Treceți la conținutul principal

Simfonia frânei


Nu ştiu cine este Marius Ştefan Aldea (n. 1987). Înainte de Simfonia frânei (Editura Herg Benet, 2011) a mai publicat două plachete de versuri, dar consideră că Simfonia frânei reprezintă începutul poeziei lui. Aşa o fi. Cert este că Simfonia frânei e o reuşită. Nu m-ar mira ca această carte să devină o carte de referinţă a noii generaţii de poeţi. Marius Ştefan Aldea dovedește (cel puţin aşa stau lucrurile în Simfonia frânei) o mare siguranţă. Pur şi simplu imaginaţia sa nu lucrează nicio clipă greoi, totul este foarte curat vizualizat, metaforele sunt proaspete, versurile au o dinamică naturală. Nimic forţat, aşadar. Marius Ştefan Aldea e foarte talentat. Simfonia frânei merită toată atenţia criticilor şi a cititorilor. Bine spune Felix Nicolau: "Văd şi prevăd o promoţie de poeţi lucizi şi cultivaţi printre care compozitorul Simfoniei frânei va străluci".



Iată un poem din
Simfonia frânei:


DOMNIŞOARA A

Domnişoara merge legănat
domnişoara miroase atât de frumos
încât pereţii întorc capul după ea
albind ca pensionarii la o partidă de şah

domnişoara coboară scările

chiar acum domnişoara coboară scările
ca şi cum ar coborî nişte clape de pian
schimbând gama în care cântă
vecinii obişnuiţi
iar sânii ei se mişcă precum
doi dirijori
nervoşi şi experimentaţi

trec şi eu pe lângă ea
îmi ridic pălăria
îi sărut mâinile şi poimâinile
trag aer adânc în piept
şi rămân îndrăgostit
ascultând cum tocul ei se pierde
ca un metronom interior.

Postări populare de pe acest blog

„Resimt o plăcere nebună în a scormoni după scriitori excelenți, dar puțin cunoscuți”

http://www.bookaholic.ro/biblioteca-de-scriitor-ciprian-macesaru.html
Bibliotecă de scriitor
Un material de Ema COJOCARU pentru bookaholic.ro.


Interviu cu Simona Popescu

„PENTRU MINE UN POET ESTE CINEVA CARE PROPUNE O ATITUDINE, UN PROIECT INTELECTUAL, O FORMĂ DE SENSIBILITATE ŞI CHIAR DE VIAŢĂ.”
-Stimată doamnă Simona Popescu, scriaţi în Volubiliscă „poezia trebuie scoasă din borcanele de formol ale istoriei literare”. Încurajează editurile, segmentele culturale ale mass-media, ori sistemul de învăţămînt împăcarea poeziei cu viaţa, cu fiinţa umană concretă? -Eu cred acum că maiimportant chiar decît să scoatem poezia din borcanele cu formol ale literaturii e să ne scoatem formolul din cap! Sau plumbul din cap! Uneori, cînd vine vorba de poezie şi dau de cîte un ”împătimit” plumbuit (sau emanînd efluvii de formol mintal), mi se face rău. În loc ca plumbul să se facă aur (ca la alchimişti), unii fac din aur plumb. Adică dau peste poezie de-adevăratelea şi nu înţeleg ce citesc (nu vorbesc de poezie obscură aici!) pentru că nu-i iubesc pe poeţi. În general, poeţii sînt nişte fiinţe pe cît de vulnerabile pe atît de curajoase şi au sisteme de apărare alterna…

Brauner - Autoportret cu ochiul scos

Premoniţie sau coincidenţă?

Influenţat rând pe rând de Cézanne, de expresionism şi de constructiviştii Maxy şi Iancu, Victor Brauner avea să ajungă în final la stilul suprarealist care l-a consacrat. În ciuda faptului că artistul se foloseşte de elemente din mitologiile egipteană şi aztecă, din Cabala, din numerologie, din ocultism..., picturile sale sunt în primul rând rezultatul unor sondări în inconştient, unor eliberări creatoare necontrolate, sunt pure viziuni. De aici şi ambiguitatea lucrărilor. Există la Brauner un ezoterism ludic, liber, o lume în care personajele-totem par a se fi trezit metamorfozate, precum sărmanul Gregor Samsa, în creaturi bizare. "Fiecare tablou pe care-l fac este proiectat din cele mai adânci izvoare ale neliniştii mele...", scria Brauner într-unul dintre carnetele sale. O astfel de viziune de coşmar se pare că a avut artistul pictând “Autoportret cu ochiul scos” (1931). Peste câţiva ani, în 1938, el chiar îşi pierde un ochi. Încercând s…