-->
E seară. Privesc pe fereastră. Strada-i pustie și plină de zăpadă afânată, aproape neatinsă. Stâlpii de pe marginea drumului aruncă o lumină gălbuie. E o vreme bună pentru melancolii și băuturi spirtoase. Prin urmare, sunt melancolic și beau vodcă. Tocmai am terminat de citit Moscova-Petușki (Editura Cartier, 2004) și-mi vine să pornesc de nebun prin Bucureștiul ăsta ca o Moscovă, să bat cârciumile, să fiu un bețiv metafizic precum personajul lui Venedikt Erofeev. E de un haz nebun Venicika, eroul din Moscova-Petușki, dar o sfârșește rău, așa că mai bine stau liniștit în camera mea bine încălzită, mă gândesc la cartea pe care am citit-o, beau încă un păhărel de vodcă, apoi mă culc. Am vrut să vă spun că mi-a plăcut mult romanul (numit de autor: poem), dar, iată, n-am reușit decât să scriu un text neserios. Luați trenul spre Moscova-Petușki. Călătorii fără bilet îi dau nașului câte un gram de alcool pe kilometru. Aproape niciun călător nu are billet. Evident, nașul se face criță. La fel se întâmplă și cu muncitorii din fabrici și uzine. Întreaga Rusie socialistă se clatină, se afundă-n ruină.