Treceți la conținutul principal

Simfonia frânei


Nu ştiu cine este Marius Ştefan Aldea (n. 1987). Înainte de Simfonia frânei (Editura Herg Benet, 2011) a mai publicat două plachete de versuri, dar consideră că Simfonia frânei reprezintă începutul poeziei lui. Aşa o fi. Cert este că Simfonia frânei e o reuşită. Nu m-ar mira ca această carte să devină o carte de referinţă a noii generaţii de poeţi. Marius Ştefan Aldea dovedește (cel puţin aşa stau lucrurile în Simfonia frânei) o mare siguranţă. Pur şi simplu imaginaţia sa nu lucrează nicio clipă greoi, totul este foarte curat vizualizat, metaforele sunt proaspete, versurile au o dinamică naturală. Nimic forţat, aşadar. Marius Ştefan Aldea e foarte talentat. Simfonia frânei merită toată atenţia criticilor şi a cititorilor. Bine spune Felix Nicolau: "Văd şi prevăd o promoţie de poeţi lucizi şi cultivaţi printre care compozitorul Simfoniei frânei va străluci".



Iată un poem din
Simfonia frânei:


DOMNIŞOARA A

Domnişoara merge legănat
domnişoara miroase atât de frumos
încât pereţii întorc capul după ea
albind ca pensionarii la o partidă de şah

domnişoara coboară scările

chiar acum domnişoara coboară scările
ca şi cum ar coborî nişte clape de pian
schimbând gama în care cântă
vecinii obişnuiţi
iar sânii ei se mişcă precum
doi dirijori
nervoşi şi experimentaţi

trec şi eu pe lângă ea
îmi ridic pălăria
îi sărut mâinile şi poimâinile
trag aer adânc în piept
şi rămân îndrăgostit
ascultând cum tocul ei se pierde
ca un metronom interior.

Postări populare de pe acest blog

Interviu cu Simona Popescu

„PENTRU MINE UN POET ESTE CINEVA CARE PROPUNE O ATITUDINE, UN PROIECT INTELECTUAL, O FORMĂ DE SENSIBILITATE ŞI CHIAR DE VIAŢĂ.”
-Stimată doamnă Simona Popescu, scriaţi în Volubiliscă „poezia trebuie scoasă din borcanele de formol ale istoriei literare”. Încurajează editurile, segmentele culturale ale mass-media, ori sistemul de învăţămînt împăcarea poeziei cu viaţa, cu fiinţa umană concretă? -Eu cred acum că maiimportant chiar decît să scoatem poezia din borcanele cu formol ale literaturii e să ne scoatem formolul din cap! Sau plumbul din cap! Uneori, cînd vine vorba de poezie şi dau de cîte un ”împătimit” plumbuit (sau emanînd efluvii de formol mintal), mi se face rău. În loc ca plumbul să se facă aur (ca la alchimişti), unii fac din aur plumb. Adică dau peste poezie de-adevăratelea şi nu înţeleg ce citesc (nu vorbesc de poezie obscură aici!) pentru că nu-i iubesc pe poeţi. În general, poeţii sînt nişte fiinţe pe cît de vulnerabile pe atît de curajoase şi au sisteme de apărare alterna…

Galati, 12, 13 mai 2012

Sâmbătă, 12 mai. Galaţi. Hotelul Vega, unde suntem cazaţi, este situat lângă Dunăre, între două clădiri emblematice ale oraşului: Palatul Navigaţiei (arh. Petre Antonescu) şi biserica fortificată „Precista”, datând din secolul al XVII-lea, din timpul domniei lui Vasile Lupu. De la statuia lui I. C. Brătianu (opera lui Oscar Spaethe) traversăm strada şi coborâm pe faleză. Terase. Muzici orientale. Băieți musculoși, femei frumoase. Artă: sculpturi metalice, unele mişto. „Fisiune” (1976), de Nicolae Şaptefraţi. „Septenarius”, de Ingo Glass (îmi place mult; are ceva dintr-o catedrală gotică, dar e în ea şi mult Alexander Calder). „Tentativă”, de Constantin Popovici (o pasăre care nu a reuşit să se ridice în aer). „Amfiteatru” (1976), de Mihai Istudor. „Ecran” (1976), de Dan Covătaru. „Confluenţe” (1976), de Manuela Siclodi, o sculptură care aminteşte de lucrările lui Dalí sau Max Ernst. „Evoluţie” (1976), de Crişan Bela. „Fructul soarelui” (1977), de George Apostu. Altele sunt…

Grădina desfătărilor

Libertinaj, misticism, grotesc, ezoterism, burlesc, folclor flamand, toate la un loc, iată cât de bizară şi de complexă este opera lui Bosch. Înţelegerea picturii maestrului flamand devine, în aceste condiţii, extrem de dificilă. Variile interpretări existente se bazează, din păcate, şi pe multe speculaţii. Despre lucrările lui Bosch putem spune că au un fond religios, escatologic de multe ori, la care se adaugă (şi aici totul deraiază din convenţional) extrem de complicate simboluri şi elemente fantastice. Paul Philippot, în Pictura flamandă şi renaşterea italiană, aminteşte, cu privire la conţinutul artei lui Bosch, despre un “regres al omului dincolo de conştiinţă”, căruia “îi corespunde [...] animaţia întregii naturi, în care animale, plante şi lucruri participă, prin metamorfoze alarmante, la o viziune demoniacă universală”. Tripticul Grădinii desfătărilor (1504) este, probabil, cea mai discutată dintre operele lui Bosch. Panoul din stânga prezintă Paradisul, cel din dreapta – In…