamat Republica Nagorno-Karabah)”
Aveţi grijă ca nu cumva mîine sau peste un an să nu elibereze cineva enclava -HR-CV-MR şi cu ocazia asta să mai ia 5 judeţe, en passant. Sau ca nu cumva Armata Roşie să nu elibereze Moldova de la Carpaţi la Prut.

„Dar asta e o disputa pe care, asa cum sugeram ceva mai sus, ar trebui sa o poarte istoricii”.
Aici lucrurile nu sînt de „disputat”, aşa cum nu e de discutat dacă Hitler n-a avut, mai ştii, dreptate să omoare evrei şi ţigani sau dacă Hitler şi Molotov n-au avut cumva dreptate să împartă Polonia.

Cînd cinci membri ai unei familii sînt ucişi în casa lor în faţa celui de-al şaselea, supravieţuitor, (1992, la Hodjalî) care mi-a relatat scena despre ce vreţi să mai discutăm?

Atunci haide să discutăm şi dacă turcii n-aveau cumva motive să-i trimită pe armeni în pustiurile Anatoliei sau Antonescu să-i mîne pe ţigani peste Prut.

Acest relativism în numele „obiectivităţii” este foarte periculos. Haideţi să întrebăm ucigaşul dacă nu cumva victima l-a călcat pe picior!>>


Etichete:

Postări populare de pe acest blog

Brauner - Autoportret cu ochiul scos

Premoniţie sau coincidenţă? Influenţat rând pe rând de Cézanne, de expresionism şi de constructiviştii Maxy şi Iancu, Victor Brauner avea să ajungă în final la stilul suprarealist care l-a consacrat. În ciuda faptului că artistul se foloseşte de elemente din mitologiile egipteană şi aztecă, din Cabala, din numerologie, din ocultism..., picturile sale sunt în primul rând rezultatul unor sondări în inconştient, unor eliberări creatoare necontrolate, sunt pure viziuni. De aici şi ambiguitatea lucrărilor. Există la Brauner un ezoterism ludic, liber, o lume în care personajele-totem par a se fi trezit metamorfozate, precum sărmanul Gregor Samsa, în creaturi bizare. "Fiecare tablou pe care-l fac este proiectat din cele mai adânci izvoare ale neliniştii mele...", scria Brauner într-unul dintre carnetele sale. O astfel de viziune de coşmar se pare că a avut artistul pictând “Autoportret cu ochiul scos” (1931). Peste câţiva ani, în 1938, el chiar îşi pierde un ochi. Înce
Citiți mai multe

Grădina desfătărilor

Libertinaj, misticism, grotesc, ezoterism, burlesc, folclor fl a mand, toate la un loc, iată cât de bizară şi de complexă este opera lui Bosch. Înţelegerea picturii maestrului flamand devine, în aceste condiţii, extrem de dificilă. Variile interpretări existente se bazează, din păcate, şi pe multe speculaţii. Despre lucrările lui Bosch putem spune că au un fond religios, escatologic de multe ori, la care se adaugă (şi aici totul deraiază din convenţional) extrem de complicate simboluri şi elemente fantastice. Paul Philippot, în Pictura flamandă şi renaşterea italiană , aminteşte, cu privire la conţinutul artei lui Bosch, despre un “regres al omului dincolo de conştiinţă”, căruia “îi corespunde [...] animaţia întregii naturi, în care animale, plante şi lucruri participă, prin metamorfoze alarmante, la o viziune demoniacă universală”. Tripticul Grădinii desfătărilor (1504) este, probabil, cea mai discutat ă dintre operele lui Bosch. Panoul din stânga prezintă Paradisul, cel din dreap
Citiți mai multe

Dan C. Mihăilescu, la ProTV, despre „Străzi interioare” (și nu numai)

Dan C. Mihăilescu, „omul care aduce cartea”, a vorbit „azi” (20 decembrie), la ProTV, despre „Străzile” mele. „Ciprian Măceşaru a scos un volum de interviuri, pregăteşte altul de interviuri neconvenţionale, s-a copt în admiraţia faţă de Mircea Cărtărescu, are în plan un roman foarte bun la editura Cartea Românească, în timpul liber este baterist, de genul rock, indie etc., şi a scos un jurnal cultural de o trepidaţie, de-o jubilaţie intelectuală fără egal în lumea noastră de acum, „Focul din tâmplă”, cu revelaţii muzicale, picturale, sculpturale... Îi place George Enescu, umblă în poezia mare a lumii, în proză... Bun, deci este un om care trepidează cultural, care trăieşte faptul artistic, iar lumea în care se mişcă este, în general, foarte vie, colorată, proaspătă. Ei bine, poezia lui este tot ce poate fi mai contrariant. Este un neo-expresionism, este un decoct de negru, o poezie încercănată, plină de fisuri, de ruperi, de versuri casante, plină de gânduri negre, poduri rupte.
Citiți mai multe