Treceți la conținutul principal

Bunul gust al… continuităţii


20 de ani de Humanitas! Importanţa pe care a avut-o editura lui Gabriel Liiceanu în cultura noastră după Revoluţia din 1989 nu cred că în viitorul apropiat poate fi egalată de vreo altă editură românească. A existat în rândul cititorilor o fascinaţie greu de descris acum, când entuziasmul s-a mai domolit, când apariţia unor cărţi de Cioran, de E. Ionescu ori de Eliade nu mai înseamnă un act de recuperare aşteptat cu sufletul la gură. Realmente cu sufletul la gură. În ceea ce mă priveşte, pe lângă cărţile autorilor deja amintiţi, n-am să uit cu ce voluptate imensă am citit Nostalgia lui Cărtărescu (desigur, volumul a apărut mai întâi la Cartea Românească, în anul 1989, cu titlul Visul, o variantă incompletă, dar abia ediţia de la Humanitas devine cu adevărat cunoscută), apoi Travesti (să mă ierte domnul Liiceanu, căci am citit cartea asta în timpul programului – pe atunci eram angajat la Humanitas) şi toate celelalte cărţi ale autorului. A mai fost şocul Patapievici. După ce reuşisem să citesc cu dicţionarul limbii române lângă mine Cerul văzut prin lentilă (ediţia de la Nemira), am recitit cartea în ediţia de la Humanitas. Am devorat apoi atât de blamatul volum Politice, o scriere comparabilă prin forţa ideilor, prin stilistică şi prin acel sentiment de disperare faţă de neajunsurile ţării noastre, cu Schimbarea la faţă a României. I-am citit, în sfârşit, pe Monica Lovinescu (ciclul Unde scurte), Andrei Pleşu (Jurnalul de la Tescani, Minima moralia, Pitoresc şi melancolie…), C. Noica (Eseuri de duminică, Jurnal filosofic, Mathesis sau bucuriile simple…), G. Liiceanu (Jurnalul de la Păltiniş, Cearta cu filosofia…), Marin Tarangul (Predici profane), C. Bălăiţă (Nodul gordian), N. Djuvara (Între Orient şi Occident) etc. Recunosc, sunt format în cultura Humanitas şi nu am să mă dezic niciodată de asta. Autorii de mai sus (ca şi mulţi alţii – M. Vulcănescu, V. Ierunca, D. Jela, V. Zografi, P. Creţia, P. Ţuţea, L. Blaga, V.I. Stoichiţă, I. Pârvulescu etc.) m-au influenţat decisiv, mi-au creat o anumită sensibilitate intelectuală, o poziţie etică şi estetică, mi-au insuflat, pentru a folosi un slogan celebru al editurii, bunul gust al libertăţii. Iată că acum, la împlinirea celor 20 de ani de la înfiinţare, editura propune un nou slogan: ai atâtea vieţi câte cărţi ai citit. În acest an aniversar, unii dintre marii autori români contemporani pe care Humanitas îi are în portofoliu vor publica câte o nouă carte. De fapt, trei dintre ei deja au făcut-o: Djuvara (Saga Grădiştenilor), Pleşu (Note, stări, zile) şi Cărtărescu (Frumoasele străine). Urmează, din câte am aflat, un volum de Dan C. Mihăilescu (Cioran şi fascinaţia nebuniei) şi altul de H.-R. Patapievici (Ultimul Culianu).

Postări populare de pe acest blog

Interviu cu Simona Popescu

„PENTRU MINE UN POET ESTE CINEVA CARE PROPUNE O ATITUDINE, UN PROIECT INTELECTUAL, O FORMĂ DE SENSIBILITATE ŞI CHIAR DE VIAŢĂ.”
-Stimată doamnă Simona Popescu, scriaţi în Volubiliscă „poezia trebuie scoasă din borcanele de formol ale istoriei literare”. Încurajează editurile, segmentele culturale ale mass-media, ori sistemul de învăţămînt împăcarea poeziei cu viaţa, cu fiinţa umană concretă? -Eu cred acum că maiimportant chiar decît să scoatem poezia din borcanele cu formol ale literaturii e să ne scoatem formolul din cap! Sau plumbul din cap! Uneori, cînd vine vorba de poezie şi dau de cîte un ”împătimit” plumbuit (sau emanînd efluvii de formol mintal), mi se face rău. În loc ca plumbul să se facă aur (ca la alchimişti), unii fac din aur plumb. Adică dau peste poezie de-adevăratelea şi nu înţeleg ce citesc (nu vorbesc de poezie obscură aici!) pentru că nu-i iubesc pe poeţi. În general, poeţii sînt nişte fiinţe pe cît de vulnerabile pe atît de curajoase şi au sisteme de apărare alterna…

„Resimt o plăcere nebună în a scormoni după scriitori excelenți, dar puțin cunoscuți”

http://www.bookaholic.ro/biblioteca-de-scriitor-ciprian-macesaru.html
Bibliotecă de scriitor
Un material de Ema COJOCARU pentru bookaholic.ro.


Galati, 12, 13 mai 2012

Sâmbătă, 12 mai. Galaţi. Hotelul Vega, unde suntem cazaţi, este situat lângă Dunăre, între două clădiri emblematice ale oraşului: Palatul Navigaţiei (arh. Petre Antonescu) şi biserica fortificată „Precista”, datând din secolul al XVII-lea, din timpul domniei lui Vasile Lupu. De la statuia lui I. C. Brătianu (opera lui Oscar Spaethe) traversăm strada şi coborâm pe faleză. Terase. Muzici orientale. Băieți musculoși, femei frumoase. Artă: sculpturi metalice, unele mişto. „Fisiune” (1976), de Nicolae Şaptefraţi. „Septenarius”, de Ingo Glass (îmi place mult; are ceva dintr-o catedrală gotică, dar e în ea şi mult Alexander Calder). „Tentativă”, de Constantin Popovici (o pasăre care nu a reuşit să se ridice în aer). „Amfiteatru” (1976), de Mihai Istudor. „Ecran” (1976), de Dan Covătaru. „Confluenţe” (1976), de Manuela Siclodi, o sculptură care aminteşte de lucrările lui Dalí sau Max Ernst. „Evoluţie” (1976), de Crişan Bela. „Fructul soarelui” (1977), de George Apostu. Altele sunt…