Treceți la conținutul principal

MOARTEu


-->
În zahăr de pepene (Editura Polirom, 2004, traducere de Liviu Bleoca) e o aiureală simpatică, poetică, o distopie scrisă de Richard Brautigan (nu mă dau în vânt după beatnici, dar autorul acesta e un nebun magic). Pagină după pagină, citeam și nu-mi venea să cred în ce fel de lume mă aruncă americanul, o lume în care aproape totul e făcut din zahăr de pepene, în care soarele e ba roșu, ba auriu, cenușiu, negru, alb, albastru sau cafeniu. Și-n lumea asta exista un loc numit MOARTEu, un fel de casă à la Hundertwasser dusă la extrem, în care natura continua să existe la fel ca afară. Prin camera de zi trecea un râu de-a lungul căruia erau înșirate canapele și felinare. Tot aici întâlnim copaci și bolovani. O altă încăpere ținea loc de păstrăvărie și de sală de dans. Apoi mai exista o Uzină Uitată, întinsă „pe o suprafață pe care nu putem și nici nu vrem să o străbatem” și-n care erau depozitate tot felul de lucruri uitate. Încearcă oare autorul să sugereze că e vorba despre o societate postindustrială? Se prea poate, dar cred că e mai bine, dacă nu vrei să o iei razna, să nu încerci să interpretezi cele citite și să te lași în voia poveștii. În lumea asta edulcorată, personajele par ușor cretine. Totul e banalizat, trăirile sunt seci. Atmosfera e stranie (dar cum oare ar putea fi într-o astfel de lume?!). Așa că n-am putut decât să fiu satisfăcut când ERUPTin și gașca lui s-au stabilit în niște barăci de lângă Uzina Uitată, hotărâți ca, la un moment dat, să le dovedească celorlalți ce înseamnă cu adevărat MOARTEu. Ei fabricau whisky din lucruri uitate și erau mai tot timpul beți. Într-o zi, abia ținându-se pe picioare, au venit la MOARTEu. ERUPTin a spus că MOARTEu a dispărut o dată cu tigrii care cândva îi ucideau pe oameni. Fuseseră niște animale foarte inteligente, care vorbeau limba oamenilor. Ei bine, ERUPTin și gașca lui au vrut să învie spiritul care existase altădată în MOARTEu. Nu era ce speram. Nebunia continua așa cum numai și numai Brautigan dorea. Rebelii au scos niște cuțite și s-au automutilat. Au sângerat până și-au dat duhul. Ceilalți au strâns „mizeria” și gata cu revolta. Mai e vorba în carte și despre o poveste de dragoste. Tot ușor stranie, precum e totul în lumea creată de Brautigan. Totul e straniu și captivant.

Postări populare de pe acest blog

Interviu cu Simona Popescu

„PENTRU MINE UN POET ESTE CINEVA CARE PROPUNE O ATITUDINE, UN PROIECT INTELECTUAL, O FORMĂ DE SENSIBILITATE ŞI CHIAR DE VIAŢĂ.”
-Stimată doamnă Simona Popescu, scriaţi în Volubiliscă „poezia trebuie scoasă din borcanele de formol ale istoriei literare”. Încurajează editurile, segmentele culturale ale mass-media, ori sistemul de învăţămînt împăcarea poeziei cu viaţa, cu fiinţa umană concretă? -Eu cred acum că maiimportant chiar decît să scoatem poezia din borcanele cu formol ale literaturii e să ne scoatem formolul din cap! Sau plumbul din cap! Uneori, cînd vine vorba de poezie şi dau de cîte un ”împătimit” plumbuit (sau emanînd efluvii de formol mintal), mi se face rău. În loc ca plumbul să se facă aur (ca la alchimişti), unii fac din aur plumb. Adică dau peste poezie de-adevăratelea şi nu înţeleg ce citesc (nu vorbesc de poezie obscură aici!) pentru că nu-i iubesc pe poeţi. În general, poeţii sînt nişte fiinţe pe cît de vulnerabile pe atît de curajoase şi au sisteme de apărare alterna…

Galati, 12, 13 mai 2012

Sâmbătă, 12 mai. Galaţi. Hotelul Vega, unde suntem cazaţi, este situat lângă Dunăre, între două clădiri emblematice ale oraşului: Palatul Navigaţiei (arh. Petre Antonescu) şi biserica fortificată „Precista”, datând din secolul al XVII-lea, din timpul domniei lui Vasile Lupu. De la statuia lui I. C. Brătianu (opera lui Oscar Spaethe) traversăm strada şi coborâm pe faleză. Terase. Muzici orientale. Băieți musculoși, femei frumoase. Artă: sculpturi metalice, unele mişto. „Fisiune” (1976), de Nicolae Şaptefraţi. „Septenarius”, de Ingo Glass (îmi place mult; are ceva dintr-o catedrală gotică, dar e în ea şi mult Alexander Calder). „Tentativă”, de Constantin Popovici (o pasăre care nu a reuşit să se ridice în aer). „Amfiteatru” (1976), de Mihai Istudor. „Ecran” (1976), de Dan Covătaru. „Confluenţe” (1976), de Manuela Siclodi, o sculptură care aminteşte de lucrările lui Dalí sau Max Ernst. „Evoluţie” (1976), de Crişan Bela. „Fructul soarelui” (1977), de George Apostu. Altele sunt…

„Resimt o plăcere nebună în a scormoni după scriitori excelenți, dar puțin cunoscuți”

http://www.bookaholic.ro/biblioteca-de-scriitor-ciprian-macesaru.html
Bibliotecă de scriitor
Un material de Ema COJOCARU pentru bookaholic.ro.