Treceți la conținutul principal

O neaşteptată întâlnire cu... Brendan Behan



Vineri, 6 ianuarie, Dublin. Cea mai plină zi de până acum. Am bătut oraşul în lung şi-n lat. Am coborât pe Phibsborough Road până pe Constitution Hill, la The King’s Inns. Văzută dinspre strada Henrietta, clădirea te duce imediat cu gândul la Roma Antică. E fascinant jocul de perspective. Din gura strâmtă a străzii prinzi trei elemente arhitecturale ce se încadrează deloc obositor în „tablou”: cupola aflată în partea opusă a clădirii, cele două faţade identice ale corpurilor printre care zăreşti cupola, şi o impresionantă poartă din piatră, cu mai multe arcade. Apoi am ajuns pe O’Connell Street şi la Trinity College. Pe Dame Street am mers până în zona vikingă şi medievală (unde poţi vedea Castelul Dublinului – vechi din 1204 –, Christ Church Cathedral – 1030 – ori Poarta St. Audoen – 1275). Am străbătut perimetrul Temple Bar (unde m-am fotografiat – ca un snob – în faţa celebrului The Palace Bar, un fel de Casa Capşa a Dublinului – James Joyce, Patrick Kavanagh, Flann O’Brien mergeau acolo). Am fost din nou la Natural History Museum, la rugămintea lui Matei, apoi am intrat în câteva librării (Ya, ya, ya!... Foarte multe rafturi sunt pentru genul CRIME). La întoarcere ne-am rătăcit şi am ajuns la mama naibii, pe lângă GAA Museum & Croke Park Stadium, dar nu ne-a părut rău, căci eram pe malul Canalului Regal, vechi din 1790, la picioarele noastre au venit vreo 15 porumbei şi patru raţe, şi, surpriză, am găsit aici o statuie din bronz a lui Brendan Behan, un mare scriitor irlandez, cunoscut mai ales ca dramaturg (The Hostage este cea mai apreciată piesă a sa). Iau treaba asta ca pe un semn.

Postări populare de pe acest blog

„Resimt o plăcere nebună în a scormoni după scriitori excelenți, dar puțin cunoscuți”

http://www.bookaholic.ro/biblioteca-de-scriitor-ciprian-macesaru.html
Bibliotecă de scriitor
Un material de Ema COJOCARU pentru bookaholic.ro.


Interviu cu Simona Popescu

„PENTRU MINE UN POET ESTE CINEVA CARE PROPUNE O ATITUDINE, UN PROIECT INTELECTUAL, O FORMĂ DE SENSIBILITATE ŞI CHIAR DE VIAŢĂ.”
-Stimată doamnă Simona Popescu, scriaţi în Volubiliscă „poezia trebuie scoasă din borcanele de formol ale istoriei literare”. Încurajează editurile, segmentele culturale ale mass-media, ori sistemul de învăţămînt împăcarea poeziei cu viaţa, cu fiinţa umană concretă? -Eu cred acum că maiimportant chiar decît să scoatem poezia din borcanele cu formol ale literaturii e să ne scoatem formolul din cap! Sau plumbul din cap! Uneori, cînd vine vorba de poezie şi dau de cîte un ”împătimit” plumbuit (sau emanînd efluvii de formol mintal), mi se face rău. În loc ca plumbul să se facă aur (ca la alchimişti), unii fac din aur plumb. Adică dau peste poezie de-adevăratelea şi nu înţeleg ce citesc (nu vorbesc de poezie obscură aici!) pentru că nu-i iubesc pe poeţi. În general, poeţii sînt nişte fiinţe pe cît de vulnerabile pe atît de curajoase şi au sisteme de apărare alterna…

Brauner - Autoportret cu ochiul scos

Premoniţie sau coincidenţă?

Influenţat rând pe rând de Cézanne, de expresionism şi de constructiviştii Maxy şi Iancu, Victor Brauner avea să ajungă în final la stilul suprarealist care l-a consacrat. În ciuda faptului că artistul se foloseşte de elemente din mitologiile egipteană şi aztecă, din Cabala, din numerologie, din ocultism..., picturile sale sunt în primul rând rezultatul unor sondări în inconştient, unor eliberări creatoare necontrolate, sunt pure viziuni. De aici şi ambiguitatea lucrărilor. Există la Brauner un ezoterism ludic, liber, o lume în care personajele-totem par a se fi trezit metamorfozate, precum sărmanul Gregor Samsa, în creaturi bizare. "Fiecare tablou pe care-l fac este proiectat din cele mai adânci izvoare ale neliniştii mele...", scria Brauner într-unul dintre carnetele sale. O astfel de viziune de coşmar se pare că a avut artistul pictând “Autoportret cu ochiul scos” (1931). Peste câţiva ani, în 1938, el chiar îşi pierde un ochi. Încercând s…