Treceți la conținutul principal

Simfonia frânei


Nu ştiu cine este Marius Ştefan Aldea (n. 1987). Înainte de Simfonia frânei (Editura Herg Benet, 2011) a mai publicat două plachete de versuri, dar consideră că Simfonia frânei reprezintă începutul poeziei lui. Aşa o fi. Cert este că Simfonia frânei e o reuşită. Nu m-ar mira ca această carte să devină o carte de referinţă a noii generaţii de poeţi. Marius Ştefan Aldea dovedește (cel puţin aşa stau lucrurile în Simfonia frânei) o mare siguranţă. Pur şi simplu imaginaţia sa nu lucrează nicio clipă greoi, totul este foarte curat vizualizat, metaforele sunt proaspete, versurile au o dinamică naturală. Nimic forţat, aşadar. Marius Ştefan Aldea e foarte talentat. Simfonia frânei merită toată atenţia criticilor şi a cititorilor. Bine spune Felix Nicolau: "Văd şi prevăd o promoţie de poeţi lucizi şi cultivaţi printre care compozitorul Simfoniei frânei va străluci".



Iată un poem din Simfonia frânei:


DOMNIŞOARA A

Domnişoara merge legănat
domnişoara miroase atât de frumos
încât pereţii întorc capul după ea
albind ca pensionarii la o partidă de şah

domnişoara coboară scările

chiar acum domnişoara coboară scările
ca şi cum ar coborî nişte clape de pian
schimbând gama în care cântă
vecinii obişnuiţi
iar sânii ei se mişcă precum
doi dirijori
nervoşi şi experimentaţi

trec şi eu pe lângă ea
îmi ridic pălăria
îi sărut mâinile şi poimâinile
trag aer adânc în piept
şi rămân îndrăgostit
ascultând cum tocul ei se pierde
ca un metronom interior.
Etichete:

Postări populare de pe acest blog

Brauner - Autoportret cu ochiul scos

Premoniţie sau coincidenţă? Influenţat rând pe rând de Cézanne, de expresionism şi de constructiviştii Maxy şi Iancu, Victor Brauner avea să ajungă în final la stilul suprarealist care l-a consacrat. În ciuda faptului că artistul se foloseşte de elemente din mitologiile egipteană şi aztecă, din Cabala, din numerologie, din ocultism..., picturile sale sunt în primul rând rezultatul unor sondări în inconştient, unor eliberări creatoare necontrolate, sunt pure viziuni. De aici şi ambiguitatea lucrărilor. Există la Brauner un ezoterism ludic, liber, o lume în care personajele-totem par a se fi trezit metamorfozate, precum sărmanul Gregor Samsa, în creaturi bizare. "Fiecare tablou pe care-l fac este proiectat din cele mai adânci izvoare ale neliniştii mele...", scria Brauner într-unul dintre carnetele sale. O astfel de viziune de coşmar se pare că a avut artistul pictând “Autoportret cu ochiul scos” (1931). Peste câţiva ani, în 1938, el chiar îşi pierde un ochi. Înce
Citiți mai multe

Grădina desfătărilor

Libertinaj, misticism, grotesc, ezoterism, burlesc, folclor fl a mand, toate la un loc, iată cât de bizară şi de complexă este opera lui Bosch. Înţelegerea picturii maestrului flamand devine, în aceste condiţii, extrem de dificilă. Variile interpretări existente se bazează, din păcate, şi pe multe speculaţii. Despre lucrările lui Bosch putem spune că au un fond religios, escatologic de multe ori, la care se adaugă (şi aici totul deraiază din convenţional) extrem de complicate simboluri şi elemente fantastice. Paul Philippot, în Pictura flamandă şi renaşterea italiană , aminteşte, cu privire la conţinutul artei lui Bosch, despre un “regres al omului dincolo de conştiinţă”, căruia “îi corespunde [...] animaţia întregii naturi, în care animale, plante şi lucruri participă, prin metamorfoze alarmante, la o viziune demoniacă universală”. Tripticul Grădinii desfătărilor (1504) este, probabil, cea mai discutat ă dintre operele lui Bosch. Panoul din stânga prezintă Paradisul, cel din dreap
Citiți mai multe

Dan C. Mihăilescu, la ProTV, despre „Străzi interioare” (și nu numai)

Dan C. Mihăilescu, „omul care aduce cartea”, a vorbit „azi” (20 decembrie), la ProTV, despre „Străzile” mele. „Ciprian Măceşaru a scos un volum de interviuri, pregăteşte altul de interviuri neconvenţionale, s-a copt în admiraţia faţă de Mircea Cărtărescu, are în plan un roman foarte bun la editura Cartea Românească, în timpul liber este baterist, de genul rock, indie etc., şi a scos un jurnal cultural de o trepidaţie, de-o jubilaţie intelectuală fără egal în lumea noastră de acum, „Focul din tâmplă”, cu revelaţii muzicale, picturale, sculpturale... Îi place George Enescu, umblă în poezia mare a lumii, în proză... Bun, deci este un om care trepidează cultural, care trăieşte faptul artistic, iar lumea în care se mişcă este, în general, foarte vie, colorată, proaspătă. Ei bine, poezia lui este tot ce poate fi mai contrariant. Este un neo-expresionism, este un decoct de negru, o poezie încercănată, plină de fisuri, de ruperi, de versuri casante, plină de gânduri negre, poduri rupte.
Citiți mai multe