S-a terminat Bookfest şi am un of. Oameni buni, cum să daţi iama prin lanul de Amurg şi să lasaţi teribilul caşalot Moby Dick să zacă-ntr-un ocean de nepăsare?! Nu pricep. Ştiu, gusturile nu se discută, dar zău că, dacă vreţi aventură, romanul lui Herman Melville (publicat la Editura Polirom) e imbatabil. Şi de ce să nu citiţi despre o aventură plină de miez (nu zic cu substrat filosofic, că mi-e teamă să nu daţi bir cu fugiţii), în loc să citiţi despre una kitsch, lipsită, aşadar, de virtuţi literare? Culpabilizabili, în toată povestea asta, sunt şi criticii, care pur şi simplu nu au reacţionat. Să fie oare acesta preţul pe care trebuie să-l plătească o carte celebră? Să nu mai aibă chef criticii să amintească de un roman intrat demult în istoria literaturii, despre care s-a vorbit enorm cândva? Dar ce facem cu tinerii care se lasă vrăjiţi de marketingul fără scrupule dus adesea de editori? Deh, o editură are nevoie de bestseller-uri pentru a putea supravieţui, căci cum să-l mai publici pe Heidegger dacă nu le dai oamenilor în cap cu vreun Alchimist, ori pe Nicolaus Cusanus dacă nu o laşi şi pe Jennifer Weiner să povestească chic despre cum e să fii Super-tare la pat? Evident, editorii nu trebuie blamaţi (atâta vreme cât ei publică şi cărţile importante). În schimb, criticii ar trebui să echilibreze balanţa promovării, să pună adică mai multe vorbe bune pe talerul dedicat marilor cărţi. Din păcate, aşa cum am spus, reacţia lor este, uneori, anemică (dacă nu total inexistentă), căci nu doar Moby Dick a fost ignorat, ci şi alte romane fundamentale, precum Berlin Alexanderplatz, Moartea lui Virgiliu (ambele apărute la editura Paralela 45), ori Conştiinţa lui Zeno (Polirom). Reeditate după foarte multă vreme, aceste opere ar fi meritat o reacţie pe măsura valorii lor.