Treceți la conținutul principal

Jurnal irlandez (fragmente)

2011

Sâmbătă, 31 noiembrie. Vom petrece revelionul într-un restaurant din Navan. Din păcate, ghemul ăla de foc din zona sternului îmi dă iar de furcă. Prin urmare, nu focul din tâmplă, ci focul din stern. Abia pe 3 ianuarie vom merge la Dublin. E clar că nu pot accepta țara asta dacă nu am acces la bagajul meu de „snobism”, dacă nu mă învârt în jurul cozii lui James Joyce și a literaturii irlandeze în general, dacă nu bat Dublinul și dacă nu înghit niscai peisaje clișeu (stânci și mare, de exemplu). Mi-ar plăcea să văd Corkul sau, din nou, Galwayul, dar e prea mult de călătorit și nici nu ne-ar ajunge banii pentru asta.

2012

Duminică, 1 ianuarie. Mi-am făcut de cap într-un restaurant & pub (O'Briens) din Navan, am suflat în trompete de jucărie, am băut beri Guinness și Coors, m-am îmbrățișat cu o groază de irlandezi, am dansat, i-am vărsat unuia băutura în poală, mi-am pupat des si apăsat copilul și nevasta...

Azi am fost la Bettystown, să vedem marea. Irish Sea. Deși era foarte frig, un nebun făcea baie, la fel cum anul trecut, în noiembrie, am văzut destui care făceau același lucru la Howth.

Luni, 2 ianuarie. Am fost la Johhnie Fox's Pub, poate cel mai cunoscut pub din Irlanda, vechi din 1798, aflat la sud de Dublin, în Munții Dublinului (e cel mai sus situat pub din această țară), în satul Glencullen. Un loc extraordinar. Din păcate, n-am găsit o masă liberă, așa că l-am vizitat ca pe-un muzeu (poate fi considerat și așa ceva). Plin de obiecte vechi, fiecare dintre încăperi necesită o privire atentă. Pe jos era aruncat rumeguș, așa cum până în secolul al XIX-lea se obișnuia în toate pub-urile.

Ne-am întors pe un alt drum și am putut admira o foarte frumoasă panoramă a Dublinului.

Marți, 3 ianuarie, Dublin. O singură pictură de Paul Henry și multe săli închise la National Gallery, iar asta m-a cam enervat. M-am bucurat să revăd ceva Metsu, Caravaggio, Ribera, Poussin, Orpen, Gainsborough, Monet... Harry Clarke, cu ale sale ilustrații pentru poveștile lui Andersen, e fascinant. Cu adevărat enervat am fost când am constatat că în shop-ul muzeului există un singur album cu Paul Henry și că respectivul album costă... 73 de euro!!! În fine, mi-am luat ceva despre Roderic O'Conor (un pictor irlandez interesant, un colorist extravagant, dar preferații mei rămân Henry și Orpen).

Absolut spectaculos a fost la Natural History Museum.

Am umblat apoi prin câteva librării și anticariate, căutând un album cu Paul Henry, dar n-am găsit nimic. Am găsit în schimb o broșură în care erau prezentați câștigătorii Irish Book Awards din 2011. La secțiunea Irish Novel of the Year a câștigat Neil Jordan, cu „Mistaken” (dintre ceilalți nominalizați îi știu pe Sebastian Barry și Anne Enright), iar la secțiunea Best Newcomer of the Year: Belinda McKeon, cu „Solace”.

Un amănunt. Am văzut scris pe cartonul unui cerșetor: „homeless (irish)”.


Etichete:

Postări populare de pe acest blog

Brauner - Autoportret cu ochiul scos

Premoniţie sau coincidenţă? Influenţat rând pe rând de Cézanne, de expresionism şi de constructiviştii Maxy şi Iancu, Victor Brauner avea să ajungă în final la stilul suprarealist care l-a consacrat. În ciuda faptului că artistul se foloseşte de elemente din mitologiile egipteană şi aztecă, din Cabala, din numerologie, din ocultism..., picturile sale sunt în primul rând rezultatul unor sondări în inconştient, unor eliberări creatoare necontrolate, sunt pure viziuni. De aici şi ambiguitatea lucrărilor. Există la Brauner un ezoterism ludic, liber, o lume în care personajele-totem par a se fi trezit metamorfozate, precum sărmanul Gregor Samsa, în creaturi bizare. "Fiecare tablou pe care-l fac este proiectat din cele mai adânci izvoare ale neliniştii mele...", scria Brauner într-unul dintre carnetele sale. O astfel de viziune de coşmar se pare că a avut artistul pictând “Autoportret cu ochiul scos” (1931). Peste câţiva ani, în 1938, el chiar îşi pierde un ochi. Înce
Citiți mai multe

Grădina desfătărilor

Libertinaj, misticism, grotesc, ezoterism, burlesc, folclor fl a mand, toate la un loc, iată cât de bizară şi de complexă este opera lui Bosch. Înţelegerea picturii maestrului flamand devine, în aceste condiţii, extrem de dificilă. Variile interpretări existente se bazează, din păcate, şi pe multe speculaţii. Despre lucrările lui Bosch putem spune că au un fond religios, escatologic de multe ori, la care se adaugă (şi aici totul deraiază din convenţional) extrem de complicate simboluri şi elemente fantastice. Paul Philippot, în Pictura flamandă şi renaşterea italiană , aminteşte, cu privire la conţinutul artei lui Bosch, despre un “regres al omului dincolo de conştiinţă”, căruia “îi corespunde [...] animaţia întregii naturi, în care animale, plante şi lucruri participă, prin metamorfoze alarmante, la o viziune demoniacă universală”. Tripticul Grădinii desfătărilor (1504) este, probabil, cea mai discutat ă dintre operele lui Bosch. Panoul din stânga prezintă Paradisul, cel din dreap
Citiți mai multe

Dan C. Mihăilescu, la ProTV, despre „Străzi interioare” (și nu numai)

Dan C. Mihăilescu, „omul care aduce cartea”, a vorbit „azi” (20 decembrie), la ProTV, despre „Străzile” mele. „Ciprian Măceşaru a scos un volum de interviuri, pregăteşte altul de interviuri neconvenţionale, s-a copt în admiraţia faţă de Mircea Cărtărescu, are în plan un roman foarte bun la editura Cartea Românească, în timpul liber este baterist, de genul rock, indie etc., şi a scos un jurnal cultural de o trepidaţie, de-o jubilaţie intelectuală fără egal în lumea noastră de acum, „Focul din tâmplă”, cu revelaţii muzicale, picturale, sculpturale... Îi place George Enescu, umblă în poezia mare a lumii, în proză... Bun, deci este un om care trepidează cultural, care trăieşte faptul artistic, iar lumea în care se mişcă este, în general, foarte vie, colorată, proaspătă. Ei bine, poezia lui este tot ce poate fi mai contrariant. Este un neo-expresionism, este un decoct de negru, o poezie încercănată, plină de fisuri, de ruperi, de versuri casante, plină de gânduri negre, poduri rupte.
Citiți mai multe