Treceți la conținutul principal

pAthosul lui Dan C. Mihăilescu



Dan C. Mihăilescu, Oare chiar m-am întors de la Athos? (Editura Humanitas, 2011).

Dan C. Mihăilescu la Athos, efervescentul critic și istoric literar luptându-se cu rigorile de pe Muntele Sfânt, o plecare de frunte a unui om care-și dorește arzător să devină umil, dar care rămâne, fiindcă nu vrea să fie fals, în picioare, în mijlocul celor care îngenuncheau în jurul său, o călătorie inițiatică a unui om care se știe încă atât de nepregătit pentru ea, nedumerit în fața credinței la ușa căreia bate de multe ori ca un tânăr furios, gata să o ia la bani mărunți. Dan C. Mihăilescu la Athos pare să fie „o nepotrivire strigătoare la cer”. Iată un fragment concludent: „Până la 58 de ani, eu am intrat în biserică la vreo cinci, șase nunți și tot atâtea botezuri (de două ori ca naș). În total, cel mult 15 ore de slujbă religioasă. Or, acum, aveam să stau în fața altarului (mai mult în picioare, slujbele fiind, majoritatea, oficiate în grecește!) cam 40 de ceasuri în zece zile!” Și totuși, „muncit de draci, lucrat de îngeri”, Dan C. Mihăilescu pare să iasă din această experiență altoit pe un trunchi nou, îmblânzit de o lumină în care s-a lăsat privit cu asprime. „Necredința doritoare de har”, despre care vorbește cu atâta sinceritate Dan C. Mihăilescu, face din această carte o mărturie emoționantă, unică în felul ei, scrisă în stilul inconfundabil al autorului, o mărturie a unui om care se consideră insubordonabil, care nu acceptă „zăbala” credinței, dar în care, tainic, se dă o luptă, fiindcă autorul, dincolo de pornirile sale vanitoase, rebele, aude o chemare spre supunere, spre ceea ce transcende natura egoistă a omului.

Autorul la Mănăstirea Pantocrator (foto: Ovidiu Golescu)




Etichete

Etichete:

Postări populare de pe acest blog

Brauner - Autoportret cu ochiul scos

Premoniţie sau coincidenţă? Influenţat rând pe rând de Cézanne, de expresionism şi de constructiviştii Maxy şi Iancu, Victor Brauner avea să ajungă în final la stilul suprarealist care l-a consacrat. În ciuda faptului că artistul se foloseşte de elemente din mitologiile egipteană şi aztecă, din Cabala, din numerologie, din ocultism..., picturile sale sunt în primul rând rezultatul unor sondări în inconştient, unor eliberări creatoare necontrolate, sunt pure viziuni. De aici şi ambiguitatea lucrărilor. Există la Brauner un ezoterism ludic, liber, o lume în care personajele-totem par a se fi trezit metamorfozate, precum sărmanul Gregor Samsa, în creaturi bizare. "Fiecare tablou pe care-l fac este proiectat din cele mai adânci izvoare ale neliniştii mele...", scria Brauner într-unul dintre carnetele sale. O astfel de viziune de coşmar se pare că a avut artistul pictând “Autoportret cu ochiul scos” (1931). Peste câţiva ani, în 1938, el chiar îşi pierde un ochi. Înce...
Citiți mai multe

Grădina desfătărilor

Libertinaj, misticism, grotesc, ezoterism, burlesc, folclor fl a mand, toate la un loc, iată cât de bizară şi de complexă este opera lui Bosch. Înţelegerea picturii maestrului flamand devine, în aceste condiţii, extrem de dificilă. Variile interpretări existente se bazează, din păcate, şi pe multe speculaţii. Despre lucrările lui Bosch putem spune că au un fond religios, escatologic de multe ori, la care se adaugă (şi aici totul deraiază din convenţional) extrem de complicate simboluri şi elemente fantastice. Paul Philippot, în Pictura flamandă şi renaşterea italiană , aminteşte, cu privire la conţinutul artei lui Bosch, despre un “regres al omului dincolo de conştiinţă”, căruia “îi corespunde [...] animaţia întregii naturi, în care animale, plante şi lucruri participă, prin metamorfoze alarmante, la o viziune demoniacă universală”. Tripticul Grădinii desfătărilor (1504) este, probabil, cea mai discutat ă dintre operele lui Bosch. Panoul din stânga prezintă Paradisul, cel din dreap...
Citiți mai multe

Interviu cu Simona Popescu

„PENTRU MINE UN POET ESTE CINEVA CARE PROPUNE O ATITUDINE, UN PROIECT INTELECTUAL, O FORMĂ DE SENSIBILITATE ŞI CHIAR DE VIAŢĂ.” - Stimată doamnă Simona Popescu, scriaţi în Volubilis că „poezia trebuie scoasă din borcanele de formol ale istoriei literare”. Încurajează editurile, segmentele culturale ale mass-media, ori sistemul de învăţămînt împăcarea poeziei cu viaţa, cu fiinţa umană concretă? - Eu cred acum că mai important chiar decît să scoatem poezia din borcanele cu formol ale literaturii e să ne scoatem formolul din cap! Sau plumbul din cap! Uneori, cînd vine vorba de poezie şi dau de cîte un ”împătimit” plumbuit ( sau emanînd efluvii de formol mintal), mi se face rău. În loc ca plumbul să se facă aur (ca la alchimişti), unii fac din aur plumb. Adică dau peste poezie de-adevăratelea şi nu înţeleg ce citesc (nu vorbesc de poezie obscură aici!) pentru că nu-i iubesc pe poeţi. În general, poeţii sînt nişte fiinţe pe cît de vulnerabile pe atît de curajoase şi au sisteme...
Citiți mai multe