Treceți la conținutul principal

pAthosul lui Dan C. Mihăilescu



Dan C. Mihăilescu, Oare chiar m-am întors de la Athos? (Editura Humanitas, 2011).


Dan C. Mihăilescu la Athos, efervescentul critic și istoric literar luptându-se cu rigorile de pe Muntele Sfânt, o plecare de frunte a unui om care-și dorește arzător să devină umil, dar care rămâne, fiindcă nu vrea să fie fals, în picioare, în mijlocul celor care îngenuncheau în jurul său, o călătorie inițiatică a unui om care se știe încă atât de nepregătit pentru ea, nedumerit în fața credinței la ușa căreia bate de multe ori ca un tânăr furios, gata să o ia la bani mărunți. Dan C. Mihăilescu la Athos pare să fie „o nepotrivire strigătoare la cer”. Iată un fragment concludent: „Până la 58 de ani, eu am intrat în biserică la vreo cinci, șase nunți și tot atâtea botezuri (de două ori ca naș). În total, cel mult 15 ore de slujbă religioasă. Or, acum, aveam să stau în fața altarului (mai mult în picioare, slujbele fiind, majoritatea, oficiate în grecește!) cam 40 de ceasuri în zece zile!” Și totuși, „muncit de draci, lucrat de îngeri”, Dan C. Mihăilescu pare să iasă din această experiență altoit pe un trunchi nou, îmblânzit de o lumină în care s-a lăsat privit cu asprime. „Necredința doritoare de har”, despre care vorbește cu atâta sinceritate Dan C. Mihăilescu, face din această carte o mărturie emoționantă, unică în felul ei, scrisă în stilul inconfundabil al autorului, o mărturie a unui om care se consideră insubordonabil, care nu acceptă „zăbala” credinței, dar în care, tainic, se dă o luptă, fiindcă autorul, dincolo de pornirile sale vanitoase, rebele, aude o chemare spre supunere, spre ceea ce transcende natura egoistă a omului.

Autorul la Mănăstirea Pantocrator (foto: Ovidiu Golescu)




Postări populare de pe acest blog

„Resimt o plăcere nebună în a scormoni după scriitori excelenți, dar puțin cunoscuți”

http://www.bookaholic.ro/biblioteca-de-scriitor-ciprian-macesaru.html
Bibliotecă de scriitor
Un material de Ema COJOCARU pentru bookaholic.ro.


Jurnal spaniol

2004
14 august. Madrid. Aeropuerto de Barajas. Prima bucată de pământ străin pe care calc. Zeci de coloşi înaripaţi sclipesc în soare, unii încremeniți la sol, docili, alții furioși, decolând sau aterizând, sfârtecând aerul și urlând asurzitor. Sunt foarte emoționat. Diseară vom lua trenul spre Barcelona. 15 august. Barcelona. Oricât ai vrea să reacționezi invers față de gloată, primul lucru pe care vrei să-l vezi când ajungi aici este Sagrada Familia. Ieșim de la metrou chiar lângă impunătoarea catedrală. Gaudí a căutat să folosească în opera asta tot ce a învățat; rezultatul (atât cât înseamnă el acum): un amestec bizar de modele ornamentale naturale și elemente ale stilului neogotic și manierist, o construcție înspăimântatoare prin forța geniului, dar nereușită prin “ghiveciul” arhitectural pe care îl propune. Orașul e magic. Un fel de cetate ideală, cu munte, mare, vechi și nou, un animal bizar, fascinant, frumos colorat, vesel, mândru și mai ales nespus de îndrăzneț. Privesc în jur,…

Interviu cu Simona Popescu

„PENTRU MINE UN POET ESTE CINEVA CARE PROPUNE O ATITUDINE, UN PROIECT INTELECTUAL, O FORMĂ DE SENSIBILITATE ŞI CHIAR DE VIAŢĂ.”
-Stimată doamnă Simona Popescu, scriaţi în Volubiliscă „poezia trebuie scoasă din borcanele de formol ale istoriei literare”. Încurajează editurile, segmentele culturale ale mass-media, ori sistemul de învăţămînt împăcarea poeziei cu viaţa, cu fiinţa umană concretă? -Eu cred acum că maiimportant chiar decît să scoatem poezia din borcanele cu formol ale literaturii e să ne scoatem formolul din cap! Sau plumbul din cap! Uneori, cînd vine vorba de poezie şi dau de cîte un ”împătimit” plumbuit (sau emanînd efluvii de formol mintal), mi se face rău. În loc ca plumbul să se facă aur (ca la alchimişti), unii fac din aur plumb. Adică dau peste poezie de-adevăratelea şi nu înţeleg ce citesc (nu vorbesc de poezie obscură aici!) pentru că nu-i iubesc pe poeţi. În general, poeţii sînt nişte fiinţe pe cît de vulnerabile pe atît de curajoase şi au sisteme de apărare alterna…