Nu ştiu cine este Marius Ştefan Aldea (n. 1987). Înainte de Simfonia frânei (Editura Herg Benet, 2011) a mai publicat două plachete de versuri, dar consideră că Simfonia frânei reprezintă începutul poeziei lui. Aşa o fi. Cert este că Simfonia frânei e o reuşită. Nu m-ar mira ca această carte să devină o carte de referinţă a noii generaţii de poeţi. Marius Ştefan Aldea dovedește (cel puţin aşa stau lucrurile în Simfonia frânei) o mare siguranţă. Pur şi simplu imaginaţia sa nu lucrează nicio clipă greoi, totul este foarte curat vizualizat, metaforele sunt proaspete, versurile au o dinamică naturală. Nimic forţat, aşadar. Marius Ştefan Aldea e foarte talentat. Simfonia frânei merită toată atenţia criticilor şi a cititorilor. Bine spune Felix Nicolau: "Văd şi prevăd o promoţie de poeţi lucizi şi cultivaţi printre care compozitorul Simfoniei frânei va străluci".
Iată un poem din Simfonia frânei:
Iată un poem din Simfonia frânei:
DOMNIŞOARA A
Domnişoara merge legănat
domnişoara miroase atât de frumos
încât pereţii întorc capul după ea
albind ca pensionarii la o partidă de şah
domnişoara coboară scările
chiar acum domnişoara coboară scările
ca şi cum ar coborî nişte clape de pian
schimbând gama în care cântă
vecinii obişnuiţi
iar sânii ei se mişcă precum
doi dirijori
nervoşi şi experimentaţi
trec şi eu pe lângă ea
îmi ridic pălăria
îi sărut mâinile şi poimâinile
trag aer adânc în piept
şi rămân îndrăgostit
ascultând cum tocul ei se pierde
ca un metronom interior.