Treceți la conținutul principal

PESSOA


Există la Fernando Pessoa o conştientizare a schimbării, a îndepărtării individului de acel „eu însumi” al diferitelor etape din viaţa unui om, ca şi cum în noi am duce mai multe persoane. Aşa se explică imboldul său de a scrie sub diverse nume. Încearcă astfel să-şi satisfacă „insaţiabila şi infinit multipla dorinţă de a fi mereu acelaşi şi mereu altul”. Dar mai poate fi sincer scriitorul luându-şi atâtea identităţi? Problema sincerităţii este, aşa cum spune Antonio Jose Saraiva în Historia da Literatura Portuguesa, „problema capitală în înţelegerea operei lui Pessoa”. Reflectă toţi aceşti heteronimi adevărata gândire a lui Pessoa, ori la mijloc e un joc ocult, un joc al simulării? Evantaiul personalităţilor care formează universul pessoan ne arată o extraordinară fecunditate artistică. Mihai Zamfir, în Formele liricii portugheze, vorbeşte despre o „diviziune ontologică a personalităţii poetului”. Pessoa le creează heteronimilor săi biografii şi opere distincte, căci are nevoie ca „fiecare să fie din ce în ce mai puţin Fernando Pessoa”, după cum spune Jose Saramago în Anul morții lui Ricardo Reis. Cei încrâncenaţi să găsească într-o operă reflectarea creatorului ei au mari probleme când se ciocnesc de arhipelagul pessoan. Desigur, au existat dintotdeauna poeţi proteici (aşa cum au existat şi cei monocorzi), dar la Pessoa această nestatornicie a formei poetice a atins apogeul. Nici un alt creator nu a reuşit să vibreze atât de puternic pe atât de multe voci.

Postări populare de pe acest blog

„Resimt o plăcere nebună în a scormoni după scriitori excelenți, dar puțin cunoscuți”

http://www.bookaholic.ro/biblioteca-de-scriitor-ciprian-macesaru.html
Bibliotecă de scriitor
Un material de Ema COJOCARU pentru bookaholic.ro.


Interviu cu Simona Popescu

„PENTRU MINE UN POET ESTE CINEVA CARE PROPUNE O ATITUDINE, UN PROIECT INTELECTUAL, O FORMĂ DE SENSIBILITATE ŞI CHIAR DE VIAŢĂ.”
-Stimată doamnă Simona Popescu, scriaţi în Volubiliscă „poezia trebuie scoasă din borcanele de formol ale istoriei literare”. Încurajează editurile, segmentele culturale ale mass-media, ori sistemul de învăţămînt împăcarea poeziei cu viaţa, cu fiinţa umană concretă? -Eu cred acum că maiimportant chiar decît să scoatem poezia din borcanele cu formol ale literaturii e să ne scoatem formolul din cap! Sau plumbul din cap! Uneori, cînd vine vorba de poezie şi dau de cîte un ”împătimit” plumbuit (sau emanînd efluvii de formol mintal), mi se face rău. În loc ca plumbul să se facă aur (ca la alchimişti), unii fac din aur plumb. Adică dau peste poezie de-adevăratelea şi nu înţeleg ce citesc (nu vorbesc de poezie obscură aici!) pentru că nu-i iubesc pe poeţi. În general, poeţii sînt nişte fiinţe pe cît de vulnerabile pe atît de curajoase şi au sisteme de apărare alterna…

Brauner - Autoportret cu ochiul scos

Premoniţie sau coincidenţă?

Influenţat rând pe rând de Cézanne, de expresionism şi de constructiviştii Maxy şi Iancu, Victor Brauner avea să ajungă în final la stilul suprarealist care l-a consacrat. În ciuda faptului că artistul se foloseşte de elemente din mitologiile egipteană şi aztecă, din Cabala, din numerologie, din ocultism..., picturile sale sunt în primul rând rezultatul unor sondări în inconştient, unor eliberări creatoare necontrolate, sunt pure viziuni. De aici şi ambiguitatea lucrărilor. Există la Brauner un ezoterism ludic, liber, o lume în care personajele-totem par a se fi trezit metamorfozate, precum sărmanul Gregor Samsa, în creaturi bizare. "Fiecare tablou pe care-l fac este proiectat din cele mai adânci izvoare ale neliniştii mele...", scria Brauner într-unul dintre carnetele sale. O astfel de viziune de coşmar se pare că a avut artistul pictând “Autoportret cu ochiul scos” (1931). Peste câţiva ani, în 1938, el chiar îşi pierde un ochi. Încercând s…