Treceți la conținutul principal

Caşalotul pierdut în amurg


S-a terminat Bookfest şi am un of. Oameni buni, cum să daţi iama prin lanul de Amurg şi să lasaţi teribilul caşalot Moby Dick să zacă-ntr-un ocean de nepăsare?! Nu pricep. Ştiu, gusturile nu se discută, dar zău că, dacă vreţi aventură, romanul lui Herman Melville (publicat la Editura Polirom) e imbatabil. Şi de ce să nu citiţi despre o aventură plină de miez (nu zic cu substrat filosofic, că mi-e teamă să nu daţi bir cu fugiţii), în loc să citiţi despre una kitsch, lipsită, aşadar, de virtuţi literare? Culpabilizabili, în toată povestea asta, sunt şi criticii, care pur şi simplu nu au reacţionat. Să fie oare acesta preţul pe care trebuie să-l plătească o carte celebră? Să nu mai aibă chef criticii să amintească de un roman intrat demult în istoria literaturii, despre care s-a vorbit enorm cândva? Dar ce facem cu tinerii care se lasă vrăjiţi de marketingul fără scrupule dus adesea de editori? Deh, o editură are nevoie de bestseller-uri pentru a putea supravieţui, căci cum să-l mai publici pe Heidegger dacă nu le dai oamenilor în cap cu vreun Alchimist, ori pe Nicolaus Cusanus dacă nu o laşi şi pe Jennifer Weiner să povestească chic despre cum e să fii Super-tare la pat? Evident, editorii nu trebuie blamaţi (atâta vreme cât ei publică şi cărţile importante). În schimb, criticii ar trebui să echilibreze balanţa promovării, să pună adică mai multe vorbe bune pe talerul dedicat marilor cărţi. Din păcate, aşa cum am spus, reacţia lor este, uneori, anemică (dacă nu total inexistentă), căci nu doar Moby Dick a fost ignorat, ci şi alte romane fundamentale, precum Berlin Alexanderplatz, Moartea lui Virgiliu (ambele apărute la editura Paralela 45), ori Conştiinţa lui Zeno (Polirom). Reeditate după foarte multă vreme, aceste opere ar fi meritat o reacţie pe măsura valorii lor.

Postări populare de pe acest blog

„Resimt o plăcere nebună în a scormoni după scriitori excelenți, dar puțin cunoscuți”

http://www.bookaholic.ro/biblioteca-de-scriitor-ciprian-macesaru.html
Bibliotecă de scriitor
Un material de Ema COJOCARU pentru bookaholic.ro.


Interviu cu Simona Popescu

„PENTRU MINE UN POET ESTE CINEVA CARE PROPUNE O ATITUDINE, UN PROIECT INTELECTUAL, O FORMĂ DE SENSIBILITATE ŞI CHIAR DE VIAŢĂ.”
-Stimată doamnă Simona Popescu, scriaţi în Volubiliscă „poezia trebuie scoasă din borcanele de formol ale istoriei literare”. Încurajează editurile, segmentele culturale ale mass-media, ori sistemul de învăţămînt împăcarea poeziei cu viaţa, cu fiinţa umană concretă? -Eu cred acum că maiimportant chiar decît să scoatem poezia din borcanele cu formol ale literaturii e să ne scoatem formolul din cap! Sau plumbul din cap! Uneori, cînd vine vorba de poezie şi dau de cîte un ”împătimit” plumbuit (sau emanînd efluvii de formol mintal), mi se face rău. În loc ca plumbul să se facă aur (ca la alchimişti), unii fac din aur plumb. Adică dau peste poezie de-adevăratelea şi nu înţeleg ce citesc (nu vorbesc de poezie obscură aici!) pentru că nu-i iubesc pe poeţi. În general, poeţii sînt nişte fiinţe pe cît de vulnerabile pe atît de curajoase şi au sisteme de apărare alterna…

Brauner - Autoportret cu ochiul scos

Premoniţie sau coincidenţă?

Influenţat rând pe rând de Cézanne, de expresionism şi de constructiviştii Maxy şi Iancu, Victor Brauner avea să ajungă în final la stilul suprarealist care l-a consacrat. În ciuda faptului că artistul se foloseşte de elemente din mitologiile egipteană şi aztecă, din Cabala, din numerologie, din ocultism..., picturile sale sunt în primul rând rezultatul unor sondări în inconştient, unor eliberări creatoare necontrolate, sunt pure viziuni. De aici şi ambiguitatea lucrărilor. Există la Brauner un ezoterism ludic, liber, o lume în care personajele-totem par a se fi trezit metamorfozate, precum sărmanul Gregor Samsa, în creaturi bizare. "Fiecare tablou pe care-l fac este proiectat din cele mai adânci izvoare ale neliniştii mele...", scria Brauner într-unul dintre carnetele sale. O astfel de viziune de coşmar se pare că a avut artistul pictând “Autoportret cu ochiul scos” (1931). Peste câţiva ani, în 1938, el chiar îşi pierde un ochi. Încercând s…